Adevărat profesionist în sensul cel mai adânc al cuvântului, cunoscut mai mult în străinătate decât în țară, încununat cu premii și laureat al festivalurilor, cu filme ce au primit o largă apreciere și recunoaștere internațională regizorul Radu Mihăileanu, deși trăiește de peste trei decenii în Franța, se laudă și se mândrește cu faptul de a fi român. Român evreu.
Considerat francez de unii, de alții evreu și de cei mai mulți „român verde”, aflat așadar la punctul de întâlnire a trei culturi și identități naționale (ba chiar patru, dacă adăugăm și cultura rromă, având în vedere că „a crescut între țigani”, după cum afirmă), nu e de mirare că cele mai multe dintre filmele sale sunt făcute tocmai sub semnul acestor fascinante și inedite „întâlniri”.
„Sunt român, sunt evreu. Am trăit la Vălenii de Munte, unde tata era prieten cu Miron Radu Paraschivescu, unul dintre marii poeți români țigani. El m-a prezentat comunității rrome. Am crescut cu țiganii. Am crescut tot timpul într-un mixaj de culturi și identități.
Apoi am emigrat în Franța. A trebuit să mă adaptez culturii franceze, care, la rândul ei, e compusă din mai multe culturi. În toate filmele mele abia aștept să aibă loc toate aceste întâlniri”, spune Radu.
S-a născut la 23 aprilie 1958, în București, și este fiul unui jurnalist evreu (care a fost 20 de ani redactor-șef adjunct la „Contemporanul”), care, după ce a evadat dintr-un lagăr de concentrare unde fusese deportat de naziști, și-a schimbat numele în Ion Mihăileanu.
El este cel care a scris scenariul primului film al lui Lucian Pintilie, „Duminică la ora 6”. Radu Mihăileanu părăsește România în 1980, îndreptându-se spre Israel, pentru ca apoi să se stabilească în Franța.
Înainte de a pleca în Franța, mama sa și-a vândut verigheta pentru a-i cumpăra un costum frumos și elegant.
Mai târziu, la prestigioasa școală de film pariziană IDHEC, pe care o absolvă în 1983, Radu se va simți stingher în ținuta sa la patru ace, care făcea o teribilă notă discordantă cu jeansii și tricourile multicolore și lălâi ale studenților francezi.
Aidoma lui Cioran, însingurat, și greu acceptat de cei din jur, s-a simțit multă vreme ca „un animal bizar”.
În anii 80 a lucrat ca monteur, apoi ca asistent de regie, timp în care a semnat și câteva filme de scurt metraj. În 1993 a regizat primul său lungmetraj „Trahir”.
Au urmat „Trenul vieții”, „Trăiește”, „Concertul” și „Izvorul femeilor”. Pelicula „Trahir” a obținut Grand Prix des Ameriques la Festival des Films du Monde de la Montreal.
Larga recunoaștere internațională a venit o dată cu filmul „Trenul vieții”, care a primit premiul FIPRESCI la Veneția și premiul publicului la Sundance.
Pentru lungmetrajul „Trăiește” (unde reconfirmă talentul și dragostea pentru temele sale favorite: exilul și identitatea națională) a fost recompensat cu Label Europa Cinemas și premiul publicului secțiunea Panorama la Festivalul de la Berlin și cu premiul pentru cel mai bun scenariu original la gala Cesar 2005.
Filmul „Concertul” a fost nominalizat pentru cel mai bun film străin, premiat cu Cesar pentru cel mai bun sunet și cea mai bună coloană sonoră. Filmul „Izvorul femeilor” a debutat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pe 20 mai 2011, unde Radu Mihăileanu a primit două nominalizări la premiile Cesar la categoriile Cea mai bună actriță pentru Leila Bekhti și Cele mai bune costume pentru Vioria Petrovici.
Astăzi, talentatul regizor împlinește 64 de ani. Să-i urăm multă sănătate, tot binele din lume, bucurii și filme care să fie întotdeauna bine primite de public, fie că e românesc, franțuzesc, evreiesc, țigănesc. La mulți ani, Radu Mihăileanu!
