5 DECEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

05 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
5 DECEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedința Biroului permanent şi şedința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – şedinţa în plen – Dezbateri asupra solicitării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și a Proiectului de Hotărâre referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale împotriva deputatului Eugen Bejinariu

* Sarajevo: Are loc Sesiunea anuală a Iniţiativei Central-Europene – Dimensiunea Parlamentară (ICE – DP) în organizarea Preşedinţiei-în-exerciţiu a organizaţiei, care revine Parlamentului din Bosnia şi Herţegovina şi la care, din partea Camerei Deputaţilor urmează să participe deputatul PNL, Maria Andreea Paul. Pe ordinea de zi a Sesiunii figurează tema „Strategia pentru prevenirea şi combaterea terorismului în lumina crizei migraţiei” (5 – 7 dec.)

– Ministere

* Dezbaterea cu tema „Mobilitate, educaţie, angajare – premise pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate”, organizată de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi Cancelaria prim-ministrului – ora 10:00, la sediul Guvernului; participă vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Nicolae Pîslaru, şi ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 de milioane lei

* Craiova: Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, şi directorul general al CNAIR, Cătălin Homor, vor efectua o vizită pe şantierul centurii de ocolire Craiova Sud – ora 15:30, la intersecţia variantei de ocolire Craiova Sud cu DN 65

– Apărare, Interne

* Lansarea campaniei „Pe aici corupţia nu trece !” – ora 10:00 – Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni

* Constanţa: Centrul de Conferinţe al Forţelor Navale Române va fi gazda evenimentului „Gala Voluntarilor 2016”, organizat cu sprijinul Forţelor Navale Române, de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, împreună cu 26 de organizaţii non-guvernamentale – ora 17:00

* Satu Mare: Săptămâna anticorupţie la frontiere – „Pe aici corupţia nu trece !” (5-9 dec.)Din programul de azi:

lansarea campaniei la nivel naţional şi implicit în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu de pe raza judeţului Satu Mare – ora 10:00
PTF Siret – ora 10:00
– Electoral

* Oradea:Conferinţă de presă susţinută de candidata PSD la Camera Deputaţilor Adelina Coste – ora 11:00, la sediul PSD Bihor

* Timişoara: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL, Alina Gorghiu – ora 11:00, la sediul PNL Timiş

* Tulcea:Prezentarea candidaţilor PSD Tulcea – ora 15:15, Consiliul Judeţean, sala „M.Kogălniceanu”

– Învăţământ, Cercetare

* Braşov: Asociația Astronomică Pluto organizează primul planetariu mobil din România, în perioada 5 – 11 decembrie – ora 9:00, la Eliana Mall. Prezentarea poartă titlul „Exploratori ai Universului: Galileo Galilei și Curiosity” și va conține o hartă 1:1 a boltei cerești de deasupra Braşovului, însoțită de explicații, informații privitoare la exploratorii spațiului, constelații și planete, dar și o proiecție 3D a unor asteroizi în mișcare, care poate fi urmărită fără ochelari speciali

* Bruxelles şi România:În perioada 5 – 9 decembrie, va fi organizată, la inițiativa Comisiei Europene, Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale – ”Descoperă-ți talentul!”, în cadrul căreia vor avea loc diverse evenimente atât la Bruxelles cât și la nivel european, nivel național, regional și local. Asociaţia Suntem Diferiţi se alătură acestui demers prin organizarea evenimentului „Profesionişti în Europa” şi lansarea proiectului LET’S („Language Education and Speech Therapy for People with Special Education Needs”)

– Istorie

* Ploieşti: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează vernisajul expoziţiei lunii „Jertfe prahovene”, eveniment înscris în programul „România 100” – ora 11:00, Str. Toma Caragiu nr. 10

