Biserica Ortodoxă îl pomeneşte la 2 decembrie pe Sfântul Proroc Avacum. Acesta era fiul lui Safat, din seminţia patriarhului Simeon, şi a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Sinaxarul ne arată că înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului şi a Templului. „Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, prorocul a fugit şi trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiţi în Ierusalim şi în Egipt, s-a întors şi el în pământul său. Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puţină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie şi a fost îngropat în ţarina lui. Prorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: vor vedea iudeii lumina în Templu şi aşa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a prorocit şi de sfârşitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăţi mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperişurile celor doi stâlpi ai Templului şi nimeni n-are să ştie unde sunt; că acoperişurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei şi că în ele are să fie cunoscut în sfârşit Domnul şi că ele au să lumineze pe cei prigoniţi dintru început de şarpe” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).