Creştin ortodocşii întâmpină cu bucurie, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele Paşti, un mare praznic împărătesc: Înălţarea Domnului. Din secolul al IV-lea Biserica sărbătoreşte Înălţarea într-o zi de joi, înainte de Cincizecime-Rusalii.
La 40 de zile de la Sfânta Înviere, Mântuitorul a mers în mijlocul ucenicilor, deschizându-le mintea, să priceapă Scripturile. În prezenţa lor, de pe Muntele Măslinilor, S-a înălţat la Ceruri. „(...) Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta Lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19).
Înălţarea Domnului s-a petrecut în văzul ucenicilor şi a doi îngeri, precum observăm şi în icoanele praznicului.
Mântuitorul S-a înălţat la Cer cu slavă, fiind reprezentat iconografic în glorie, aşezat pe un curcubeu, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând în cea stângă Sfânta Evanghelie. Doi îngeri zboară alături, cinstindu-L pe Domnul, fiindcă Mântuitorul Se înalţă prin propria-I putere dumnezeiască.
Prorocit în Psalmi cu 800 de ani înainte a se petrece de către Prorocul David: “Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul Slava Ta!” (Psalmi 56,7), praznicul Înălţării a căpătat o solemnitate deosebită în timpul Sfintei Împărătese Elena care, după ce a găsit Sfânta Cruce pe care a fost răstingnit Mântuitorul, a ridicat mai multe biserici, între care un sfânt aşezământ chiar pe Muntele Măslinilor.
Să nu uităm totodată că sărbătoarea Înălţării este unul dintre cele mai vechi praznice creştine. Sfântul Roman Melodul a elaborat, în secolul al VI-lea, Condacul şi Icosul sărbătorii. Ulterior, imnografii Sf. Ioan Damaschin şi Sf. Iosif Imnograful au alcătuit canoanele din Slujba Înălţării.
Despre această mărită sărbătoare, „care covârşeşte mintea omenească”, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea, în secolul al IV-lea, într-una din predici: “Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu(...) Şi noi, care păream nevrednici de pământ, astăzi ne-am înălţat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pământ, ne-am înălţat la Împărăţia cea de sus şi am trecut peste ceruri şi am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; şi acea natură, care fusese alungată din Rai de către heruvimi, astăzi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a săvârşit această mare minune? Cum ne-am ridicat la această înălţime noi, care am mâniat pe Domnul şi nu păream vrednici nici de pământ? (...) Mijlocitorul păcii este Fiul Aceluia Care ne cheamă la pace; nu un om, sau înger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Şi ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci când doi sunt învrăjbiţi se pune între dânşii un al treilea şi potoleşte mânia unuia şi a altuia, aşa a făcut şi Hristos. Dumnezeu Se mâniase pe noi, şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi şi a împăcat amândouă părţile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei învrăjbite cu Dumnezeu – ocara”.
Înălţarea Domnului a fost un eveniment din istoria Bisericii care s-a petrecut în văzul oamenilor, în lumină şi în plină zi.
Cel puţin ucenicii Mântuitorului au fost prezenţi la Înălţarea Sa, pentru ca întreaga lume să cunoască prin ei că Iisus Hristos S-a Înălţat la cer cu trupul transfigurat prin Înviere.
Românii numesc această sărbătoare “Ispas” şi se salută cu “Hristos S-a înălţat!” -“Adevărat S-a înălţat!”.
De menţionat este şi faptul că, prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, la sărbătoarea Înălţării Domnului sunt comemoraţi şi eroii din neam, sărbătoare naţională bisericească.
În această zi, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi din străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Pomenirea eroilor la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920.
Această decizie a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 şi 2001. (surse: Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; www.crestinortodox.ro).