– Cultură

* Are loc show-ul „Delia’s Winter Wonderland”, în cadrul căruia solista Delia Matache va fi acompaniată de peste 30 de instrumentişti profesionişti conduşi de George Natsis, acesta fiind primul concert alături de un big band din cariera artistei – ora 19:00, la Teatrul Naţional Bucureşti

* Concertul de Crăciun susţinut de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Tiberiu Soare, care îi va avea ca solişti pe soprana Anita Hartig şi tenorul Teodor Ilincăi, organizat de Primăria Capitalei, prin Centrul Cultural ARCUB, la Ateneul Român – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* În spațiul expozițional al Bibliotecii Academiei Române, Calea Victoriei nr. 125, va avea loc deschiderea expoziției „Sculpturi din Ateliere Deschise” – ora 19:00. Expoziţia, organizată în cadrul Proiectului „Contemporanii”, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala de Sculptură, reunește lucrări semnate de 16 sculptori care și-au deschis recent atelierele pentru public. În deschiderea expoziției vor lua cuvântul: Cristian-Robert Velescu, Cătălina Macovei, Maria Pașc

* Editura Humanitas lansează romanul „Inocenţii”, de Ioana Pârvulescu – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas. Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe

* Vernisajul expoziţiei de fotografie urbană „Nostalgia Bucureştilor”, deschisă în perioada 5 – 7 decembrie – ora 19:00, la Cinemateca Eforie, Str. Eforie nr. 2

* Se desfăşoară festivalul de scurtmetraj portughez de la New York „NY Portuguese Short Film Festival”, prima ediţie în România, (5 – 6 dec.) – ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco

* Cluj-Napoca: Concert susţinut de formaţia The Dire Straits Experience, în cadrul unui mini-turneu care va mai cuprinde alte trei oraşe – Craiova (7 dec.), Braşov (9 dec.) şi Bacău (10 dec.) – ora 20:00, la Sala Polivalentă

* Satu Mare: Vernisajul expoziției „Oala de sarmale a bunicii” la Muzeul Judeţean Satu Mare va avea loc astăzi de la ora 14.00, la sediul Muzeului Județean Satu Mare, Bd.. V. Lucaciu, nr. 21 și va fi deschisă până în 28 februarie 2017; deschiderea expoziţiei – ora 11:00

* Beijing: Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în zilele de 2 și 5 decembrie, două recitaluri de pian și fagot susținute de muzicienii români Ilinca Dumitrescu și Vasile Macovei. Cele două concerte vor avea loc la Conservatorul Central de Muzică din Beijing, respectiv la Universitatea de studii străine din Beijing

* Chişinău: ICR Chişinău organizează, cu prilejul Zilei Naţionale a României, concertul „Sub Zodia Mariei”, susţinut de Maria Gheorghiu – voce, Adriana Trandafir – recital de versuri și Radu Grațianu – pian – la Teatrul Naţional „Satiricus I. L. Caragiale”

* Mălainița, Serbia: Au loc 12 ateliere de sculptură în lemn de stejar destinate copiilor și adulților din comunitate care vor avea ca finalitate piese de artă din lemn destinate bisericilor românești din zonă. Ateliere sunt organizate sub genericul „Elemente esențiale de artă tradițională românească în Timoc – ateliere de sculptură în lemn“ pentru românii din Valea Timocului. Partener în organizarea acestui eveniment este Protopopiatului Daciei Ripensis din Serbia de Răsărit

* Washington: Concert cu prilejul Zilei Naţionale a României, în cadrul Turneului „Duelul Viorilor. Stradivarius versus Guarneri”, un proiect Radio România – ora 18:00, la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater). Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu RA-Entertainment şi Ambasada României în Statele Unite ale Americii

– Diverse

* La Târgul Rembrandt Christmas Festival, organizat la Hanul cu Tei, în perioada 5 – 24 decembrie, vor avea loc diverse ateliere de creaţie susţinute de profesori ai Universităţii Naţionale de Artă, expoziţie de pictură, tombolă cu premii şi multe surprize

