Acest Preacuvios a trăit în veacul al IV-lea şi era din părţile Răsăritului, unde s-a făcut călugăr. Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul a pustnicit cu mari osteneli în deşert. Mergând la Constantinopol pentru a apăra credinţa ortodoxă în zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu război împotriva goţilor, întâlnindu-l pe Valens, Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul l-a rugat să deschidă biserica ortodocşilor. “Dar împăratul neascultându-l, el iarăşi i-a ieşit înainte şi l-a dojenit asemenea (...) dacă vrea să nu piară fugind din faţa vrăjmaşilor la război. Şi scârbindu-se împăratul de îndrăznirea Sfântului, a poruncit să-l bată şi să fie aruncat în mărăcini. Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul ieşindu-i înainte a treia oară, i-a apucat calul de frâu arătându-i aevea pieirea, de nu va întoarce bisericile creştinilor. Împăratul mâniindu-se, l-a dat pe seama lui Satornin şi a lui Victor, poruncindu-le să-l pună sub pază până ce se va întoarce cu pace. Atunci i-a zis Sfântul: «De te vei întoarce cu pace, înseamnă că mie nu mi-a grăit Dumnezeu; dar tu vei da dosul şi vei fugi dinaintea vrăjmaşilor tăi şi vei fi prins şi-ţi va fi sfârşitul vieţii tale prin foc»”.
Cuvintele Sfântului Cuvios Isaachie Mărturisitorul s-au adeverit. Biruit, Valens Arianul a scăpat într-o şură de paie, împreună cu prepozitul care, fiind părtaş al eresului, îl întărâta pe acesta împotriva ortodocşilor. În acea şură au fost arşi de goţi. Iar Sfântul Cuvios Isaachie Mărturisitorul a fost mărit pentru proorocia sa şi pentru mărturisirea ortodoxiei. A trăit restul vieţii în Constantinopol până s-a mutat la Domnul.
