EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
• Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
– Ministere
* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a ambasadorului Japoniei în România, Kisaburo Ishii – ora 12:00, sediul MAE
* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a ambasadorului Regatului Danemarcei în România, Karsten Vagn Nielsen – ora 13:30, sediul MAE
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei
– Administrativ
* Conferinţe de presă:
• UDMR Arad – ora 10:00
• PNL Hunedoara – ora 12:00
• ALDE Arad – ora 12:00
– Juridic
* Braşov:Curtea de Apel Braşov: Primul termen în procesul privind retrocedarea frauduloasă a Fermei Băneasa – ora 10:00
– Sindicate, Patronate
*Conferinţă de presă organizată de Asociaţia CARP „Omenia” cu prilejul vizitei ambasadorului Regatului Belgiei, Thomas Baekelandt, urmată de semnarea unui protocol de colaborare între Fundaţia The Open Network for Community Development şi Federaţia Naţională „Omenia” a CARP-urilor din România – 9:00, la sediul central din str. Amurgului, nr. 53, sector 5
– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (15 ian.)
* Alexandria:Au loc următoarele manifestări:
• Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Judeţean din Alexandria
• Expoziţii – ora 10:00 – Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” Teleorman
• „Cultura naţională – fundament al identităţii noastre” – ora 11:00, la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman
* Ardud: Primăria şi Consiliul local al oraşului Ardud, împreună cu Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea”, organizează o serie de activităţi culturale cu prilejul Zilei Culturii Naţionale:
• ora 11:30 – depuneri de coroane – la monumentul lui Mihai Eminescu
• ora 12:00 – conferinţa „Soldat în armata lui Eminescu”, susţinută de scriitorul Nicoară Mihali şi spectacolul pe versuri de Mihai Eminescu, „Pe mine mie … redă-mă” – la Sala de Festivităţi din Ardud
* Bârlad: Primăria Bârlad, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu”, Consiliul Local Bârlad şi Centrul „Mihai Eminescu” organizează evenimentul cu tema „Eminescu pe înţelesul fiecăruia”, în cadrul „Zilelor Eminescu la Bârlad” – ora 8:00, la Centrul „Mihai Eminescu”, Str. Republicii nr. 277
* Jud. Prahova: Cu prilejul celei de-a VII -a ediții a Zilei Culturii Naționale, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale, din Ploiești și din județ, omagiază personalități ale culturii prahovene și naționale prin depuneri de flori la statuile acestora și organizarea unor activități culturale
* Reşiţa:”Poetul naţional Mihai Eminescu: Creaţia sa poetică în română şi germană” – ora 11:00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” Reşiţa
* Sibiu: Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” în colaborare cu Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român “ASTRA”, autorităţile publice locale, Teatrul Naţional “Radu Stanca”, Universitatea “Lucian Blaga” şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu organizează manifestarea intitulată “Întâlnire cu Mihai Eminescu” – ora 13:00, la statuia poetului, amplasată în Parcul Sub Arini
* Tecuci, jud. Galați: „Pe urmele poetului” – moment omagial dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, organizat de Casa de Cultură a Municipiului – ora 17:00
* Beijing: Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în perioada 12 – 15 ianuarie, manifestarea culturală cu titlul „Luceafărul – descoperirea valorilor româneşti”. În cadrul acesteia, astăzi, va avea loc o întâlnire cu studenții facultăților de teatru și film Beijing Film Academy, și la Central Academy of Drama
* Chișinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău organizează un recital poetic – muzical cu titlul „Mihai Eminescu. Nu credeam sa-nvăţ a muri vreodată” – ora 18:00, la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici”. În cadrul evenimentului, actorul Nicolae Jelescu şi poetul Valeriu Matei vor susţine un recital de poezie eminesciană, acompaniaţi la chitară de muzicianul Viorel Burlacu
– Cultură
* Concert susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveţia – ora 19:00, la Sala Radio
* Premiera extraordinară a spectacolului „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Şerban – ora 18:30, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, Sala Mare. Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet ale ONB evoluează sub bagheta dirijorului Marcello Mottadelli, coordonator artistic muzical. Decorul este semnat de Octavian Neculai, iar costumele aparţin Liei Manţoc (13 şi 15 ian.)
* Premiera spectacolului „Macbeth”, de William Shakespeare, în regia lui Michal Docekal şi traducerea lui Horia Gârbea – ora 19:00, la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra (13 – 14 ian.)
* Vernisajul expoziţiei „New Year’s Dissections”, prima prezentare personală în România a lui Pavel Brăila, care va reuni lucrări video, serigrafii și fotografii, multe dintre ele inspirate de Moldova și Chișinău, orașul natal al artistului – ora 19:00, la Eastwards Prospectus, Str. Plantelor nr. 50 (13 ian. – 12 mar.)
* Concert susţinut de Bosquito, intitulat „Să nu spui ce-am făcut aseară”. Invitații speciali sunt Roman Iagupov și Andrei Cebotari (Zdob și Zdub), Kempes, Mircea Baniciu, DJ Hefe (Coma), Adrian Despot și Ovidiu Lipan Țăndărică – ora 20:00, la Arenele Romane
* Brăila: Biblioteca Județeană “Panait Istrati” organizează lansarea cărții „Sophocles Rasty-Petzalis – farmacist și om de cultură – Povestea familiei”, semnată de Emilia Rasty-Petzalis – ora 15:00. Volumul este prezentat de Viorel Coman, scriitor, Ion Bobaru, farmacist și Grațiela Constanda, profesor. Invitați speciali din partea autoarei sunt: Paul-Nicolae Petrovan, prefectul Capitalei și membrii comunității grecești din Brăila. În cadrul evenimentului Ansamblul „Parnassos”, al Comunității Elene Brăila, va oferi un program artistic de dansuri tradiționale grecești
* Iaşi: Asociația pasionaților de fotografie, „Foto Iași” organizează vernisajul expoziției de fotografie „Datini și obiceiuri de iarnă”. Expun: Valentina Cosmescu, Andrei Cucu, Ozolin Dușa, Bogdan Fuior, Dan Ignat, Dan Păduraru, Ciprian Șandru – ora 17:00, în Foaierul Ateneului, Str. Ion Creangă nr.14
* Ploieşti: Filarmonica „Paul Constantinescu” prezintă, în premieră, un concert de muzică clasică persană – ora 19:00. Concertul face parte din Turneul Naţional „Comorile Persiei”, organizat de Asociaţia Culturală „Nirmal Art”, care conţine concerte, workshop-uri şi conferinţe ce se vor desfăşura în importante instituţii de cultură din România, în perioada 11 – 25 ianuarie
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” prezintă spectacolul „Apolodor în Deutsch”, după Gellu Naum, sub direcţia muzicală a Adei Milea – ora 18:00. Evenimentul va fi marcat printr-o petrecere în pijamale, candy-bar, baloane şi poze la minut
* Sibiu: Spectacolul „Sărbători fericite” – ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca”
– Sport
* Miercurea Ciuc: Are loc un meci în Liga MOL la hochei pe gheaţă: Sport Club Miercurea Ciuc – MAC Budapesta –ora 19:00, Patinoarul „Vakar Lajos”
* Ploieşti:Selecţionata României înfruntă echipa Portugaliei, în Grupa E din faza a doua a preliminariilor Campionatului European de volei feminin Under-18 din 2017 – ora 17:30, Sala Olimpia
*Timişoara: Conferinţă de presă înaintea meciului de rugby dintre Timişoara Saracens şi Stade Francais, din Cupa Challenge – ora 12:30, sala de conferinţe a Stadionului Dan Păltinişanu
* Jucători români la turnee internaţionale de tenis
• Monica Niculescu – Lesia Ţurenko (10:00), în semifinalele turneului de la Hobart
• Raluca Olaru/Olga Savciuk – Mandy Minella/Anastasija Sevastova (02:00), în semifinalele probei de dublu la Hobart
• tragerea la sorţi a tablourilor de simplu ale turneului Australian Open (Melbourne)
* Au loc concursuri de sărituri cu schiurile în Cupa Mondială, la Wisla (Polonia – masculin) şi Sapporo (Japonia – feminin) (13-15 ianuarie)
– Diverse
* Cluj -Napoca: Târg destinat viitorilor miri – „Nunta la Palat” – ora 12:00, la Muzeul de Artă (13-15 ian.)