* Festivalul „Fulgilor de Nea” se desfăşoară în perioada 5-9 decembrie, între orele 10:00 – 19:00, fiind destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani care vor participa la ateliere de creaţie şi ateliere experimentale, spectacole de teatru interactiv şi multe alte surprize – în Parcul Tineretului, intrarea Gheorghe Şincai

* Mogoşoaia: Are loc deschiderea Ambasadei lui Moş Crăciun şi aprinderea luminiţelor Nordului, ediţia a VII-a – ora 19:00, în Parcul Mogoşoaia, aflată la intrarea 1- Târguşorul Brâncovenilor

– S-a întâmplat într-o zi de 5 decembrie

* Acum 524 de ani (1492), navigatorul genovez Cristofor Columb a descoperit insula Haiti, denumită de el „La Española” (Spaniola), şi întemeiază prima colonie spaniolă în America. Partea de vest a insulei revine, în 1657, Franţei, care o numeşte Saint-Domingue. Partea de est devine şi ea, un secol mai târziu (1795) posesiune franceză (actuala R. Dominicană)

* În urmă cu 152 de ani (1864), a fost promulgată Legea asupra instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar în întreaga ţară. Legea stabilea anii de studiu (primar – de patru ani; secundar – de şapte ani; universitar – de trei ani), obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar pentru ambele sexe (a intrat în vigoare în septembrie 1865) (5/17)

* Cu 129 de ani în urmă (1887), intra în vigoare, în România, Convenţia pentru protecţia operelor literare şi artistice (adoptată la Berna, la 9/21.IX.1886) (5/17)

* Acum 111 ani (1905), apărea (până în 1947), la Craiova, Iaşi şi apoi la Bucureşti, revista literară „Ramuri”, din iniţiativa lui C. Făgeţel-Şaban şi D. Tomescu (între 1.I.1915-15.VII.1917 a apărut sub titlul „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga). Din 1.VIII.1964 a apărut, lunar, la Craiova, o nouă serie, sub egida Uniunii Scriitorilor din România

* Cu 106 ani în urmă (1910) se stabileau relaţiile diplomatice la nivel de legaţie între România şi Marele Ducat de Luxemburg, ridicate, la 12.XI.1966, la nivel de ambasadă (5/18.XII). Relaţiile diplomatice dintre România şi Marele Ducat de Luxemburg au fost stabilite la 5 decembrie 1910, la rang de legaţie (Decretul nr. 3646 din 8/21 decembrie 1910 prin care Regele Carol I îl numea pe Trandafir D. Djuvara, ministru-plenipotenţiar la Bruxelles, în calitatea de trimis extraordinar si plenipotenţiar pe lângă Marele Duce Wilhelm al IV-lea de Luxemburg). La 12 ianuarie 1911, Trandafir D. Djuvara şi-a prezentat scrisorile de acreditare şi a reprezentat Regatul României până în 1920. Până la data de 15 iulie 1940, când România a închis legaţia de la Bruxelles, s-au succedat în această funcţie personalităţi ale vieţii diplomatice, printre care Henri Catargi (1920-1930), Gheorghe Grigorcea (1930-1932), Dimitrie I. Ghika (1933-1936), Vasile Rădulescu-Mehedinţi (1938-1940). La 12 noiembrie 1966, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la rang de ambasadă, dar România a continuat să fie reprezentată prin ambasadorul rezident la Bruxelles. La 19 august 1991, România a deschis o ambasadă rezidentă în Luxemburg, în care s-au succedat ambasadorii Tudorel Postolache (1992-1996, 2000-2005), Liviu Zăpârțan (1996-2000), Vlad Alexandrescu (2005-2011), Roxana Iftimie (acreditat in 2011). Marele Ducat de Luxemburg a acreditat primul ambasador propriu în România, cu reşedinţa la Atena, în 1995

* Acum 78 de ani (1938), apărea Legea pentru înfiinţarea Băncii pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole (se acordau credite pentru producţia şi valorificarea produselor pe proprietăţile agricole mai mari de 5 ha.)

