La 21 martie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Preacuviosului părinte Iacob, episcopul şi mărturisitorul. Din Sinaxar aflăm că acest sfânt părinte, petrecând viaţă pustnicească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin pătimiri. „Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane. În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Pe de altă parte, tot la 21 martie se face pomenirea Sf. Ier. Toma, patriarhul Constantinopolului. „Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu. După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni. Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).