* Timişoara: Târgul pentru mirese, pe durata căruia se va desfășura și programul „Mărită-ți rochia!”, în cadrul căruia, cele care au fost deja mirese își pot “mărita” rochia – ora 13:00, la Centrul Regional de Afaceri
– S-a întâmplat într-o zi 13 ianuarie
* Acum 267 de ani (1750) a fost încheiat Tratatul de la Madrid dintre Portugalia şi Spania, care fixa sferele de influenţă ale celor două ţări în zona Americii de Sud
* În urmă cu 119 ani (1898), apărea, în ziarul „L’Aurore”, celebra scrisoare deschisă a scriitorului Émile Zola, intitulată „J’accuse”. Scrisoarea, adresată preşedintelui Franţei, Félix Faure (1841 – 1899), acuza guvernul de antisemitism şi de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus, un ofiţer francez condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj. Zola a denunţat erorile judiciare şi lipsa unor dovezi serioase. Scrisoarea a cauzat un scandal public în Franţa şi peste hotare. Zola a fost acuzat şi găsit vinovat de calomnie la 23 februarie 1898. Pentru a evita încarcerarea, s-a exilat temporar în Anglia, de unde s-a întors în iunie 1899. Ca rezultat al popularităţii scrisorii, chiar şi în lumea anglofonă, „J’accuse!” a devenit o expresie generică a indignării şi a acuzării unei persoane puternice
* Cu 107 ani în urmă (1910), avea loc prima transmisie radiofonică de operă: Enrico Caruso cântând pe scena Metropolitanului din New York. Sunetul a fost captat la 30 km distanţă
* Acum 103 ani (1914) avea loc, la sala Clasic, premiera filmului istoric „Cetatea Neamţului”, după nuvela lui Costache Negruzzi şi piesa lui Vasile Alecsandri. Realizat cu mijloace modeste, cu concursul ansamblului Naţional craiovean, filmul (care s-a pierdut) trezeşte interes în special pentru faptul că a fost scris şi realizat de scriitorii Emil Gârleanu şi Corneliu Moldovan
* Cu 91 de ani în urmă (1926) România adera la Convenţia de la Geneva referitoare la regimul internaţional al căilor ferate (din 9.XII.1923), precum şi la cea privind simplificarea formalităţilor vamale (din 3.XI.1923, de la Geneva)
* Acum 72 de ani (1945) a fost creată Agenţia italiană de presă ANSA (Agenzia Nazionale Stampa Associata), cu sediul la Roma
* Cu 27 de ani în urmă (1990), la graniţa României cu R.S.S. Moldovenească (azi Republica Moldova) a fost desfiinţat gardul de sârmă ghimpată şi au fost introduse facilităţi de trecere a frontierei
* În urmă cu 24 de ani (1993), între 13 şi 15 ianuarie, a fost deschisă spre semnare, la Paris, Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia (adoptată la 3.IX.1992, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva, Convenţia a intrat în vigoare la 29.IV.1997). România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea spre semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)
– 1873: S-a născut mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu; datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, este considerat cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1935)
– 1879: S-a născut naturalistul Ioan Borcea; fondatorul Staţiunii Zoologice Marine de la Agigea (1926); a studiat biocenozele din Marea Neagră şi a pus bazele şcolii româneşti de oceanologie; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1936)
– 1916: A murit George Bengescu-Dabija, poet, dramaturg şi traducător; a contribuit la dezvoltarea teatrului liric românesc prin traducerea libretelor unor operete de succes (n. 1844)
– 1937: S-a născut Victor Ernest Maşek, estetician şi traducător; autor al mai multor volume de istoria artei; imediat după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 a fost director al Teatrului Nottara din Bucureşti, apoi director al Centrului Cultural Român din Viena (m. 2002) – 80 de ani
– 1939: S-a născut Tatiana Apahidean (Schön), regizor de filme de animaţie, ilustrator de carte şi scenograf; a avut numeroase expoziţii personale ca artist plastic (m. 2012)
– 1945: A murit Zavaidoc (Marin Teodorescu), cel mai cunoscut lăutar român al perioadei interbelice (n. 1896)
– 1950: S-a născut operatorul de film Mihai Truică (m. 2000)
– 1984: A murit Gelu Solomonescu, compozitor de muzică uşoară, pianist şi şef de formaţie (n. 1920)
– 2000: A murit scriitorul Ştefan Berciu, autor de romane şi piese poliţiste (n. 1928)
– 2012: A murit Mircea Ciumara, economist şi om politic creştin-democrat; ministru de finanţe (dec.1996-dec.1997), ministru al industriei şi comerţului (dec.1997-apr. 1998), ministru pentru relaţiile cu Parlamentul (dec. 1999-dec. 2000); vicepreşedinte PNŢCD (1996-2000), preşedinte al Organizaţiei PNŢCD Bucureşti (sept.1999-dec.2000) (n. 1943) – 5 ani
– 2014: A murit actorul de teatru, film şi televiziune Mihai Fotino (n. 1930)
– 2015: A murit Valentin Nicolau, geofizician, scriitor şi dramaturg; fondator al editurii Nemira, fost preşedinte-director general al Televiziunii Române (2002-2005) (n. 1960)
– 2016: A murit romancierul, publicistul şi profesorul Ionel Bandrabur (n. 1922) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Colocviu organizat de Consiliul Europei și Președinția cipriotă a Comitetului de miniștri, care va reuni reprezentanți ai organizațiilor internaționale și guvernelor, precum și experți din mediul academic, pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a cooperării, în vederea protejării patrimoniului cultural împotriva distrugerii și a traficului ilicit, inclusiv de crima organizată și grupurile teroriste – la Palatul Europei. Printre vorbitori: Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, Ioannis Kasoulides, Ministrul Afacerilor Externe al Ciprului, Irina Bokova, Director general al UNESCO, și Mammoun Abdulkarim, Director general al Antichităților și Muzeelor din Siria
– Bamako, Mali: Deschiderea celui de-al 27-lea Summit Africa-Franța, la care sunt aşteptaţi președintele francez, François Hollande și patruzeci de șefi de stat și de guverne din Africa (13 – 14 ian.)