* În urmă cu 26 de ani (1990), apărea primul număr al „Curierului naţional”; director – Horia Alexandrescu. Ziarul s-a poziționat ca un cotidian de business alături de oamenii de afaceri din România

* În zilele de 5 şi 6 decembrie, acum 22 de ani (1994), la reuniunea la nivel înalt a CSCE – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Budapesta, a fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră” şi s–a hotărât schimbarea denumirii în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa

* În urmă cu 3 ani (2013), Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că textul Declarației de Independență, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituției, care folosește denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de ”limbă română” în actele oficiale și în administrația de stat

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Sava cel Sfinţit (Calendarul Creştin-Ortodox 2016; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

– 1941: S-a născut jurnalistul de radio şi televiziune, scriitorul şi criticul de artă Liviu Tudor Samuilă (m. 2013) – 75 de ani

– 1943: S-a născut (la Bolgrad-Bugeac, azi în Ucraina) Nicolae Văcăroiu, economist şi om politic social-democrat; preşedintele Curţii de Conturi a României; preşedinte al Senatului (2000-2004 şi 2004-2008); preşedinte interimar al României (aprilie-mai 2007); prim-ministru al României în perioada 19.XI.1992-11.XII.1996

– 1949: S-a născut Mircea Florian, muzician, compozitor, solist vocal, instrumentist şi artist multimedia; stabilit în Germania

– 1950: A murit inginerul Gheorghe Nicolau, specialist în construirea de drumuri asfaltate; una dintre priorităţile sale a fost studierea aspectelor legate de influenţa climei şi a circulaţiei specifice României asupra unor astfel de drumuri; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1886)

– 1961: S-a născut artistul plastic Bogdan Dumitrescu – 55 de ani

– 1965: S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Vasile Baghiu, cunoscut în mediile literare ca inventator al himerismului, concept şi manifest care propune o direcţie nouă în poezie şi despărţirea de paradigma postmodernistă

– 1972: A murit baritonul Alexandru Enăceanu (n. 1912)

– 1973: S-a născut Ciprian Vălcan, eseist şi filosof; doctor în filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2002), doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara (2005) şi doctor în istorie culturală al „École pratique des hautes études” din Paris (2006)

– 1974: A murit Zaharia Stancu, poet, prozator şi ziarist, laureat al Premiului Herder în 1971; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1902)

– 1975: A murit chimista Raluca Ripan; lucrări în domeniile chimiei anorganice, analitice şi a utilizării izotopilor radioactivi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 2008: A murit Constantin-Ticu Dumitrescu, om politic creştin-democrat; fost preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (1990-1998); fost deţinut politic (din 1949 până în 1964, anul graţierii deţinuţilor politici din România); senator în două legislaturi (1992-2000); autor al Legii 187/1999, referitoare la liberul acces la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică (Legea Ticu Dumitrescu); membru în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (2006-2008) (n. 1928)

– 2008: A murit Anca Parghel, interpretă şi profesoară de muzică de jazz (n. 1957)

– 2008: A murit Paul Niculescu-Mizil, om politic şi ministru de finanţe al României în perioada comunistă (n. 1923)

– 2009: A murit Valeriu Sârbu, poet, prozator, dramaturg şi eseist; autor de scenarii radiofonice (n. 1931)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup)

– Viena: Rezultatul alegerilor prezidenţiale în Austria

– Roma: Rezultatele referendumului din Italia pe tema modificării Constituţiei

– Moscova: Premierul turc, Binali Yildirim, va avea o întrevedere cu premierul rus, Dmitri Medvedev, pentru a discuta despre probleme economice (5 – 6 dec.)

– Teheran: Vizita ministrului rus al energiei, Alexander Novak, în Iran (5 – 7 dec.)

