„Poate mă îmbrăcam în culori vii și aveam ținute mai zurbagii pentru vremea aia, dar eu nu realizam. Am jucat în filme și în scene mai picante, apăream mai decoltată, îmi schimbam culoarea părului, dar asta pentru că așa cerea regizorul. Într-o vreme purtam rochii decoltate și eu aveam, cum se spune, un piept generos. Erau tăiate toate scenele în care eram provocatoare. În 1965, am jucat în primul lungmetraj, apoi rolurile au venit unul după altul, până în 1972. Atunci a venit o întâlnire scurtă cu Ceaușescu, eram împreună cu soțul meu. Imediat după ce m-a văzut, soția dictatorului a început să mă urască. Și m-a urât toată viața, pur și simplu”, se confesează Violeta Andrei.
S-a născut în 29 martie 1941, la Brașov. A absolvit Institutul de Teatru și Artă Cinematografică „I.L.Caragiale” din București și-a debutat la Teatrul Giulești, apoi a jucat pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Capitală. A interpretat zeci de roluri, printre care Roxana din „Cyrano de Bergerac”, Ana Petrovna în „Ivanov”, de A.P. Cehov, Ilona din „Joc de pisici” de Orkeny Istvan, Laura din „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, etc.
Veselă, spontană, fermecătoare, a jucat în filme precum: „Astă seară dansăm în familie” (1972), „Veronica se întoarce” (1973), „Nu filmăm să ne amuzăm” (1974), „Mama” (1976), „Eu, tu și Ovidiu” (1977), „Saltimbancii” (1981), etc. Chiar dacă, din 1982, Violeta Andrei nu a mai fost lăsată să joace în filme, să apară pe scena teatrală sau la televizor, actrița a interpretat o serie de roluri în producții franceze.
Cu peste 60 de filme românești și străine jucate de-a lungul vremii, la televiziune a avut roluri în „Mușatinii”, „Neînfricații”, „Un august în flăcări”, „Lumini și umbre”, „Păcatele Evei” (2005). A înregistrat zeci de cântece la radio, are un disc numit Muzica din film – Violeta Andrei, a cântat pentru coloana muzicală a filmelor „Veronica” și „Veronica se întoarce”.
Măine, Violeta Andrei împlinește 75 de ani. Ani pe care (cel puțin jumătate de secol) i-a trăit cu o dezinvoltură și o nonșalanță de invidiat, chiar dacă i s-au pus atâtea bariere în viață. A demonstrat tuturor că frumusețea este un dat, o minune cerească, o binecuvântare de care nu trebuie să te temi, să te rușinezi sau s-o ascunzi, ci s-o lași să radieze în jur, ca pe o proiecție divină dăruită ție și celor ce au ochi să vadă.
Să-i urăm, celei care ne-a încântat atâta timp cu farmecul și jocul ei scenic, multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și ani câți mai buni. La mulți ani, Violeta Andrei!