– Geneva: Conferinţa internaţională sub tutela ONU cu privire la reunificarea Ciprului
– Tokyo: Compania Nintendo prezintă noua sa consolă de jocuri Nintendo Switch
Aniversări – Comemorări
– 1598: S-a născut arhitectul francez François Mansart, unul dintre fondatorii clasicismului; lui i se atribuie inventarea mansardei (m. 1666). NOTĂ: Unele surse (http://structurae.info/personnes/francois-mansart) menţionează ca dată a naşterii 23 ianuarie 1598
– 1599: A murit poetul renascentist englez Edmund Spenser (n. 1552 sau 1553)
– 1625: A murit pictorul şi gravorul flamand Jan Brueghel (numit şi Brueghel de Catifea), fiul lui Pieter Brueghel (cel Bătrân) (n. 1568)
– 1859: S-a născut poetul grec Kostís Palamás (m. 1943)
– 1864: S-a născut fizicianul german Wilhelm Wien; contribuţii în termodinamica radiaţiei, în hidrodinamică, la studiul razelor X; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1911 (m. 1928)
– 1923: S-a născut violoncelistul rus Daniil (Borisovici) Şafran (m. 1997)
– 1929: A murit Wyatt Earp, legendarul justiţiar, unul dintre cei mai cunoscuţi pistolari din Vestul sălbatic (n. 1848)
– 1930: A murit inginerul britanic Sebastian Ziani de Ferranti; interesul lui precoce pentru electricitate l-a condus la numeroase inovaţii, cum ar fi sistemul de distribuire a electricităţii prin folosirea curentului alternativ (n. 1864)
– 1936: S-a născut baritonul italian Renato Bruson
– 1941: A murit scriitorul irlandez James Joyce (n. 1882)
– 1956: A murit pictorul şi caricaturistul american Lyonel Feininger (n. 1871)
– 1960: S-a născut Eric Betzig, chimist şi cercetător american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, împreună cu Stefan W. Hell și William E. Moerner
– 1964: S-a născut actriţa americană de film Penelope Ann Miller
– 2011: A murit Ellen Stewart, excentrica doamnă de culoare care a înfiinţat în 1961 celebrul teatru experimental „La MaMa, E.T.C. (Experimental Theatre Club)“; cunoscutul teatru experimental new-yorkez „La MaMa” e considerat drept locul de unde a început “revoluţia” teatrului mondial din secolul al XX-lea (n. 1919)
SÂMBĂTĂ, 14 IANUARIE 2017
EVENIMENTE INTERNE
– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (15 ian.)
* Bârlad: Primăria Bârlad, Biblioteca Municipală Stroe S. Belloescu Bârlad, Consiliul Local Bârlad şi Centrul Mihai Eminescu Bârlad organizează evenimentul “Modelul Eminescu pentru bibliotecari” – simpozion judeţean în colaborare cu ABR-Vaslui şi prezentarea revistei Arheu, nr. 9, şi a unei cărţi poştale – La Centrul Mihai Eminescu, str. Republicii nr. 277
* Bălţi, Republica Moldova: Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, va primi titulul Doctor Honoris Causa al Universităţii „Alecu Russo”, în cadrul Zilelor Eminescu, dedicate împlinirii a 177 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu
* Lisabona:Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, ICR Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză organizează un maraton literar, pornind de la texte majore semnate de autori români clasici, moderni sau contemporani. Evenimentul astăzi de la ora 10:00, la sediul Institutului Cultural Român de la Lisabona, unde va fi amenajată o estradă destinată lecturii și o expoziție de evocare a unor mari nume ale literaturii române, conținând panouri A2 cu portrete, facsimile, secvențe biografice, texte literare românești traduse în limba portugheză
* Londra: Ziua Culturii Naţionale e sărbătorită în Marea Britanie prin inaugurarea unei secţiuni de carte românească la Biblioteca Willesden Green din Brent, marele cartier londonez care găzduieşte cea mai mare concentrare de români din spaţiul britanic. Participă: Bhagwanji Chohan, vice-primar Brent Council însărcinat cu relaţia cu minorităţile, Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naţionale a României şi Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român la Londra
* Milano: Are loc o manifestare culturală dedicată Zilei Culturii Naționale și Zilei Poetului Mihai Eminescu (1850-1889) – ora 16:00, la sediul Consulatului General al României la Milano, Via Gignese 2. Din program:
• Prezentarea volumului „Milano multietnica” ed. Meravigli, Milano, autori Donatella Ferrario si Fabrizio Pesoli
• Film documentar despre viața poetului Mihai Eminescu (realizat în anul 1914)
• Evocări despre viața și opera poetului național
• Moment muzical
* Veneţia: Ziua Culturii Naţionale Române va fi marcată prin vernisajul expoziţiei de grafică de Ary Murnu „Ion Creangă şi personajele sale”, îngrijită de dr. Andreea Tacu şi realizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi (www.muzeulliteraturiiiasi.ro) şi cu Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” din Iaşi – ora 17:30, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Expoziţia va rămâne deschisă până la data de 29 ianuarie. Lucrările expuse sunt ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary Murnu şi ce fac parte din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi
– Cultură
* Concert susţinut de trupa sud-coreeană de muzică kpop „24K”, în cadrul turneului mondial „Still with 24U” – ora 18:00, la Palatul Național al Copiilor
* Teatrul Bulandra prezintă premiera cu una dintre cele mai celebre, dar şi puţin jucate tragedii shakespeariene: „Macbeth“, în regia praghezului Michal Docekal – la Sala Toma Caragiu (Grădina Icoanei) ( 14 şi 15 ian.)
