Pentru prima oară în România, profesioniști din domeniul caravaningului cu autorulote/rulote (RV – recreational vehicle) se reunesc în cadrul unei Convenții anuale de caravaning.
Convenția Anuală Caravaning România se va desfășura în perioada 23-25 noiembrie, la Cabana Vânătorească din Reșca, județul Olt, de pe unul dintre domeniile de vânătoare unde fostul dictator Nicolae Ceaușescu venea și de câteva ori pe an.
Întâlnirea se dorește a fi o sesiune de discuții între profesioniștii din domeniu – dealeri, producători, firme de închirieri, brokeri de leasing în domeniul autorulotelor, campinguri, service-uri specializate, presă.
Fiind la prima ediție, participanții, toți profesioniști din domeniu, vor analiza în primul rând piața business-ului, tendințele actuale, piața de închirieri din România, colaborarea între firme de închirieri din țară, crearea unei platforme comune de închiriere, crearea de noi flote, dar și riscurile în activitatea de închiriere, strategii promoționale și marketing.
Turismul recreațional cu autorulota nu este unul specific României, dar în Occident el se practică de foarte mulți ani, devenindu-le familiar românilor care își petrec concediile în străinătate, mai ales celor care se deplasează cu autoturismul propriu sau autocare. Căci prezența pe autostrăzi și șosele a autorulotelor cu numere de Olanda, Franța, Germania, Belgia, Italia, în special, este o obișnuință în timpul verii.
Fascinante pentru pasionații de design, care pot urmări chiar și la posturi de televiziune seriale despre ce înseamnă autorulotele și vacanțele fără plata suplimentară pentru un early sau late check-in, autorulotele sunt, de fapt, soluții ideale pentru petrecerea concediilor fără prea multe opreliști și condiționări.
În România, business-ul autorulotelor este în dezvoltare, având modele europene în acest sens. Potențialul turistic al țării noastre este și el luat în discuție la Convenție.
La Reșca este o întâlnire a profesioniștilor, de data aceasta, căci se va încerca și punerea bazelor unei asociații profesionale, purtându-se deja discuții cu Federația Europeană de Caravaning (European Caravan Federation).
Firmele participante sunt, în ordine alfabetică:
1. Autorulote 4 travel – Cluj Napoca
2. ANTREC România/Clusterul Dunărea Turistică - București
3. BookYouCamper – Cluj Napoca
4. CarPath Vans – Brașov
5. Exis – Câmpulung, Argeș
6. FIM Caravans – București
7. Geografic Travel – Iași
8. Go Camper – Fălticeni
9. Haff – Brașov
10. Hymer Autoklass – Chitila
11. Închirieri Autorulote București – București
12. Caravan, Motorhome & Adventure – București
13. Joy 2 Wander – București
14. Jurnal de rulotă – Iași
15. La-La Campers – Buzău
16. Motorhome – Otopeni
17. Nomad Caravan – Sibiu
18. Inside Servcom – Dej
19. Primăria Otopeni – Otopeni
20. Rebel Campers – București
21. Rulote-România – București
22. Seven-Business Adviser – București
23. Sfinx camper & conversion – Brașov
24. Travel Campers – Buzău
CREDIT FOTO: Marian Mocanu
CITIȚI ȘI: Experiența inedită a unor nemți cu autorulota în România: Așa ceva nu am întâlnit nicăieri