Dacă am avea măcar un Grigore Leșe în fiecare județ, 41 de oameni talentați și scormonitori ca el, neobosiți ca el, îndârjiți ca el, 41 de „clone” ale lui Leșe numai, abia atunci România s-ar regăsi și s-ar scutura, aidoma bidiviului care mănâncă jăratec, de toate nonvalorile care rod încet, metodic, ca termitele, toată seva ființei noastre naționale.
Însă, în primul rând, Grigore Leșe știe a hori ca nimeni altul. Și nu cântă cu vocea, cântă cu sufletul. Tot ce are mai bun, mai vechi, mai autentic, mai valoros țara asta, tot ce se află în spiritul ei venit de la moși și strămoși, până-n ceasul dintâi, e în sufletul lui Grigore Leșe.
S-a născut la 20 februarie 1954, în Stoiceni, la 7 km de Târgu Lăpuș, aproape de Baia Mare și Sighetu Marmației. Deoarece satul oprește toate drumurile la el, se înfundă în fața muntelui Șatra, lui Leșe îi place să spună că are casa la marginea lumii, că lumea începe și se sfârșește acolo. Copilăria îi este marcată mai ales de perioada colindatului. „Când eram copil, în tot satul se făceau colaci pentru colindători. Nu se dădeau bani, că nu umblau oamenii după bani. Colindele ne-au ținut în lume 2000 de ani. D-aia am rezistat atât! Azi, colindatul s-a transformat în comerț!”
A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca, Facultatea de Interpretare (Fagot), azi fiind doctor în Muzică și profesor asociat al Facultății de Litere, Universitatea București și al Universității de Muzică București.
„Puțini știu că întâi am învățat a cânta de la mama cu glasul, de la uncheșu’ Gavrilă cu fluierul și, de la tata, care era staroste la nunți, cunoscut în toată Țara Lăpușului, rânduiala obiceiurilor. Și între tata și mama or fo niște legături, ei or știut când m-or făcut pă mine, anume ca să ies așe. În ziua de azi copiii se fac la întâmplare. Or tata o avut o dorință: să știe Leșe a cânta! Și mama mi-o spus că, după ce m-o făcut pă mine, și-o schimbat glasu’ altfel. Mi-o dat glasu’ mie! Și-așa o fost! Am știut d-atunci ce vreau să fac pe lumea asta”, spunea Grigore.
A editat numai câteva albume (Cântec pastoral, Cântece de cătănie, Horile Vieții, Așteptând Crăciunul, Hori în Țara Lăpușului), deoarece, așa cum spune, „de-a lungul anilor am căutat să interpretez cântecele care se găseau în sufletul oamenilor, ori cântece de acest fel sunt foarte puține. De aceea pot spune că nu am un repertoriu foarte vast, căci mai presus de orice am vrut să păstrez calitatea, eu nu scot muzică pe bandă rulantă!”
Astăzi este ziua sa de naștere. Să-i horim cu toții, cei apropiați și cei mai depărtați lui, pe toate vocile, pe toate tonalitățile, cum ne pricepem, un sincer și din suflet „La mulți ani!” Dumnezeu să te țină, căci harul tău este neprețuit! La mulți ani, Grigore Leșe!