* Concert de gală în cadrul Turneului naţional „Comorile Persiei” (11 – 25 ian.)organizat de Asociaţia Culturală „Nirmal Art” – Catedrala Sf. Iosif Bucureşti.Interpretează Saeed Dadkhah şi Hossein Sanaei (Iran), cărora li se va alătura percuţionistul Avadhut Kasinadhuni (India). Melodiile seducătoare ale maqamurilor vor fi interpretate la instrumente specifice – setar, kamancheh, tabla – şi vor fi brodate pe versurile poeţilor sufiţi Hafez şi Rumi
* Sibiu:Teatrul Naţional „Radu Stanca” pune în scenă un spectacol de actualitate cu un aer comic – „Fantoma e aici”, în regia lui Kushida Kazuyoshi – la Studio CAVAS, în cadrul Facultăţii de Litere şi Arte
* Montréal, Canada:La Școala Românească de la Colegiul Brébeuf, copiii şcolii vor prezenta un spectacol de muzică și poezie, iar în cea de a doua parte a programului se va prezenta piesa de teatru «Luceafărul» de Mihai Eminescu – ora 13:00
* Torun, Polonia: Trupa românească Karpov not Kasparov va concerta la Centrul pentru Artă Contemporană, în cadrul seriei de evenimente dedicate Centenarului Mişcării Dada
– Sport
* Jud.Cluj:Prima ediţie a „Feleacu Winter Games” include, pe lângă concursul cu sănii de carton, şi alte competiţii – Concurs Freestyle de Ski şi Snowboard, dar şi o petrecere pe pârtie şi alte surprize pregătite de organizatori – pe pârtia de la Feleacu, care se află la doar câţiva kilometri de Cluj-Napoca. Programul va începe de la ora 10:00 pentru concursul de Freestyle şi de la ora 12:00 pentru cursa de Sănii din Carton
* Râşnov: Primăria oraşului, în colaborare cu Federaţia Română de Schi şi Biatlon şi cu Clubul Olimpic Sportiv Cetate Râşnov, organizează în zilele de 14-15 ianuarie, sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi, o serie de manifestări dedicate Zilei Mondiale a Zăpezii. Astfel, astăzi, de la ora 10:00 va avea loc Cupa Cetate Râşnov la biatlon, pentru copii şi cadeţi, proba individuală (concurs cu caracter republican)- la Baza Olimpică a Sporturilor de iarnă de pe Valea Cărbunării
– Diverse
* A treia ediție Agenda Bio va avea loc în zilele de 14-15 ianuarie la Casa Universitarilor Bucureşti – ora 10:00. Ediția abordează subiectul DETOX, binevenit după perioada sărbătorilor de iarnă
– S-a întâmplat într-o zi de 14 ianuarie
* Se împlinesc 460 de ani (1557) de la apariţia „Octoihului” („micul Octoih”) în limba slavonă, prima carte tipărită de diaconul Coresi (la Braşov), care a desfăşurat, până la 1583, o foarte bogată activitate de tipărire de cărţi în limba română (9 cărţi româneşti sau cu text paralel slavon şi român)
* Într-o zi de 14 ianuarie, acum 117 ani (1900), avea loc premiera mondială a operei „Tosca” de Giacomo Puccini, la Teatro “Costanzi” (astăzi, Opera di Roma), rolul titular fiind interpretat de cântăreaţa de origine română Hariclea Darclée, pentru care se spune că ar fi fost compusă aria „Vissi d’arte, vissi d’amore” („Am trăit arta, am trăit iubirea”)
* În urmă cu 67 de ani (1950) era publicat Decretul (nr. 6 din 6.I.1950) prin care erau trimişi în colonii (lagăre) de muncă şi condamnaţii care, la expirarea pedepsei, nu erau socotiţi de către autorităţile comuniste suficient de „reeducaţi”
* Se împlinesc 45 de ani (1972) de când Margrethe a II-a (n. 1940) a devenit regină a Danemarcei, după moartea regelui Frederick al IX-lea (1947-1972)
* Şi tot la aceată dată, cu 27 de ani în urmă (1990), s-a constituit Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, asociaţie cu caracter social, cultural şi umanitar (recunoscută ca persoană juridică printr-o hotărâre judecătorească din 12.II.1990). În prezent, preşedinte al Consiliului de Conducere este Miron D. Ignat
* Acum 6 ani (2011) preşedintele tunisian Zine el Abidine Ben Ali era alungat de la putere în urma Revoluţiei Iasomiei, care a deschis seria revoluţiilor arabe reunite sub numele de „Primăvara arabă”
Aniversări – Comemorări
– 1819: S-a născut poetul Dimitrie Bolintineanu (m. 1872). NOTĂ: “Dicţionarul scriitorilor români A-C” (1995) dă ca an al naşterii 1825
– 1893: S-a născut prozatorul şi dramaturgul Teodor Scorţescu; diplomat de carieră, a reprezentat, după 1921, România la Istanbul, Atena, Praga, Berna şi Vatican; în 1944 era însărcinat cu afaceri ad-interim pe lângă Guvernul de la Roma; rechemat în 1945 în ţară, a hotărât să rămână în Italia (m. 1976, conform www.crispedia.ro)
– 1894: S-a născut Ecaterina Teodoroiu (supranumită „Eroina de la Jiu”); participând voluntar la primul război mondial, s-a remarcat în luptele de pe Jiu (octombrie-noiembrie 1916); a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care-l comanda ca sublocotenent, în timpul bătăliei de la Varniţa şi Muncelu (în anul 1917). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 16 ianuarie 1894
– 1915: S-a născut istoricul literar, lexicograful şi filologul Mihai Isbăşescu; specialist în limba germană, a realizat studii de limbă şi literatură germană, dicţionare bilingve, o „Istorie a literaturii germane de la origini şi până în prezent” (1968), traduceri din literatura germană, precum şi (în colaborare) o antologie a scriitorilor români contemporani („Eine Welt wird geboren”, 1974) (m. 1998)
– 1917: S-a născut Ion Roman, istoric literar şi traducător (din literatura germană) (m. 1989) – 100 de ani
– 1921: S-a născut dirijorul de cor Vasile Pântea (m. 2003)
– 1931: S-a născut Vlad Sorianu (pseudonim al lui Vasile Sporici), prozator, traducător şi critic literar (m. 2004)
– 1934: A murit medicul şi bacteriologul Ioan C. Cantacuzino, fondator al şcolii româneşti moderne de microbiologie şi medicină experimentală; din iniţiativa sa a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşi (1921); a desfăşurat o intensă activitate politică, militând pentru reîntregirea ţării (a fost membru în Comitetul Naţional Român din Paris şi delegat la Conferinţa de Pace din 1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1925 (n. 1863)
– 1952: S-a născut Călin (Constantin-Anton) Popescu-Tăriceanu, om politic liberal, preşedintele Senatului (din martie 2014, reales în decembrie 2016); prim-ministru al României (dec. 2004 – dec. 2008); ministru al industriei şi comerţului (1996 – 1997); senator (din 2012); deputat (1990 – 1992; 1996 – 2012); copreşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor din România (din 2015), preşedinte al Partidului Liberal Reformator (2014 – 2015); preşedinte al Partidului Naţional Liberal (2004 – 2009); vicepreşedinte PNL (1993 – 2004); vicepreşedinte al Partidului European Liberal Democrat (2003 – 2007); s-a numărat, în 1990, printre fondatorii PNL; fondator (1990) şi director general (1992 – 1996) al Radio Contact – 65 de ani
– 1953: S-a născut cantautorul Victor Socaciu; producător, din 1991, al Festivalului naţional de muzică folk „Om bun”; fost membru în Consiliile de Administraţie ale SRR şi SRTV; fost deputat PSD în legislatura 2008 – 2012; în prezent deţine funcţia de consul general al României la Montréal (Canada)
– 1982: A murit Vasile Florescu, teoretician şi critic literar (n. 1915) – 35 de ani
– 1990: A murit Niculae Stoian, poet şi publicist (n. 1935)
– 2004, 14/15: A murit jurnalista Felicia Meleşcanu, cunoscut om de televiziune (n. 1941)
– 2007: A murit mezzosoprana Mihaela Agachi (n. 1951) – 10 ani
– 2008: A murit Barbu Brezianu, istoric şi critic de artă (exeget al operei lui Constantin Brâncuşi), traducător (a realizat prima varinată în limba română a epopeii naţionale finlandeze „Kalevala”) şi poet; deţinut politic (1952) în lagărul de muncă Capul Midia şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră (n. 1909)
– 2010: A murit Béla Kamocsa („Kamo”), instrumentist (chitară bas, chitară electrică) şi cântăreţ român de etnie maghiară, interpret de muzică rock, blues şi jazz; cunoscut ca membru fondator (1962) al formaţiei „Phoenix”, cu care a cântat până în 1971, apoi a cântat în cadrul trupei Gramophon. În 1982, a înfiinţat, împreună cu Jonny Bota, trupa Bega Blues Band, una dintre primele formaţii româneşti dedicate muzicii blues. Înfiinţează Gala Blues Jazz Internaţional din Timişoara (1990), cel mai mare şi longeviv festival al oraşului; fondator al Festivalului de Jazz de la Gărâna (n. 1944)
EVENIMENTE EXTERNE
– Riyadh: Regele Felipe al VI – lea al Spaniei se va întâlni cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud
– Bruxelles: A 95-a ediţie a Salonului Automobilistic de la Bruxelles (14 – 22 ian.)
