Orașul Hunedoara este situat la marginea de est a munților Poiana Ruscăi, pe râul Cerna, afluent al Mureșului. Așezarea, aflată la intersecția unor vechi drumuri comericale, în valea Cernei, vestită în trecut pentru iscusința meșterilor săi cojocari, tăbăcari și pielari, a devenit un cunoscut centru comercial acum un secol și jumătate. Începutul industriei în acest loc a fost în strânsă legătură cu existența zăcămintelor de fier din munții Poiana Ruscăi, mai ales între văile Zlaști și Cerna, folosite încă din timpul dacilor și romanilor.
Primul furnal pe aceste meleaguri a fost construit la Toplița, pe Cerna (1750). În 1806 s-a înălțat altul la Govăjdia. Apoi, în Hunedoara, s-au mai costruit trei furnale (1882-1884). Apoi încă încă două, între 1895-1903. Până în anii celui de-al doilea război mondial, însă, doar unul rămăsese funcțional. După aceea a venit la conducere puterea populară și ce s-a întâmplat mai de parte (ca industrializare socialistă) cunoașteți din istora noastră recentă.
Cel mai important obiectiv turistic al orașului este castelul Hunedoreștilor, ridcat pe botul unui deal dintre văile Zlaștilor și Cernei, în sec. al XIII-lea, pe locul unei întărituri romane. Inițial, castelul era o cetate menită să fie pavăză de apărare împotriva atacurilor tătare. În 1409, cetatea a intrat în proprietatea cneazului român Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Intrată în posesia lui Iancu, cetatea a suferit unele modificări. Ea a fost amenajată atât pentru locuit, cât și pentru scopuri militare. În anul 1446, a fost transformată în castel. Cu modificările aduse de Matei Corvin și în 1618 de principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, castelul a numărat veacurile până în zilele noastre.
Peste gârla adâncă a pârâului Zlaști este azvârlită o punte de lemn. Intrarea principală, joasă, e tăiată în zidul gros al turnului de nord, cu cerdac sub streașină, ca în multe clopotnițe din Transilvania. Peretele e înalt, masiv, cu puține ferestre înguste. Patru proeminențe, sub formă de coloane groase, susțin patru turnulețe piramidale, care împodobesc latura cea mai lungă a clădirii având sub streașină dese ochiuri de ferestre și ocnițe mărunte. Un coridor lung duce în turnul apusean de veghe, înalt, izolat, care oprește în loc privirea viztatorului dinspre oraș. Deasupra zidurilor crenelate se înalță bastioane masive cilindrice, turnuri prismatice, turnulețe cu ferestre largi, terase ori acoperișuri deosebite. Urmarea o puteți citi, mâine, tot pe www.mariustuca,ro
