Din Sinaxar aflăm că “a pus chezaş pe preacurată Fecioară, Maica lui Dumnezeu, că de va fi lăsată să între înăuntru, va trăi cu înţelepciune, şi nu va mai sluji vieţii celei rele”. Făgăduind acest lucru, a putut să între în biserică, apoi a mers în pustiu unde s-a nevoit 47 de ani, fără să vadă chip omenesc până la întâlnirea cu Avva Zosima. Tot Sinaxarul spune că atât de mult “s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra şi, când stătea pe pământ la rugăciune, era ridicată şi înălţată”.
La stăruinţa Cuviosului Zosima, Sfânta Maria Egipteanca s-a spovedit lăcrimând necontenit, rugându-l pe Avva ca, în anul următor, în Postul Paştilor, când va ieşi din nou în pustiu, s-o împărtăşească cu Sfintele Taine. Părintele Zosima s-a întors şi a împărtăşit-o, apoi, după încă un an, când a revenit în acel loc, Sfânta Maria Egipteanca, al cărei nume Cuviosul Zosima nu îl cunoştea, trecuse la Domnul, scrijelind pe pământ o rugăminte: “Îngroapă, Avva Zosima, la acest loc, trupul smeritei Maria. Dă ţărâna tărânei, şi te roagă Domnului pentru mine, ceea ce am răposat în luna lui Farmutie eghipteneste, iară greceşte Aprilie întâiu, în chiar noaptea mântuitoarelor Patimi ale lui Hristos, după împărtăşirea Dumnezeeştii Cinei Celei de Taină” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