– Livigno, Italia: A III-a ediție a Festivalului Italian al Zăpezii (14 – 21 ian.)
– Gabon: Cupa Africii pe Naţiuni la fotbal (14 ian. – 5 feb.)
Aniversări – Comemorări
– 1676: A murit Francesco Cavalli, compozitor italian, unul dintre întemeietorii operei veneţiene (n. 1602)
– 1742: A murit Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez; cercetări asupra magnetismului terestru şi asupra cometelor; a observat (1682) cometa care-i va purta numele şi a arătat, prin calcule matematice, că aceasta se apropie de Pământ la fiecare 76 de ani (n. 1656) – 275 de ani
– 1800: S-a născut muzicologul austriac Ludwig Ritter von Köchel (m. 1877)
– 1824: S-a născut Vladimir Stasov, critic muzical şi de artă, estetician, istoric de artă şi arheolog rus (m. 1906). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 2 ianuarie 1824
– 1841: S-a născut pictoriţa franceză Berthe Morisot (m. 1895)
– 1850: S-a născut scriitorul francez Pierre Loti (pseudonimul lui Julien Viaud) (m. 1923)
– 1867: A murit Jean Auguste Dominique Ingres, pictor neoclasic francez (n. 1780) – 150 de ani
– 1875: S-a născut Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez, una dintre cele mai complexe și impresionante personalități ale secolului al XX-lea; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1952 (m. 1965)
– 1892: S-a născut Hal Roach, producător, regizor şi scenarist american de film; realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (m. 1992) – 125 de ani
– 1896: S-a născut scriitorul american de origine portugheză John Rodrigo Dos Passos (m. 1970)
– 1898: A murit Lewis Carroll (pe numele său adevărat Charles Lutwidge Dodgson), matematician şi scriitor englez, autor de literatură pentru copii (n. 1832)
– 1905: A murit Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop și a adus contribuții fundamentale la teoria și la construcția instrumentelor optice (n. 1840)
– 1909: S-a născut regizorul britanic de film Joseph Losey (m. 1984)
– 1915: S-a născut André Frossard, jurnalist francez şi autor de cărţi cu caracter istoric, memorialistic şi eseistic (m. 1995)
– 1917: S-a născut muzicianul Charles Williams Butterfield, cotat printre cei mai buni trompetişti americani albi de dixieland (m. 1988) – 100 de ani
– 1919: S-a născut jurnalistul american Andy (Andrew Aitken) Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 Minutes” al postului american de televiziune CBS (m. 2011)
– 1919: S-a născut Giulio Andreotti, om politic italian, prim-ministru al ţării în trei rânduri între 1972 – 1973, 1976 – 1979 şi 1989 – 1992 (m. 2013)
– 1925: S-a născut prozatorul, dramaturgul şi activistul politic japonez Yukio Mishima (pseudonimul lui Kimitake Hiraoka) (m. 1970)
– 1931: S-a născut (la Paris, într-o familie de artişti de circ italieni) Caterina Valente, cântăreaţă, dansatoare şi actriţă
– 1934: S-a născut actorul britanic Richard (David) Briers, celebru pentru rolul interpretat în serialul de televiziune „The Good Life” (m. 2013)
– 1941: S-a născut Faye Dunaway, actriţă americană de film
– 1943: S-a născut Ralph Marvin Steinman, biolog şi imunolog canadian; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 2011, împreună cu americanul Bruce Beutler şi luxemburghezul Jules Hoffmann, pentru descoperiri în domeniul activării imunităţii înnăscute. Steinman a primit jumătate din premiu pentru „descoperirea celulei dendritice şi a rolului său în imunitatea adaptativă” (m. 2011)
– 1949: A murit Joaquin Turina, compozitor, pianist şi profesor spaniol (n. 1882)
– 1957: A murit actorul american de film Humphrey Bogart; Institutul American de Fim l-a clasat, în 1999, ca cel mai mare actor din istoria filmului american (n. 1899) – 60 de ani
– 1969: S-a născut Jason Bateman, actor american
– 1977: A murit, la Washington, actorul britanic de film Peter Finch (nume complet: Frederick George Peter Ingle Finch) (n. 1916) – 40 de ani
– 1995: A murit Barbara Jelavich, istoric american; studii privind Europa Centrală şi de Sud-Est; a manifestat un interes deosebit faţă de ţările din Balcani; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1923). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă ca dată a morţii 19.I.1995
– 2000: A murit scriitorul francez Alphonse Boudard (n. 1925)
– 2012: A murit actriţa franceză de origine poloneză Mila Parély, care s-a remarcat în filmele „Regula jocului/ La Regle du jeu” (1939), de Jean Renoir, şi „Frumoasa şi bestia/ La Belle et la Bête” (1946), de Jean Cocteau (n. 1917) – 5 ani
– 2013: A murit actorul american Conrad Bain (n. 1923, în Canada)
– 2014: A murit poetul argentinian Juan Gelman; considerat drept unul dintre cei mai mari poeţi de limbă spaniolă şi un neobosit critic al dictaturilor din America Latină (n. 1930)
– 2016: A murit actorul britanic de teatru şi film Alan Rickman (n. 1946) – 1 an
– 2016: A murit halterofilul ucrainean Leonid Ivanovich Zhabotinsky, care a stabilit 19 recorduri mondiale şi a câştigat două medalii de aur la Jocurile Olimpice (1964, 1968) (n. 1938) – 1 an
DUMINICĂ, 15 IANUARIE 2017
EVENIMENTE INTERNE
– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale (15 ian.)