– Dakar: Forumul Internaţional de la Dakar pe tema Păcii şi Securităţii în Africa, la care urmează să participe mai mulţi şefi de stat şi de guvern (5 – 6 dec.)

– Shenzhen, China: Lansarea platformei de tranzacționare între regiunile Hong Kong și Shenzhen, care va oferi investitorilor străini acces unic la acțiunile din industria Chinei

– Haga: Rechizitoriu şi pledoarii la Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), în cadrul procesului împotriva lui Ratko Mladić, fostul şef militar al sârbilor din Bosnia, acuzat de genocid (5 – 13 dec.)

– Londra: Curtea Supremă britanică judecă apelul guvernului împotriva recentei decizii a Înaltei Curţi de la Londra, care obligă guvernul să consulte Parlamentul înaintea începerii procesului de ieşire din Uniunea Europeană. Decizia finală este aşteptată la începutul lunii ianuarie 2017

– Londra: Anunțarea câștigătorului prestigiosului Premiu Turner pentru arta contemporană

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Voluntarilor” („Ziua Internaţională a Voluntariatului”); marcată la iniţiativa Adunării Generale a ONU, prin Rezoluţia 40/212 din 17.XII.1985; rezoluţia recomandă mediatizarea importanţei muncii voluntare, pentru a stimula, în acest mod, tot mai mulţi oameni să muncească voluntar, atât în ţara lor, cât şi în străinătate

– „Ziua Mondială a Solului”; Uniunea Internațională de Științei Solului a propus, în 2002, printr-o rezoluție, sărbătorirea acestei zile, pentru a marca importanța solului ca o componentă fundamentală a sistemului natural și ca factor, care contribuie semnificativ la bunăstarea oamenilor. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO — Food and Agriculture Organization of the United Nations), în perioada conducerii asigurată de Regatul Thailandei și în cadrul „Parteneriatului global pentru sol”, a susținut celebrarea oficială a acestei zile, cu scopul conștientizării la nivel mondial a importanței solului. Conferința FAO, din iunie 2013, a aprobat în unanimitate marcarea acestei zile și a cerut Adunării Generale a ONU adoptarea oficială a acesteia, pe care a declarat-o în decembrie 2013. Adunarea Generală a ONU a declarat, de asemenea, anul 2015 — Anul Internațional al Solurilor prin Rezoluția 68/232, din 20 decembrie 2013, printre obiectivele acestuia numărându-se și cel de promovare a politicii și acțiunilor eficiente pentru managementul durabil și protecția resurselor de sol

– Sărbătoarea Naţională a Regatului Thailandei (ziua de naştere a regelui Bhumibol Adulyadej-Rama al IX-lea: 5.XII.1927)

– 1687: S-a născut Francesco Geminiani, violonist, compozitor şi teoretician italian (m. 1762)

– 1791: A murit compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, unul dintre cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice (n. 1756) – 225 de ani

– 1868: S-a născut fizicianul german Arnold Sommerfeld; contribuţii în spectroscopie; a perfecţionat modelul atomic imaginat de Niels Bohr (m. 1951)

– 1890: S-a născut Fritz Lang, cineast american de origine austriacă; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii ’20 (m. 1976)

– 1901: S-a născut Walt Disney, producător, desenator şi regizor american de filme de animaţie; s-a afirmat iniţial ca designer publicitar şi caricaturist; în 1921 a realizat primele filme de desene animate; a fost şi realizator de filme documentare consacrate vieţii animalelor; fondatorul unui vast imperiu comercial; creator al parcurilor de distracţii „Disneyland” (California) şi „Disneyworld” (Florida) (m. 1966) – 115 ani

– 1901: S-a născut fizicianul german Werner Heisenberg, unul dintre întemeietorii fizicii cuantice; Premiul Nobel pentru fizică pe 1932; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1976) – 115 ani

