Însă cel mai mult a iubit comedia. Sau comedia pe el. Începând cu primul său film „Un surâs în plină vară” (unde juca rolul lui Făniță), comedia l-a prins în mrejele ei și nu l-a mai scăpat din mână, făcându-l să fie ba „plutonierul Căpșună” (din sera B.D.), ba Alecu („Astă seară dansăm în familie”), ba Pompei (în „Toamna bobocilor” și „Iarna bobocilor”), ba Gogu a lu Pupăză (în „Nea Mărin miliardar”).
Ba mai mult, oricâte ecranizări s-ar mai face după poveștile lui Creangă, un „Păcală” mai natural, mai românesc, mai autentic, mai apropiat de imaginația oricărui spectator, nu va mai putea fi plăsmuit așa cum a fost acel Păcală jucat de Sebastian Papaiani. De fapt, Papaiani a fost adevăratul Păcală al filmului, al teatrului, al duhului și spiritului neamului românesc surprins în momentul său de genială creativitate populară! Pe de altă parte, cine nu-și mai amintește de Lampă (din „Roșcovanul”), de Ieremia (din „Toate pânzele sus”) ori de Grig Ștevie (din „Secretul lui Bachus”) ?
S-a născut la 25 august 1936, în Pitești, cu tatăl de origine greacă, care a trecut prin toate profesiile, de la măturător, până la vânzător de pește și de ziare, lucrând și la Crucea de Piatră și la circ, unde rupea lanțuri. Copilăria și-a petrecut-o, după cum mărturisea cândva, „într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fi prieten...” Poate acest melaj, profesiile atât de diverse ale tatălui și pitorescul cartierului în care a locuit, să-și fi pus amprenta în ce privește naturalețea cu care aborda orice rol.
La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat fiind de fosta Miss România 1936, Crina Cojocaru, care îl ajută să tracă peste multe obstacole pentru a ajunge actor. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, promoția 1960 și, în 1963, debutează în comedia regizorului Geo Saizascu „Un surâs în plină vară”, unde, alături de tânăra actriță Floriana Luican, se face remarcat atât de critici, cât și de public.
Anii trec, filmele sporesc, o țară întreagă ajungând să-l cunoască pe Papaiani, de la puștii de gimnaziu, până la bunicii viforâți și și albiți de amintirile de-o viață. Astăzi, îndrăgitul actor împlinește 80 de ani, ani care, că a vrut sau nu, s-au scurs printre degete, rămânând, în schimb, în căușul palmei, bobițele de diamant ale filmelor și rolurilor sale nemuritoare.
Să-i urăm multă, multă sănătate (are mare nevoie, căci acum 2 luni de zile tocmai a suferit un atac cerebral minor), o toamnă a vieții cât mai liniștită, tihnă pentru o bună refacere și să-i aducem aminte de scena când, tânăr fiind, stătea sub un stâlp de telegraf, cu cerul albastru deasupra capului, cu sufletul gâlgâind de nerăbdare și poftă de viață, bătând cu o piatră în stâlpul ce purta vești către lumea întreagă: „Alo, Bucureștiule?! Gu-guuu-știuc, eu suuut turc!” La mulți ani, maestre! Din suflet îți urăm!
