George Calboreanu este actorul care a rămas în memoria oamenilor de teatru prin interpretări memorabile, în roluri de tragedie şi dramă: Hamlet, dar mai ales Ştefan cel Mare. Eroul lui Delavrancea întruchipat de Calboreanu nu răspundea prin violenţă şi furie, ci prin curaj şi generozitate.
George Calboreanu s-a născut pe 3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu şi a decedat pe 12 iulie 1986, la București. Privindu-i chipul, fruntea bombată, nasul puternic şi gura tăiată energic ar sugera o persoană severă; dar, dacă ne gândim la drumul parcurs de la Turnişor, sat de pe lângă Sibiu, până pe scena Teatrului Naţional, ne dăm seama că avem de-a face cu un om ambiţios, chiar biruitor.
În 67 de ani de teatru a interpretat o enciclopedie de roluri şi o galerie de personaje cu vocea sa inegalabilă şi de neuitat. Nu avea hazul unui actor de comedie. Hazul lui Calboreanu avea ceva mucalit, ponosit, îmbufnat, cârcotaş. Pe lângă rolurile jucate în teatru, se adaugă cele din 11 filme, precum şi sutele de imprimări la radio, ce au îmbogăţit Fonoteca de Aur .
Avea ceva din maiestatea unui patriarh. Degaja nobleţe. A ştiut să comunice prin imobilitate şi tăcere. Era o tăcere ce putea fi curmată de o privire care marca trecerea de la linişte la furtună. Apoi vocea sa devenea un răcnet zguduitor. George Calboreanu știa să păstreze veşnicul anotimp al frumuseţii, conform metropolis.ro
Printre cele mai cunoscute piese în care a jucat se numără „Hagi Tudose”, „Coana Chiriţa”, „Avram Iancu”, „Pământ”, „Patima de sub ulmi”, „Păpuşile”, „Toţi fiii mei”, „Dama cu camelii”, „Papucii fericirii”, „Tinereţe”, „Ion Vodă cel Cumplit”, „Iuda”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Complotul condamnaţilor”, „Maria Stuart”, „Fraţii Karamazov”, „Oameni pe un sloi de gheaţă”, „Patima roşie”, „Iulius Cezar”.
Cu o sinceritate exuberantă reușește să-mi facă un autoportret care emană genialitatea spiritului: ”Eu n-am nimic senzațional în mine. După cum vezi, sunt de statură mai mult mică decât înaltă, ochi căprui, dar inteligenţi, frunte pe care, dacă ar vedea-o Lombroso, ar clasifica-o în galeria marilor genii ale omenirii. Barba… pe ici, pe colo, caracteristică criminalilor, nasul încovoiat în jos, poruncitor, deşi până acum n-am făcut decât să ascult ordine. Văzut de la distanță, spui despre mine:— Vai, ce scârbos e ăsta!”
Alecu Popovici: „Se opreau tramvaiele, încremeneau zarurile pe tablele jucătorilor de table, nu se mai sărutau îndrăgostiţii, pe sub felinarele fără bec, atunci când explodau silabele iar Calboreanu spunea: «Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie!» L-am văzut, copil fiind, în «Hamlet», într-o compoziţie din care mai făceau parte Vraca şi Valentineanu. Dacă Nottara l-a jucat pe prinţul Danemarcei cu barbă, Calboreanu l-a jucat cu burtă. L-am văzut şi în Caragiale şi în Tenesse Williams. Masivitatea i-a fost pavăză şi l-a însoţit în filme. Mi-l închipui urcând pe calul alb al unui răzaş şi strigând: «Haideţi, băieţi!» Şi nenumăraţi boieri, vornici, hatmani ai teatrului nostru, răspunzându-i: «Venim!»” (Teatrul 1984)
La dispariția sa, revista Teatrul scria: “Aşadar, meşterul Calboreanu ne-a părăsit pentru totdeauna. Cu el se duce ultimul mare voievod al teatrului românesc. Şi spun asta nu pentru că l-a întruchipat ca nimeni altul pe Ştefan al Moldovei, ci pentru că a stăpânit scena naţională şaizeci şi şapte de ani, întrecând chiar domnia eroului lui Delavrancea. Am surprins, într-una dintre nenumăratele seri cînd ieşeam din sală urmărit de glasul — inimitabilul, neuitatul! — lui George Calboreanu, un spectator spunând: „Nu ştiu cum a arătat în viaţă Ştefan cel Mare, dar, pentru mine, Ştefan e numai acest neîntrecut artist Aşa a fost şi va rămâne pentru generaţii întregi”.6
Când a fost obligat să se pensioneze, unele persoane au împrăştiat zvonul că ar fi bolnav, dar actorul le-a confirmat marea tristeţe care-l rodea prin rostirea obsesivă: „Sunt bolnav, de urât!” Comuniştii îl obligaseră să ia decizia de a se pensiona, iar scena fusese viaţa lui.
În ultimii ani ai vieţii, după moartea soţiei şi a fiului, marele actor şi-a trăit zilele într-un azil de bătrâni. George Calboreanu a murit la 12 iulie 1986 la Bucureşti, la vârsta de 90 de ani. Remarcabilul actor a lăsat posterităţii nu mai puţin de 343 de roluri, unele dintre acestea memorabile.
