Chitarist, orchestrator, compozitor, muzicianul Ilie Stepan, fondatorul grupului Pro Musica şi autorul impresionantei piese “Timişoara”, îşi sărbătoreşte ziua de naştere la 24 noiembrie. La ceas aniversar îi spunem “La mulţi ani!”
“Lumea fabuloasă a muzicii e un miracol!”
A fost cucerit de muzică în copilărie, la începutul anilor 60. “Cânt şi la pian, însă, pentru mine, chitara este partenerul meu de drum muzical. Declicul s-a produs la începutul anilor ‘60-’61 când am văzut filmul «Tinerii», cu Cliff Richard, filmul care m-a marcat foarte tare şi m-a apropiat de chitară. Chitara m-a ajutat să cunosc muzica universală prin muzica clasică. Până în 1989, chitara nu era studiată sub formă instituţionalizată. A fost un instrument tolerat cumva şi fiecare a învăţat cum a putut. Abia după 1990 a început să se studieze la şcoala de muzică, în liceele de muzică şi în Conservator. După film, le-am cerut alor mei să-mi cumpere o chitară, ceea ce s-a şi întâmplat. Am studiat în particular aproape doi ani cu profesorul Adrian Popescu. M-am perfecţionat apoi cu profesorul Edoard Pamfil. Era un specialist desăvârşit, fondator de şcoală de psihiatrie, pictor, poet, eseist, chitarist. Printre alte abilităţi în artă a studiat şi chitara la Conservatorul din Paris în perioada interbelică. Am făcut un an jumătate - doi, un lucru aşa, de perfecţionare. Edoard Pamfil a fost ultimul mare renascentist care a trăit în secolul 20. Era foarte talentat şi în muzică şi în literatură şi în artele plastice. Cu dumnealui am învăţat acea directivă dublă, de a cunoaşte marea muzică prin intemediul instumentului: marea muzică de chitară şi marea muzică a lumii”.
Ilie Stepan crede în miracole şi are motive temeinice să considere că anumite momente pe care le trăim depăşesc sfera telurică şi explicaţiile logice. A cântat două piese interzise în balconul Operei din Timişoara în ziua de 20 decembrie 1989: „Hora Unirii“ şi „Deşteaptă-te, române!“, iar o aripă îngerească l-a apărat. “Cred în adierea neavăzută, nesimţită a aripii din două motive. Când mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, este clar că am trăit un miracol, am fost ocrotit în trei sau patru situaţii de neexplicat. La interval de câteva minute am reuşit să scap din situaţii foarte grele. Pe partea celalaltă, fără să dau sensuri foarte mari unei întâmplări din viaţa mea, am citit că e bine să-ţi faci din orice realizare un eveniment interior: fie că am avut un concert sau un alt eveniment, încât să nu devină o rutină. Cred în miracole. Avem o chemare. Lumea fabuloasă a muzicii e un miracol, să poţi să-i parcurgi drumul lung, deliberat, înălţător”.
Muzicianul Ilie Stepan se gândeşte cu bucurie şi cu emoţie la câteva momente trăite în ultimul an. Un lucru important este revenirea în forţă a Pro Musica, alături de care a debutat în 1973. Însă, un moment fantastic s-a petrecut la 25 de ani de la momentul decembrie 1989, când freamătul libertăţii a cuprins România, iar flacăra Revoluţiei s-a aprins la Timişoara. “Eu am cântat pe 20 decembrie în balconul Operei... Va daţi seama, eram cunoscut, cântăm cu Pro Musica, m-au identificat imediat... La 25 de ani de la acea mişcare formidabilă, s-a organizat un concert rock în Piaţa Operei din Timişoara. Şi am cântat, practic, sub balconul Operei, pe o scenă de rock, cu o altă energie, şi cu o altă motivaţie. S-a nimerit şi ora, deşi am cântat cu o jumătate de oră mai târziu.”, exprimă artistul şi continuă: “Al doilea moment asupra căruia aş vrea să mă opresc îmi zăngăne mai tare sufletul. La 7 mai, anul ăsta, am avut un concert organizat în colaborare cu Direcţia Generală a Penitenciarelor. Am cântat în curtea Penitenciarului “Popa Şapcă” din Timişoara, cu ecrane, cu scenă, lasere... Foarte emoţionant... Am început cu o piesă a lui John Lennon, iar finalul m-a emoţionat cel mai tare. Am terminat de cântat, iar deţinuţii au rămas pe scaune. Nu s-au mişcat 45 de minute. Au rămas pe scaune în acea seară de mai, liniştiţi, fără să se mişte. Au privit cerul... Au fost emoţii intense, foarte articulate, uneori mai dure...”
Un gând la ceas aniversar. “Îmi doresc sănătate, putere de a-mi finaliza proiectele, putere de muncă, îi cer lui Dumnezeu să mă întărească, să nu fiu robul banilor, cum m-a ajutat şi până acum, să pot să înaintez pe acest drum, fără să să nu îmbătrânesc urât. Încerc să nu mă mai cert că nu mai am timp să mă împac (spune zâmbind). Am cântat peste 1000 de concerte. Am cântat şi cu ochii pe ceas, în anii 80, la Radio, acum nu mă mai uit la ceas... Principiul care m-a ghidat şi mi-a uşurat dialogul cu ego-ul interior a fost cel am mărului care nu creşte lângă drum, ci un pic mai departe. Din mărul ăsta nu culege nimeni sau culeg mai puţini. Aşa este şi în muzică, indiferent de like-uri, indiferent de vizualizări... Îmi doresc să fiu sănătos şi să merg mai departe”. La mulţi ani, Ilie Stepan!
