Rămas unul dintre cei mai reputaţi cantautori autentici de muzică folk, printre puţinii interpreţi care nu au trădat niciodată acest gen muzical în mare vogă prin anii 70-80, cu piese extrem de melodioase, care au rămas grevate în conştiinţa (muzicală) a melomanilor, trubadurul, omul cu chitara, neobositul Vasile Şeicaru rămâne la fel de îndrăgit de publicul românesc, ca acum în urmă cu peste patru decenii, când făcea furori printre adolescentele venite să râdă, să plângă şi să cânte înfrigurate la vestitul “Cenaclul Flacăra” al poetului Adrian Păunescu.
Au urmat apoi proiecte muzicale alături de Ştefan Hruşcă, cu discuri imprimate la “Electrecord”, care s-au vândut în milioane de exemplare, fapt care l-a făcut şi mai cunoscut şi mai îndrăgit.
S-a născut la 10 iulie 1951, în localitatea Oancea, judeţul Galaţi, şi-a copilărit pe strada Războieni nr. 36, în “oraşul cu floare de tei”, cum îi place lui să definească urbea de la malul Dunării, Galaţiul.
Cum tatăl a fost sudor autogen la Şantierul Naval şi mama casnică, n-a avut o copilărie îndestulată ca a altora, însă a fost fericită prin simplitatea şi libertatea ei neîngrădită.
Trei lucruri mai ţine bine minte din acea perioadă: că tatăl venea întotdeauna acasă cu doi litri de lapte pentru el şi fratele său (primit de la şantier pentru că lucra în mediu toxic), că mama îl învăţa mereu să nu ceară nimic de la nimeni şi că a fost extrem de fericit când a fost făcut pionier.
După liceu se înscrie la Facultatea de Educaţie Fizică în cadrul Universităţii din Galaţi. După facultate, întâmplător, primeşte repartiţie chiar în localitatea în care s-a născut, Oancea, unde şapte ani a fost profesor de educaţie fizică.
Înainte chiar de intrarea la facultate era solistul formaţiei Atlantic. Cânta “Baby, baby” iar la momentele de chitară solo se tăvălea pe scenă ca Pete Townshend, chitaristul trupei britanice Who.
Într-o zi îl abordează Puiu Creţu, liderul formaţiei Cristal, care-i propune să fie solistul vocal al trupei. Este fascinat, cântă în faţa a 3.000 de oameni şi constată pentru prima oară că fetele din sală pot plânge de fericire la auzul vocii sale.
Nu renunţă la trupa Cristal nici când face profesorat la Oancea, însă destinul îi pregătise deja o altă traiectorie, uluitoare, în viaţă.
În primăvara anului 1978, vine la Galaţi Cenaclul Flacăra al poetului Adrian Păunescu. Vasile încă era solistul trupei Cristal. Păunescu îl întreabă dacă ştie să cânte şi folk, Vasile spune da, şi-i cântă Colindul Dunării (“Fie pâinea rea sau bună/Dunărea ne este mumă/Fie pâinea bună, rea/Dunărim cu Dunărea”).
A doua zi era deja membru deplin al Cenaclului, deşi abia se căsătorie de câteva zile.
Încep turnee lungi, obositoare, dar pline de satisfacţie. Prima lovitură o dă cu “Aruncarea în valuri”, pe versurile lui Păunescu. Este din ce în ce mai cunoscut şi mai îndrăgit.
În 1984 părăseşte Cenaclul, dar îşi continuă activitatea ca solist folk, apărând pe scenă alături de cunoscuţi artişti din zona rock, pop şi folk. La un moment dat formează un trio cu Hruşcă şi Socaciu, iar mai apoi doar cu Hruşcă.
“Tandemul cu Ştefan Hruşcă a fost de asemenea foarte cunoscut. Eu şi Ştefan n-am făcut repetiţie niciodată. Pur şi simplu cântam. Ni s-au potrivit vocile, cântecele. Perioada în care am cântat amândoi, adunam câte un stadion de oameni. Au fost momente în care pe afiş scria doar Hruşcă şi Şeicaru”, îşi aminteşte artistul.
În ultimii ani, interpretul a susţinut prin ţară concerte live, spectacole “de autor”, organizate de o echipă completă (manager, sunetişti, tehnicieni, etc), însă, în urma unei operații dificile de acum doi ani, artistul a declarat că o lasă mai moale cu concertele.
Astăzi, îndrăgitul cântăreţ, tot “dunărind cu Dunărea”, a ajuns la vârsta de 73 de ani. Să-i urăm să aibă parte de tot binele din lume, bucurii alături de cei dragi, multă sănătate, şi să ne încânte pe mai departe cu vocea sa plăcută şi cântecele sale minunate. La mulţi ani, Vasile Şeicaru!
