O vreme a avut tot ce și-a dorit: glorie, admiratoare, bani. Atât de cunoscut devenise, încât a ajuns să fie invitat la ziua de naștere a Elenei Ceaușescu. Din orgoliu, mândrie prost înțeleasă ori dintr-un puseu de disidență juvenilă, refuză. Refuzul său, care îmbracă perfect titlul filmului „Rebel fără cauză”, cu James Dean, i-a terminat cariera artistică. Discurile i-au fost scoase din magazine, difuzările la radio au fost stopate, el urmând să emigreze în Germania. Ăsta da subiect de film!
S-a născut la 2 iulie 1949, în Suceava, și-a fost un copil care dădea vagi semne că ar avea înclinații artistice (a fost la cercul de teatru și la formația de dansuri a Casei Pionierilor), fiind, în schimb, pasionat de sport (atletism, hochei timp de șapte ani, motocros). Abia la 12 ani a învățat să cânte la chitară, dorindu-și ca într-o bună clipă să facă parte dintr-o trupă adevărată. Pe de altă parte, a fost un copil extrem de năzdrăvan, care n-a ratat nimic din „deliciile” copilăriei, de la spartul geamurilor cu praștia, până la bătut mingea din cârpe.
Apropierea de lumea artistică s-a făcut pe căi marginale, având în vedere că tatăl său, șofer pe autobuzul ansamblului „Ciprian Porumbescu”, îl mai lua în turnee, iar el stătea pe genunchii Sofiei Vicoveanca, pe care a îndrăgit-o foarte mult! Crede în destin, deși, mai curând ar fi gata să dea credit predestinării, având în vedere că destinul mai poate fi păcălit pe ici-pe colo, amânat ori deviat pe mici etape de viață.
„Nu eu mi-am ales destinul în muzică. Nu mi-am ales niciodată nimic. Până la o vârstă nici nu ai voie să alegi. Nu am vrut să mă fac de mic ceva, am avut tendința de a face ceva. Copilul nu știe niciodată unde va ajunge. Până la muzică, am fost economist la Direcția Sanitară a județului Suceava, la Biroul răspunderi sociale, până la vârsta de 29 de ani”, spunea mai demult Ilie, fără să uite că destinul, orice ai face, tot unde vrea el te duce.
Astfel, în 1983, pe când avea 34 de ani, soarta îl poartă la Udriște, unde aștepta să-și recupereze permisul auto. Acolo s-a născut ideea șlagărului „Dragoste la prima vedere”, care l-a făcut celebru: „Am scris melodia asta în urmă cu mai bine de 30 de ani, după ce am zărit, preț de câteva clipe, o frumoasă brunetă, în sediul unei secții de miliție din București. Mă duceam să-mi recuperez permisul auto. Era o femeie cu părul lung...De atunci n-am mai întâlnit-o. Am compus melodia și Luigi Ionescu m-a convins s-o imprim cu vocea mea. La o săptămână după prima difuzare, la sediul radioului public s-a strâns un sac de scisori de încurajare adresate mie”, povestește Ilie.
Dar, după refuzul constant de a cânta la chermezele vechii nomenclaturi, după toate consecințele ce au urmat refuzului, ia calea Germaniei. Acolo nu și-a găsit nici locul, nici rostul, n-o duce prea bine, după o vreme (oricum după 1990) își lasă fiica și soția în Germania și se întoarce în țară.
Momentan, bolnav (suferă de o vasculită severă la picioare), fără a mai fi invitat la cântări, cu grave lipsuri financiare, este aproape „condamnat la domiciliu” în locuința sa dintr-un bloc din Drumul Taberei. Vorbește rar cu puținii prieteni care i-au mai rămas și-și pune nădejdia în ajutorul dat de un vecin care îi face piața. A fost atât de des internat în spitale în ultimii ani, încât „Dragoste la prima vedere” îi pare că s-a consumat într-o altă viață. Dar nu se lasă...
Însă tot viața („mama ei de viață”, vorba lui Noica) îi dăruiește astăzi al 67-lea an. Să-i urăm îndrăgitului cântăreț cu vocea sa unică, cu zâmbetul lui cald, multă, multă sănătate, clipe frumoase, liniște sufletească și să i se rezolve toate problemele de sănătate, pentru a ne mai bucura cu muzica lui. La mulți ani, Ilie Micolov!