– 1932: S-a născut fizicianul american Sheldon Lee Glashow, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1979, împreună cu Abdus Salam și Steven Weinberg, pentru studiile efectuate contribuțiile aduse de aceștia în domeniul teoriei unificate a interacțiunilor slabă și electromagnetică între particule elementare

– 1932: S-a născut Little Richard (Richard Wayne Penniman), interpret şi compozitor american de rock

– 1934: S-a născut scriitoarea americană Joan Didion, autoare de romane, eseuri, scenarii de film, documentare

– 1938: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american J.J. Cale (John Weldon Cale), unul dintre pionierii stilului muzical „Tulsa Sound” (m. 2013)

– 1940: A murit Jan Kubelik, compozitor şi violonist ceh (n. 1880)

– 1966: S-a născut Patricia Kaas, cântăreaţă şi actriţă franceză – 50 de ani

– 1973: A murit Sir Robert Watson-Watt, fizician englez, inventatorul radarului (n. 1892)

– 1983: A murit Robert Aldrich, regizor, scenarist şi producător american de film (n. 1918)

– 1989: A murit Sir John (Michael) Pritchard, dirijor englez (n. 1921)

– 1995: A murit geochimistul american Clair Cameron Patterson; în 1953 a realizat prima măsurătoare a vârstei Pământului (4.55 bilioane ani) (n. 1922)

– 2001: A murit Ernesto Sampaio, scriitor (unul dintre marii teoreticieni ai suprarealismului), traducător şi jurnalist portughez (n. 1935) – 15 ani. NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1932

– 2007: A murit Karlheinz Stockhausen, compozitor şi muzicolog german; considerat de critici ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea (n. 1928)

– 2008: A murit Alexei al II-lea (numele de mirean: Alexei Mihailovici Rüdiger), patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din 10 iunie 1990 până la moarte; beneficiind de sprijinul Kremlinului, el a reabilitat, practic, influenţa Bisericii Ortodoxe în Rusia, după 70 de ani de ateism sovietic (n. 1929)

– 2012: A murit pianistul de jazz şi compozitorul american Dave Brubeck (numele real: David Warren Brubeck) (n. 1920)

– 2012: A murit Preafericitul Părinte Ignatie al IV-lea (numele laic: Habib Hazim), Patriarh al Antiohiei şi Întregului Orient (din 1979)(n. 1921, în Siria, într-o familie de creştini orodocşi arabi). NOTĂ: http://www.antiochian.org/Patriarch_Ignatius_IV_Memorial dă moartea la 4.XII.2012

– 2012: A murit arhitectul brazilian Oscar Niemeyer (Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho); considerat unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai arhitecturii moderniste; a fost arhitectul principal al construirii de la zero a capitalei Braziliei, Brasília (oraş aflat pe lista de locuri şi bunuri care aparţin Patrimoniului Mondial UNESCO) (n. 1907)

– 2013: A murit Nelson Mandela, om politic sud-african, una dintre personalităţile politice marcante ale secolului al XX-lea; lider al Congresului Naţional African şi al luptei împotriva apartheid-ului, a fost închis timp de 27 de ani (1962-1990); primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din aprilie 1994 (1994-1999), a devenit unul dintre promotorii procesului de reconciliere naţională; Premiul Nobel pentru pace pe 1993, împreună cu Frederik de Klerk (preşedinte al R. Africa de Sud între anii 1989 şi 1994); s-a retras din viaţa politică în 2004 (n. 1918). NOTĂ: ”Ziua Mandela” (Mandela Day) este marcată din 2010, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, anual, pe 18 iulie, în ziua de naştere a lui Nelson Mandela; ONU a lansat un apel mondial ca, în această zi, fiecare să consacre 67 de minute din timpul propriu pentru a-i ajuta pe alţii, în semn de omagiu faţă de valorile apărate de fostul preşedinte sud-african; cele 67 de minute reprezintă anii consacraţi luptei politice de către Mandela.

Articol preluat de la agenția de presă RADOR.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră