Moment principal al vieţii pământeşti a Mântuitorului, Întâmpinarea Domnului s-a petrecut când s-au împlinit 40 de zile de la naşterea Pruncului Sfânt, Care a fost dus la Templul Ierusalimului, după Legea lui Moise, potrivit căreia orice întâi născut de parte bărbătească trebuia să fie închinat Domnului, dându-se jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, pentru purificarea mamei. Preasfânta Fecioară Maria, deşi nu avea nevoie de purificare deoarece a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei, s-a supus cu smerenie Legii timpului.
Fiul lui Dumnezeu întrupat a fost purtat în braţe de Fecioara Maria, care i L-a încredinţat în biserică dreptului Simeon care I S-a închinat cu smerenie. Mare cărturar al Legii Vechi, dreptul Simeon s-a născut cu 360 de ani înainte de Naşterea Domnului şi ducea o viaţă sfântă. Cu 250 de ani î.Hr, împăratul Egiptului,
Ptolemeu Filadelful, a hotărât să fie tradus din limba ebraică în cea greacă Vechiul Testament numit şi Septuaginta. Pentru aceasta, a adus în Egipt 70 de cărturari şi înţelepţi iudei care să se ocupe de traducere. Între aceştia se afla şi dreptul Simeon căruia i-a fost rânduit să tălmăcească scrierile profetului Isaia. Când a ajuns la profeţia în care se vorbeşte despre întruparea şi Naşterea Domnului, în care se spune că “ Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel”(Isaia 7,14)”, dreptul Simeon a socotit că ar fi o greşeală, spunându-şi că nu este cu putinţă acest lucru, notând că o tânără, tăinuită de bărbătul ei, va lua în pântece.
A doua zi, când a vrut să-şi continue traducerea, versetul fusese îndreptat de o mână nevăzută. Dreptul Simeon a crezut că vreunul dintre cărturari i-a corectat textul, aşa că a şters şi a scris din nou, cum procedase în ziua precedentă. Nu mică i-a fost mirarea să constate a doua zi că textul era din nou modificat. Când a vrut să însemneze din nou, după propria gândire, Arhanghelul Gavriil l-a apucat de mână, spunându-i să nu se mai îndoiască de această taină şi, pentru că nu a crezut în cele proroocite de Duhul Sfânt, nu va muri până ce nu se va împlini profeţia şi până nu-L va vedea şi purta în braţe pe Hristosul Domnului.
“Dreptul Simeon, prăznuit la 3 februarie, trăia în Ierusalim. (...) Prin har de sus, Sfântul Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.
Simeon, iubitorul de Dumnezeu, l-a luat pe Prunc în braţe şi, mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: «Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.»(Luca 2:29-32)”, aflăm din volumul Vieţile sfinţilor de peste tot anul. Dreptul Simeon s-a adresat apoi Sfintei Fecioare Maria, spunând: «Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.» (Luca 2:34-35). În acea zi, Dreptul Simeon a a trecut la Domnul.
La templu se afla şi prorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani care nu se depărta, ci slujea şi ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni, vorbind despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. În icoana care-i înfăţişează pe Dreptul Simeon şi Proroociţa Ana, aceasta ţine în mână un pergament pe care scrie: “Acest Prunc a adus cerul şi pământul.”
