Ca politician a fost fermă, intransigentă, vocală, cu organ şi abilităţi politice cu care mulţi colegi bărbaţi nici azi nu se pot lăuda. a femeie a fost dintotdeauna frumoasă, feminină, delicată.
Și-a început cariera ca ziarist la Rompres și Mediafax, a devenit purtătorul de cuvânt al Guvernului Radu Vasile, a ajuns deputat de București și de Prahova, și-a reușit să se facă cunoscută de toată suflarea țării în vremea când, fiind consilier prezidențial, a fost „ținta” supravegherii îndeaproape de către Direcția de Informații a Armatei, la cererea ministrului apărării (de atunci) Teodor Athanasiu.
Având aceste funcții (ziarist și om politic), vrând-nevrând, a fost nevoită să trăiască „la vârf” frământările, convulsiile politice și sociale, opintelile și gâfâielile unei țări care nici azi nu s-a regăsit pe sine (nu e cazul să enumerăm aici motivele).
Şi totuşi, toată această incursiune politică într-o lume dominată de bărbaţi nu i-au “masculinizat” trăsăturile şi nu i-au împietrit ori “acrit” frumuseţea. Dimpotrivă, are acelaşi zâmbet frumos şi cald (ca în urmă cu 25 de ani, când a intrat în politică), aceiaşi ochi luminoşi, aceeaşi prospeţime iradiantă a feţei.
S-a născut la 11 septembrie 1967, în Dej, județul Cluj, și-a avut o copilărie liniștită și fericită, unde primordiale erau (ca peste tot în Ardeal!) bunacuviință și respectul vizibil față de familie, față de rude, de vecini, cărora trebuia să le spună „sărut-mâna”, fie că erau bărbați sau femei. Cu acest respect devenit reflex necondiționat se mută cu familia la Târgu-Mureș (tatăl își schimbase serviciul), iar apoi la Timișoara (la dorința mamei).
După liceu vrea să facă filologie clasică (respectiv latină și greacă veche), dă examen și pică, în primul an, la Timișoara. Anul următor, înaintea celei de-a doua încercări, află că numai la Iași și București au mai rămas secții de latină. Alege Bucureștiul, ia examenul și urmează „să se țeasă” planul ursitoarelor hotărât la nașterea ei: ajunsese în orașul unde i se va trasa cariera și modul de viață.
La Facultatea de Litere dă peste un anunț de angajare la Rompres, se prezintă și iat-o ziaristă! După trei ani petrecuți la Rompres se mută la Mediafax, este acreditată la Guvern și intră în sfera politicului. Între anii 1998-2000 este deja Secretar de Stat și purtător de cuvânt al Guvernului Radu Vasile. A fost numită apoi director de cabinet al ministrului transportului Traian Băsescu (2000-2001).
În urma alegerilor din noiembrie 2004, Adriana Săftoiu a fost aleasă ca deputat de București pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. Demisionează însă din Parlamentul României la 22 decembrie 2004, la o zi după ce fusese numită în funcția de consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui României Traian Băsescu, și șef al Departamentului de Comunicare Publică (motivul demisiei: incompatibilitate în funcție).
Se consumă scandalul cu ministrul Athanasiu și, la 27 martie 2007, Adriana Săftoiu demisionează, renunțând la toate funcțiile deținute la Cotroceni. La alegerile parlamentare din 2008 a fost aleasă deputat de Prahova pe listele PNL, demisionează în februarie 2011 și mai obține un mandat de deputat în legislatura 2016-2020.
De-a lungul vremii a scos mai multe cărți cărți: „Vocile puterii” (2007), „Jurnal de campanie” (2009) și „Cronică de Cotroceni” (2015), ”Simfonia semnelor” (2022). A fost căsătorită cu fostul director al SIE, Claudiu Săftoiu, și au împreună un copil.
Astăzi, Adriana împlinește 57 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, bucurii, multă sănătate, vise împlinite și succes pe mai departe în cariera sa, indiferent pe ce cotituri ar mai purta-o viața. La mulți ani, Adriana Săftoiu!