Cum însuși Țopescu i-a servit mulți ani drept model în pregătirea meciurilor și în abordarea evenimentelor la microfon, Emil a înțeles repede că, pentru a ajunge la înălțimea mentorului său, trebuie să întreprindă o muncă minuțioasă și o documentare „la amănunt”, că vocea plăcută și „darul vorbirii” sunt insuficiente, dacă nu este un solid efort de documentare în spate.„După atâțiea ani la microfon, încă simt nevoia acută de a mă pregăti pentru o transmisie. Atunci când va dispărea acest entuziasm, mă voi gândi că trebuie să fac altceva. Deocamdată nu este însă cazul.”, spuena cu ceva vreme în urmă.
S-a născut la 8 octombrie 1959, în Focșani, și-n tinerețe a făcut gimnastică și-a absolvit facultatea de Cibernetică. Deși fotbalul a fost sportul care l-a consacrat în cariera sa de comentator, debutul la microfonul postului național de televiziune l-a făcut comentând Campionatele Europene de natație de la Atena, din 1991. Prima mare competiție de fotbal la care a participat a fost Campionatul European din 1992, cel câștigat de echipa Danemarcei, venită direct de pe plajă, deoarece Iugoslavia fusese exclusă din cauza războiului civil intern.
De atunci, a comentat numeroase evenimente sportive importante, dintre care pot fi amintite Campionatele Mondiale de fotbal din 1994, 1998, 2002 și 2006, Campinatele Europene de fotbal din 1992, 1996, 2004, 2008, 2012, și 2016, Jocurile Olimpice din 1992, 1996, 2004, 2012 și 2016 (pentru Dolce Sport), precum și alte competiții interne și internaționale. Este deasemenea colaborator al postului de televiziune Eurosport, pentru care comentează meciuri din Bundesliga.
A câștigat de cinci ori premiul TV Mania acordat celui mai bun comentator sportiv (2001, 2002, 2003, 2009 și 2010), activitatea sa fiind răsplătită atât de asociațiile jurnalistice specializate cât și de publicul telespectator. Astfel, Asociația Presei Sportive i-a decernat Premiul de televiziune în anii 2000 și 2002. În momentul de față este comentator sportiv la Dolce Sport.
În plan personal, Emil Grădinescu este căsătorit cu cântăreața Carmen Trandafir, din august 2011 (asta după șase ani de relație și la patru ani de la nașterea fiicei lor, Ana), cântă la tobe și chitară și-i place să asculte muzică jazz-rock.
Astăzi, viața însăși are de făcut un mic comentariu, cu rezonanță majoră pentru îndrăgitul comentator: Emil împlinește 57 de ani. Să-i urăm să fie „în voce” mulți ani de acum încolo, multă sănătate, bucurii nenumărate lângă cei dragi , fericire pe toate planurile și să ne încânte pe mai departe cu binevenitele și pertinentele sale comentarii. La mulți ani, Emil Grădinescu!