Laurențiu Damian este un scenarist și un regizor de nota 10. Oricum de nota 10 ar fi fost și dacă nu ar fi absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale cu respectiva notă, fiindcă toată elaborata și diversificata sa activitate a meritat această notă. S-a născut pe data de 25 ianuarie, la Giurgiu, și, inițial, a vrut să devină actor. Numai că, jocul sorții i-a oferit o altă pistă câștigătoare, fiind, azi, regizor și scenarist, profesor universitar doctor în cadrul universității care l-a format și președintele Uniunii Cineaștilor din România.
Pentru specializare, a făcut cursuri în filme documentare și de televiziune, atât în țară, cât și în străinătate, devenind, în 2013, Doctor Magna cum Laudae în cinematografie și media. Este profesor universitar doctor al UNATC și membru din 1990 al Senatului UNATC. Ca jupân Trahanache (din „Oscrisoare pierdută”), a fost vice-rector al UATC, în perioada 1999-2007, în anul 2005 a ocupat funcția de Secretar General al Uniunii Cineaștilor Români, fiind, de asemenea, și membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât și membru al UPFAR și UARF.
Niciuna dintre aceste funcții nu a fost și nu este întâmplătoare sau grație unui elaborat joc de culise, ci i-au fost atribuite pe merit. Ba mai mult, este autorul a peste 600 de articole apărute în reviste de specialitate pe teme de istorie și estetică cinematografică. A publicat cărțile „Elisabeta Bostan - unde ești copilărie?” și „Despre documentare...și chiar mai mult” și a regizat peste 100 de filme documentare, filme de ficțiune și de scurt metraj, filme experimentale, pentru care a primit numeroase premii.
Cândva, într-un interviu, spunea: „Am vrut inițial să mă fac actor. Cred că era benefic pentru histrionismul meu nativ. Apoi, mi-am dorit să fiu regizor de teatru. Și astăzi admir lumea teatrală pentru că are eleganță și, mai ales, pentru că actul scenic este mult mai sincer decât cel cinematografic. Momentul decisiv, când m-am îndreptat spre cinema, a fost acela când am văzut „Pădurea de mesteceni” a lui Andrzej Wajda. Am văzut filmul de cinci ori. Era acolo și Cehov și Ibsen și Strindberg. Atunci am hotărât să fac film.”
Ca să ajungă ceea ce astăzi este., a muncit, a muncit și iarăși a muncit în slujba cinematografiei românești. Mâine, este ziua sa de naștere. Nu putem să facem un film documentar despre domnia sa și despre eveniment. Nu avem nici talentul, nici cunoștințele și nici datele încropirii unui astfel de proiect. În ceea ce privește acest domeniu, încă ne bazăm mulți ani de aici încolo pe profesionalismul și putera sa de muncă. Așa că urăm cum se cuvine: La mulți ani, domnule profesor Laurențiu Damian!
