Asta poate fi cea mai sigură dovadă că Oana face ea însăși ceea ce spune, atunci când dă sfaturi de nutriție, de diete, de sănătate și frumusețe pentru telespectatorii matinalului de la Pro Tv sau pe blogul său personal. Toată țara o cunoaște, o admiră și-o îndrăgește, mai ales de când este prezentatoarea emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?”
S-a născut la 20 iunie 1971, în București, și este medic primar geriatru, doctor în științe medicale și un apreciat jurnalist. În copilărie, ca orice fetiță care se joacă cu păpușile (și care se mai îmbolnăvesc uneori!) a trecut, la rându-i, prin faza în care și-a dorit să devină doctoriță. Însă gândul de a profesa cu adevărat acestă meserie și ambiția care s-a propagat năvalnic în cugetul său au fost atunci când fratele ei a dat examen și a intrat la Facultatea de Medicină, exact când intra ea la liceu.
Exemplul lui a marcat-o decisiv. Astfel, după liceu dă examen, face cursurile și absolvă Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davilla” din București, în 1995, devine medic geriatru în 2000, medic primar geriatru în 2004 și doctor în medicină, tot în 2004. Studiind medicina, s-a îndrăgostit de acea parte a gerontologiei care se ocupă de conservarea tinereții. A visat dintotdeauna să descopere formula magică a tinereții veșnice, acel izvor de apă vie din basme, și este convinsă că chiar ar exista soluții pentru păstrarea acesteia.
A făcut parte din prima generație de medici geriatri și, mai bine de un deceniu, a lucrat la Institutul „Ana Aslan”. După ce a studiat temeinic fenomenul „tinereții fără bătrânețe”, a considerat că este cazul să se pună în slujba semenilor săi atât ca doctor, prin cunoștințele acumulate, cât și ca jurnalist, prin exprimarea simplă, pe înțelesul tuturor și într-o formulă comprimată a acestor cunoștințe.
Așadar, în 1998, debutează în presă, ca jurnalist la cotidianul „Național”. De asemenea, a colaborat și cu ziarul ”Gardianul”, unde semna o rubrică medicală săptămânală. Debutul în televiziune a avut loc în 1999 la TVR1, prezentând emisiunea „Medicina pentru toți”, până în 2002. Din 2002 și până azi, este prezentatoarea emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?”, difuzată zilnic la Pro Tv.
„Presa a reprezentat salvarea mea. Oricât de bombastic ar suna. E o formă de activitate care mi-a oferit exact libertatea și doza de creativitate de care aveam nevoie. Emisiunea mea de la Pro Tv e rezultatul ambiției mele de a dezvolta această interfață dintre jurnalism și medicină, e rezultatul ambiției mele de a da oamenilor informații medicale, într-o formă care să fie pe înțelesul tuturor”, spunea Oana cu ceva ani în urmă.
Astăzi, ce se întâmplă doctore, că Oana Cuzino împlinește 45 de ani și nu-i arată? Dar, urmăriți-i emisiunea și blogul, și-i aflați secretele! Până atunci însă, să-i urăm toate cele bune, multă sănătate, bucurii și împliniri și să-i mulțumim pentru toate sfaturile date. La mulți ani, Oana Cuzino!