* Ziua Culturii Naţionale este marcată de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni printr-un spectacol organizat la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” – ora 14:00. Evenimentul va cuprinde momente muzicale susţinute de Dinu Iancu Sălăjanu şi de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului şi un recital de poezie eminesciană susţinut de actriţa Alexandra Velniciuc. Printre partenerii media: Parteneri media: Radio România Internațional
* „Dor de Eminescu” spectacolul de muzică și poezie devenit tradiție la Sala Mare a Palatului Tinerimea Română, la care participă Corul de Cameră Preludiu dirijat de Voicu Enăchescu, Ansamblul Archaeus dirijat de Liviu Dănceanu și invitatul special actorul Adrian Păduraru – ora 17:00 .Organizator : Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”. Printre partenerii media : Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează, în Rotonda Plaza România, concertul extraordinar susţinut de Orchestra Simfonică Bucureşti, dirijor Daniel Jinga, soprana Irina Baianţ şi violonistul Alexandu Marian, eveniment prilejuit de Ziua Culturii Naţionale 2017 – ora 18:00
* Concert de Ziua Culturii Naţionale, organizat de Radio România şi Institutul Cultural Român şi susţinut de Orchestra Naţională Radio, avându-i ca solişti pe pianiştii Matei Rogoz şi Sergiu Tuhuţiu şi pe soprana Teodora Gheorghiu, dedicat centenarului Dinu Lipatti – ora 19:00, la Sala Radio. Cu acest prilej special, actorul Ion Caramitru va recita din lirica eminesciană. Dirijor: Cristian Oroşanu
* Bacău:Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău organizează de la ora 11:00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, sub semnul Zilei Culturii Naționale, evenimentul cultural „Mihai, dac-ai ști cât de tare îmi lipsești” – la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, Str. Crângului, nr.18
* Bârlad: Primăria Bârlad, Biblioteca Municipală Stroe S. Belloescu Bârlad, Consiliul Local Bârlad şi Centrul Mihai Eminescu Bârlad organizează vernisajul expoziţiei de grafică „Eminescu nemuritor”, lucrări din patrimoniul Centrului Mihai Eminescu – la Centrul Mihai Eminescu, str. Republicii nr. 277.Prezintă :prof Dionisie Gradu.Invitaţi: Theodor Codreanu- Eminescologia la zi ;Petruş Andrei – Cromatica eminesciană;Protopop de Bârlad Vasile Lăiu.Moment artistic susţinut de grupul folk Ecou. Coordonator: prof. Corneliu Pleşu
* Botoşani: Acordarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, laureatul urmând să primească şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani
* Craiova: Cunoscutul rapsod Grigore Leşe va conferenţia şi cânta de Ziua Culturii Naţionale, în sala mare a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, fiind primul invitat al „Întâlnirilor SpectActor” în 2017, eveniment cultural iniţiat la Craiova în anul 2009 de către poetul Nicolae Coande, secretarul literar al Naţionalului din Bănie- ora 19:00, la sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional Craiova
* Ploieşti: La Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” va avea loc cea de-a V-a ediţie a Concursului judeţean de recitări „Ca un luceafăr am trecut prin lume”. Competiţia este destinată liceenilor prahoveni, care trebuie să pregătească un text reprezentativ din creaţia eminesciană. În cadrul evenimentului vor susţine prelegeri despre opera poetului naţional şi despre Ziua Culturii Române prof. Mădălina Paula Ştefan şi prof. Iulia Dragomir, care vor coordona şi un scurt moment poetic pregătit de elevi ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Ploieşti
* Cernăuţi, Ucraina: De Ziua Culturii Naționale Române se vor desfășura o serie de manifestări culturale, marcând, astfel, data nașterii Poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Din program:
• ora 10:00 – Depunere de flori la Bustul lui Mihai Eminescu, Casa „Aron Pumnul”, Cernăuți (str. Aron Pumnul nr. 19)
• ora 11:00 – Depunere de flori la Monumentul lui Mihai Eminescu, din centrul oraşului Cernăuţi
• ora 12:00 – Concursul de recitare a operei eminescine, cu participarea elevilor de la școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți. Eveniment organizat de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți – Gimnaziul nr. 6 din Cernăuți (str. Șeptițcoho, 19)
• ora 14:00 – Recital „Cu Eminescu în suflet”, organizat la Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească Cernăuţi din cadrul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi (str. Gaidar, nr. 9 A)
• ora 15:30 – Masa rotundă cu tema „Eminescu, poet al ființei”, la sediul Societății pentru Cultură Română „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuți (Piața Centrală nr. 9)
• ora 17:00 – Seară românească de romanţe pe versuri de Mihai Eminescu, în incinta Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi (str. Kobileanska, 9)
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Consiliul Județean Prahova, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Prahova, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău organizează, pentru a marca Ziua Culturii Naţionale, o expoziție de grafică cuprinzând 80 de lucrări din colecția pictorului Nicolae Ioniță (Ploiești) și lansarea volumelor „Eminescu – Luceafărul” și „Eminescu – Ziaristul” realizate tot de pictorului Nicolae Ioniță – ora 14:00, la Sala cu Cămin a Muzeului Național al Literaturii Române ”Mihail Kogălniceanu” din Chişinău
str. 31 August 1989, nr. 98. et. 2. Expoziția este deschisă publicului în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2017
* Istanbul: Ziua Culturii Naționale, eveniment major de diplomație publică și culturală, va fi sărbătorită la ICR Dimitrie Cantemir, Istanbul, cu un concert omagial adus Mariei Tănase, supranumită și „pasărea măiastră” a muzicii tradiționale românești. Piesele vor fi interpretate de către Trio Jezebel : Izabela Barbu, Tudor Angelescu și Mihai Melinescu – la Grand Pera Emek Salonu
* Luxemburg: Institutul Cultural Român Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului, aniversează Ziua Culturii Naţionale printr-un recital de vioară şi pian, în interpretarea artiştilor Remus Azoiţei şi Eduard Stan – ora 17:00, la Conservatorul din oraş
* Toronto, Canada: Cu prilejul Zilei Culturii Naționale (15 ian.) și a poeziei românești, ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, ICR New York şi Consulatul General al României la Toronto organizează următoarele evenimente de la ora 16:00, la Consulatul General al României din Toronto:
• se va omagia activitatea de traducător a profesorului american Adam J. Sorkin
• se va marca apariţia cărții “Autobuzul cu cocoșați”, primul volum de versuri în limba engleză al Norei Iuga, unul dintre cei mai importanți poetii români contemporani, publicat de editura americană Bitter Oleander Press. “Autobuzul cu cocoșați” este tradus în limba engleză de Adam J. Sorkin împreună cu Diana Manole
