Este actor consacrat, a jucat pe scenele celor mai mari teatre din Bucureşti şi din ţară, este fondatorul şi managerul Teatrului Metropolis din Bucureşti, este conf. univ. Dr. la UNATC “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, a fost iniţiatorul proiectului Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului şi a condus, o vreme, acum trei ani, Ministerul Culturii. Asta se ştie, “la prima vedere”, despre George Ivaşcu.
Pe de altă parte, oltenii ar zice că “e mic ş-al dracu’”, ardelenii că are ceva “fainoşag” în el, iar moldovenii că e “olecuţâ” şi frumos. Toţi, însă, oriunde ar locui ca români ai acestui pământ, recunosc că este ceea ce este: un actor în toată puterea cuvântului. Peste toate, mai este şi un excelent manager…
Se spune că „esenţele tari se ţin în sticluţe mici”. Ei bine, George Ivaşcu este neîndoielnic o „esenţă tare” a teatrului românesc, „sfinţită” şi consfinţită de peste două decenii, mărturie stând activitatea sa ca actor, dar şi ca director şi manager al Teatrului Metropolis.
Ca un spiriduş coborât din poveştile Fraţilor Grimm ori din basmele ceţoasei Irlande, Ivaşcu a ştiut să scoată la lumină strălucirea de diamant a rolurilor sale, ori „aurul” trudit şi trebuincios pentru bunul mers al teatrului pe care îl conduce.
S-a născut la 15 februarie 1968, în Bucureşti, în plină explozie hippy (mărturie a stat întotdeauna frizura sa cu părul lung), iar la 14 ani a hotărât să se facă actor.
Însă, cum familia îşi dorea o meserie stabilă pentru el, ca un copil ascultător, a urmat un liceu de mate-fizică (secţia electronică). Chiar îi plăcea şi se gândea deja că va avea asigurată intrarea la un institut de calculatoare.
Dar, ca orice copil (cu mai multe dorinţe şi personalităţi), într-o zi îşi dorea să fie aviator, în alta pompier.
Chestia este că, primul premiu de interpretare luat la Gala Tânărului Actor a fost cu Pompierul din „Citadela sfărâmată” de Eugen Lovinescu.
Într-o seară îşi imagina că este la curtea unui rege din Evul Mediu, ca bufon, şi într-alta să fie el regele. Şi iată că dorinţele copilăreşti i s-au împlinit, peste ani, pe scena Naţionalului, fiind bufon în actul I din „Legenda ultimului împărat”, şi chiar împărat la finalul piesei, în spectacolul regizat de soţia sa, Alice Barb.
Şi ca să-i fie îndeplinite aceste vise a făcut Academia de Teatru şi Film, avându-l profesor în anul I pe regretatul Dem Rădulescu. Absolvă, în 1993, Academia la clasa profesorului Gelu Colceag, iar din 1995 este prezent pe afişele spectacolelor de la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale”.
Din anul 2006 este fondator şi director al Teatrului Metropolis. Cum se împacă visătorul actor din el cu pragmatica funcţie de director?
„Evident că pe crucea mea va scrie actor. Eu sunt un actor care are grijă şi de teatru. Cel mai frumos rol al vieţii mele este acela de a fi construit un teatru. Cred că nimic nu poate egala asta, chiar dacă aş fi luat Premiul Oscar.
Cel mai frumos lucru nu e atunci când joc eu în Teatrul Metropolis, ci când văd aplauzele şi când, împreună cu cei care au creat spectacolul, mă bucur de ideea de a fi fost inspiraţi să facem acest proiect”.
A debutat şi-a avut roluri principale în piese de mare succes: Crăcănel în „D’ale carnavalului”, Tipătescu în „O scrisoare pierdută”, Don Juan în „Don Juan moare ca toţi ceilalţi”, Levin în „Anna Karenina”, etc. , câştigând premii ca Marele Premiu la Gala Tânărului Actor de la Costineşti (1993), Premiul Criticii UNITER, Premiul de interpretare de la Festivalul naţional „I.L.Caragiale”.
Astăzi, cunoscutul actor împlineşt 53 de ani. Să-i urăm toate cele bune, zile frumoase lângă cei dragi, multă sănătate, bucurii nenumărate şi-l aşteptăm cu noi roluri în noi spectacole în care să demonstreze (a câta oară?) talentul nativ cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu. La mulţi ani, maestre!
