Actor, dramaturg şi regizor, unul dintre cei mai neconvenţionali maeştri în Commedia dell’arte, prin cursurile şi piesele scrise şi montate la UNATC, Mihai Gruia Sandu a fost, prin anii 90, minunatul Arlechino al copilăriei noastre, bucurând, încântând şi înveselind prin giumbuşlucurile sale, prin mimică şi joc scenic, milioane de copii care îi aşteptau cu sufletul la gură apariţia pe micul ecran.
Şi tot cu sufletul în pumni, emoţionat, la rându-i venea el însuşi la întâlnirea cu cei mici, cu atât mai mult cu cât proprii săi copii erau departe de el, peste mări şi ţări, tocmai în Canada.
S-a născut la 12 noiembrie 1956, în București, și-a copilărit într-un cartier patriarhal, prin zona Apărătorii Patriei, care se numea Mandravela. De ce i se spunea așa, nu se știe.
Își amintește că fura cireșe de la un domn îmbrăcat în halat albastru și cu bască, căruia ei, copiii, îi spuneau nea Tudorică și care arunca nervos cu pietre în urma lor.
Pe el îl furau cel mai des, pentru că avea cele mai bune cireșe. Abia când s-a dus la școală a aflat că era marele poet Tudor Arghezi.
Apoi s-a mutat și s-a tot mutat cu familia, însă, ca un făcut, pe unde se mutau, pe acolo se demola cartierul. Parcă cineva încerca înadins să-i șteargă cu obstinație copilăria mică, pubertatea, adolescența. Înainte de a intra la facultate a încercat mai multe meserii.
I-a venit rândul să fie încorporat în armată și-a fost soldat 502 zile, zile petrecute într-o lume vulgară, urâtă, violentă, plină de abuzuri. Și asta i se întâmpla tocmai lui, un băiețel cuminte, care nu ieșise niciodată din cuvântul mamei!
A dat 6 ani până să intre la facultate – prima dată a dat în 75 și-a intrat în 81 – deoarece era un singur loc pentru neincorporabili. Un loc pentru toată România. A învățat mai multe lucruri de la mai mulți oameni și-a avur maeștri care n-au știut că i-au servit drept mentori.
Unul a fost Marin Moraru, altul Cătălin Naum. Însă cel mai mult a luat de la profesorul Mihai Mălaimare, singurul care plângea de ciudă, dacă nu le ieșea ceva, și singurul care se bucura cu lacrimi, când le ieșea.
Apoi vremea a trecut, s-a căsătorit cu Oana Bojescu, având împreună doi copii: Domnica și Theodor (din păcate au divorțat, iar Oana a plecat cu copiii în Canada). În prezent este profesor doctor la UNATC.
În plan profesional, debutează în serialul Tv Bufetul „La senat”, în 1988 primind un rol în filmul Moromeții, în regia lui Stere Gulea. Din 1991 până în 1996, realizează emisiunea „Arlechino” la TVR1, fapt care îl face foarte cunoscut. Credința lui ca pedagog? Iat-o!
„Eu acord un foarte mare rol lui Dumnezeu. Un profesor de actorie nu poate să dea talent. Un profesor de actorie poate să învețe fel de fel de tehnici. Eu, slavă Domnului, cunosc foarte multe. Dar problema nu este câte dau eu, ci cât este dispus studentul să preia. Eu predau o tehnică foarte complicată pe care nimeni, până acum, n-a fost dispus să și-o însușească integral. Se numește tehnica actorului de commedia dell’arte și, în general, tehnica actorului comic”.
Astăzi, actorul cel mai îndrăgit de copii (și nu numai) împlinește 67 de ani. Să-i urăm tot binele din lume pe măsura inimii sale mari, multă sănătate, ani cât mai buni și roluri cât mai multe, la urma urmei, tot întru bucuria noastră, a spectatorilor săi. La mulți ani Mihai Gruia Sandu! La mulți ani, „Arlechino”!