* Viena: Seria de evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la Viena în contextul aniversării a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti debutează cu ocazia Zilei Culturii Naţionale cu conferinţa în limba engleză „Dinu Lipatti: The Purest Gold“ / „Dinu Lipatti: Cel mai pur aur“ susţinută de canadianul Mark Ainley, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai activităţii lui Dinu Lipatti – ora 18:00, la sediul ICR Viena
– Diverse
* Tabloul „Compoziţie cu flori şi pălărie” de Samuel Mutzner este vedeta primei licitaţii de artă din acest an, fiind estimată la preţul de 10.000 de euro – la Casa Alis. La licitaţie vor fi scoase şi bijuterii, între care o brăţară din argint care a aparţinut Melaniei Ghica, soţia lui Dimitrie Ghica, cărţi, icoane, obiecte din argint şi sticlă, piese de mobilier
– S-a întâmplat într-o zi de 15 ianuarie
* Acum 258 de ani (1759) a fost deschis pentru public „The British Museum” (Muzeul Britanic), unul dintre cele mai vechi şi mai impozante muzee din lume, cu exponate variind de la mumii egiptene la comori romane. British Museum a fost fondat în anul 1753, fiind primul muzeu naţional public din lume. Încă de la început admitea intrarea liberă pentru „toate persoanele studioase şi curioase”. În prezent British Museum are expuse numeroase obiecte de o valoare inestimabilă, multe din acestea cunoscute publicului precum: Piatra Rosetta, Craniul de cristal, Sfinxul din Taharqo, un fragment din Columna lui Traian sau Bustul lui Julius Caesar. Obiectele sunt cuprinse în galeriile tematice ale muzeului: Africa, Asia, America, Egiptul Antic, Roma si Grecia antică, Europa, Colecţia de ceasuri şi Orientul Mijlociu
* În urmă cu 134 de ani (1883), apărea (până în 1889), la Iaşi, revista „Recreaţii ştiinţifice”, cu o importantă contribuţie la dezvoltarea ştiinţelor matematice în România (15/27)
* Dacă la începutul existenţei telefonului convorbirile se făceau între distanţe scurte, ziua de 15 ianuarie 1913 (acum 104 ani) a revoluţionat acest mijloc de comunicare, reuşind să se facă legătura între două oraşe aflate pe două continente (Europa şi SUA), la o distanţă considerabilă, Berlin şi New York
* Acum 83 de ani (1934) era dat în folosinţă postul naţional Radio România de la Bod, cu un emiţător provizoriu de 20 kw, pe o lungime de undă de 1875 metri, pus la dispoziţie de firma „Marconi”
* Cu 27 de ani în urmă (1990) decizia civilă nr. 4/15.I.1990 a Tribunalului Municipiului Bucureşti consfinţea reluarea activităţii oficiale a Partidului Naţional Liberal (PNL), hotărâtă, în decembrie 1989, de un Comitet de iniţiativă compus din vechi membri ai partidului. PNL este cel mai vechi partid din România, conturat ca formaţiune politică încă din 1864 şi fondat în mai 1875, având printre fruntaşii săi pe Dumitru şi Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti şi fraţii Golescu. După instaurarea dictaturii comuniste şi proclamarea Republicii, la 30.XII.1947, PNL a fost nevoit să-şi întrerupă oficial activitatea politică, pe care şi-a continuat-o, însă, în închisorile şi lagărele de muncă în care au fost trimişi zeci de mii dintre membrii săi
* Tot într-o zi de 15 ianuarie, acum 16 ani (2001), era lansată oficial enciclopedia liberă on-line Wikipedia, editată în colaborare, multilingvă, cu acces gratuit şi cu un conţinut gratuit, administrată şi găzduită de organizaţia non-profit „Wikipedia Foundation”. Website-ul a început ca un proiect complementar pentru Nupedia, un proiect pentru enciclopedia online, gratuită, scrisă în limba engleză, ale cărui articole au fost scrise de experţi şi revizuite sub un proces formal. Nupedia a fost fondată pe 9 martie 2000, sub conducerea companiei „Bomis”. Directorul executiv „Bomis”, Jimmy Wales, şi redactorul-şef de la Nupedia, Larry Sanger, au fondat Wikipedia. Wikipedia este între primele cinci cele mai populare website-uri din lume, după Yahoo, Facebook, Microsoft şi Google şi este cea mai mare enciclopedie realizată vreodată
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Culturii Naţionale”, marcată începând din anul 2011; potrivit iniţiatorilor, membrii Academiei Române, alegerea datei are legătură cu naşterea lui Mihai Eminescu, în care „românii văd un poet reprezentativ pentru spiritualitatea şi forţa lor de creaţie”; propunerea legislativă (adoptată de Senat la 6 septembrie 2010 şi de Camera Deputaţilor la 16 noiembrie) mai prevede că autorităţile centrale şi locale vor sprijini material şi financiar manifestările şi acţiunile cultural-artistice dedicate acestei sărbători, iar TVR şi Radioul public vor realiza programe speciale. Poetul naţional Mihai Eminescu s-a născut la data de 15 ianuarie 1850 şi s-a stins din viaţă la 15 iunie 1889 (a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române în anul 1948)
– 1568: A murit (la Bratislava) Nicolaus Olahus, istoric şi umanist român de renume european din Transilvania (n. 1493). NOTĂ: Unele surse (http://www.sibiul.ro/personalitati-sibiene/nicolaus-olahus.html şi http://viatadepretutindeni.wordpress.com/istorie-documenteinterpretari/pr-eugen-goia-nicolaus-olahus-romanul-mare-european-al-veacului-al-xvi-lea) menţionează ca dată a morţii 14 ianuarie 1568, iar altele, data de 17 ianuarie 1568
– 1877: S-a născut actorul şi regizorul Constantin Radovici (m. 1916) – 140 de ani
– 1902: S-a născut Ion Conea, geograf, reputat specialist în geografie istorică şi toponimie geografică (m. 1974) – 115 ani
– 1919: S-a născut Boris Cazacu, lingvist şi filolog; specialist în dialectologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1987)
– 1922: A murit Nicolae Filip, medic veterinar şi agronom; fondatorul ştiinţei zootehnice româneşti; conducător al primului institut zootehnic din România (n. 1864) – 95 de ani
– 1934: S-a născut operatorul şi regizorul Boris Ciobanu (documentare de artă şi film de ficţiune)
– 1937: S-a născut criticul literar Valeriu Cristea (m. 1999) – 80 de ani
– 1937: A murit romancierul, nuvelistul şi eseistul Anton Holban (n. 1902) – 80 de ani
– 1940: S-a născut geologul Nicolae A. Anastasiu; studii în domeniul sedimentologiei şi petrografiei rocilor sedimentare; cercetări aplicative în domeniul resurselor minerale şi petrolului din Carpaţii Orientali şi Meridionali, din Munţii Apuseni şi Dobrogea; membru corespondent al Academiei Române din 2001
– 1944: S-a născut pictorul Viorel Toma
– 1960: S-a născut chitaristul Adrian Bărar, fondatorul trupei rock „Cargo”
– 1974: A murit poetul Ovid Caledoniu (n. 1914)
– 1980: A murit Constantin Motăş, zoolog, biolog, ecolog; ca profesor la Facultatea de Agronomie din Iaşi, a ţinut primul curs de hidrobiologie şi piscicultură din România; împreună cu S. Karaman şi P. C. Chapuis, a pus bazele unei noi discipline – freatobiologia, ştiinţa care studiază organismele din apele freatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1891)
– 1990: A murit compozitorul, muzicologul şi pedagogul Zeno Vancea (n. 1900)
– 1999: A murit George Şerban, scriitor, membru fondator al Alianţei Civice, preşedinte al Societăţii Timişoara, deputat PNŢCD în Parlamentul României (n. 1954)
– 2000: A murit Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar; secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 (n. 1909)
EVENIMENTE EXTERNE
– Paris: Conferința internațională privind Orientul Mijlociu, pentru a reitera sprijinul comunității internaționale privind soluția a două state israelian și palestinian
– Indonezia: Alegeri regionale
– Hyderabad, India: Asia Pacific Broadcasting Union (ABU) organizează prima ediţie a ABU International Dance Festival
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Zăpezii”, serbată în a treia duminică din ianuarie, este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională de Schi în anul 2011, fiind continuarea unui proiect lansat în anul 2007 – “Bring Children to the Snow” – proiectul iniţial fiind destinat în exclusivitate copiilor. „World Snow Day” se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, iar prin acest eveniment se doreşte atragerea tineretului, în special a copiilor, către practicarea sporturilor de iarnă
– 1622: S-a născut dramaturgul francez Molière (pseudonimul lui Jean-Baptiste Poquelin) (m. 1673) – 395 de ani
– 1763: S-a născut actorul francez François-Joseph Talma; a debutat, în anul 1787, la Comedia Franceză, iar după Revoluţia franceză a condus această prestigioasă instituţie teatrală (m. 1826)
– 1775: A murit Giovanni Battista Sammartini, compozitor, organist şi dirijor italian (n. 1700)
– 1791: S-a născut Franz Grillparzer, autor dramatic austriac (m. 1872)
– 1795: S-a născut Aleksandr Griboedov, dramaturg şi diplomat rus (m. 1829). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii şi stilul vechi – 4 ianuarie 1795
– 1809: S-a născut Pierre-Joseph Proudhon, om politic, economist, sociolog şi filosof francez, fondatorul filosofiei Mutualismului; a fost prima persoană din lume care s-a autodeclarat anarhist (m. 1865)
– 1826, 15/27: S-a născut scriitorul rus Mihail Saltîkov-Şcedrin (m. 1889)
– 1858: S-a născut Giovanni Segantini, pictor simbolist italian (m. 1899)
– 1863: S-a născut Sir Frederic George Kenyon, istoric şi papirolog britanic; membru fondator al Societăţii Anglo-Române; membru de onoare străin al Academiei Române din 1924 (m. 1952)
– 1879: S-a născut Mazo de la Roche, scriitoare canadiană de limbă engleză (m. 1961)
– 1891, 15/27: S-a născut scriitorul şi ziaristul rus Ilya Ehrenburg (m. 1967)
– 1908: S-a născut fizicianul american de origine maghiară Edward Teller; lucrări de fizică nucleară, fizică moleculară şi mecanică cuantică; a participat la realizarea primei reacţii nucleare (1941) şi a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (m. 2003)
– 1918: S-a născut Gamal Abdel Nasser, ofiţer şi om politic egiptean; a condus lovitura de stat care a l-a detronat pe regele Faruk I (1952); preşedinte al Egiptului între anii 1954 şi 1970 (m. 1970)
– 1921: S-a născut actorul britanic de film Frank Thornton (m. 2013)
– 1924: S-a născut filosoful, psihanalistul şi scriitorul francez Jean-Bertrand Lefèvre-Pontalis (m. 2013)
– 1926: S-a născut Maria Schell, actriţă austriaco-elveţiană de film (m. 2005)
– 1926: A murit compozitorul şi pianistul italian Enrico Toselli (n. 1883)
– 1928: S-a născut regizorul René Vautier, personalitate marcantă a filmului francez (m. 2015)
– 1929: S-a născut Martin Luther King, pastor şi publicist afro-american; lider al mişcării populaţiei de culoare din SUA pentru recunoaşterea pe cale paşnică a drepturilor civile ale afro-americanilor; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1964 (m. 1968, asasinat). NOTĂ: Ziua sa de naştere este marcată în SUA ca sărbătoare naţională în cea de-a treia zi de luni din ianuarie
– 1936: S-a născut Saul Landau, cineast şi jurnalist american; specializat în filme documentare, cunoscut pentru peliculele sale despre Cuba şi despre testele cu bombe atomice (m. 2013)
– 1955: A murit pictorul suprarealist francez Yves Tanguy; stabilit în SUA, din 1942 (n. 1900)
– 1994: A murit pianistul francez de origine maghiară Georges (György) Cziffra (n. 1921)
– 1994: A murit Harry Nilsson (Harry Edward Nilsson III), interpret, compozitor şi instrumentist american de muzică rock şi pop (n. 1941)
– 1997: A murit biologul american de origine engleză Kenneth Thimann; importante cercetări privind creşterea şi respiraţia plantelor; considerat pionier al fiziologiei plantelor; membru de onoare străin al Academiei Române din 1965 (n. 1904) – 20 de ani
– 2005: A murit Ruth Warrick, actriţă de film americană (n. 1916)
– 2005: A murit soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (n. 1923)
– 2009: A murit teologul şi istoricul francez Olivier Clément, mare mărturisitor, în Occident, al credinţei creştine, în general, şi al credinţei creştine ortodoxe, în special, într-un timp secularizat şi confruntat cu numeroase ideologii atee şi nihiliste; împreună cu alţi teologi ortodocşi din generaţia sa, precum Vladimir Lossky (1903-1958), Nicolai Afanasiev (1893-1966) sau Paul Evdokimov (1901-1970), a devenit unul din pionierii „renaşterii teologice” ortodoxe din secolul al XX-lea (n. 1921)
– 2011: A murit actriţa Susannah York, una dintre cele mai cunoscute vedete britanice de la Hollywod în anii 1960 şi 1970; a fost nominalizată la Oscar în 1969 pentru rolul din „They Shoot Horses, Don’t They?”, peliculă pentru care a obţinut un premiu BAFTA; în 1972 a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de Film de la Cannes (n. 1939)
– 2011: A murit fostul fotbalist internaţional englez Nat Lofthouse; după ce a disputat 452 de meciuri pentru Bolton (255 goluri), el s-a retras în 1960 şi a ocupat mai multe funcţii în cadrul clubului, fiind şi antrenor în două rânduri: 1968-1970, 1971 (n. 1925)
– 2012: A murit Carlo Fruttero, scriitor, jurnalist, traducător şi editor italian (n. 1926) – 5 ani
– 2013: A murit jurnalistul american Daniel Edelman, fondatorul, în 1957, şi preşedintele uneia dintre cele mai renumite şi influente companii internaţionale în domeniul relaţiilor publice (PR) din lume, agenţie care îi poartă numele; Edelman a avut o contribuţie importantă la profesionalizarea industriei de comunicare (numeroase dintre tehnicile specifice dezvoltate de el sunt valabile şi în zilele noastre); a colaborat, de-a lungul timpului, cu multe companii care au devenit branduri celebre; de asemenea, a fost unul dintre pionierii reclamelor cu celebrităţi (n. 1920)
– 2013: A murit Jean-Bertrand Lefèvre-Pontalis, filosof, psihanalist şi scriitor francez (n. 1924)
– 2016: A murit actorul american Dan Haggerty (n. 1941) – 1 an
Articol preluat de la agenţia de presă RADOR.