În fiecare zi, portalul GEO recomandă la categoria ”Călătorii” câte un loc neobișnuit de pe mapamond ca destinația de vis a zilei.
Între Marele Canion din Arizona, Cascada Victoria Devils Pool din Zambia, Eel Pie Island din Londra, Marea Britanie, Chioggia din Italia, Monsanto din Portugalia, Zaanse Schans din Olanda, Guanajuato City din Mexic, Eguisheim din Franța, Hitachi Seaside Park din Japonia, Smogen din Suedia și Valle del Jerte din Spania, și-a făcut loc și o destinație din România.
”În mijlocul României se află Sighișoara. Orașul de mici dimensiuni aparține județului Mureș din Transilvania. Încă îți poți imagina cu ușurință cum arăta Sighișoara când a fost fondată de colonialiștii germani în jurul anului 1200. Fiindcă arată la fel și acum. Cetatea cu șapte turnuri și cele 150 de case s-au păstrat încă din acele vremuri.
Imaginea medievală a fost ferită din fericire de numeroasele războaie, jafuri și de dictatura distrugătoare a lui Ceaușescu. Din 1999, Sighișoara aparține Patrimoniului UNESCO.
Merită vizitate Biserica Mănăstirii și turnul de 64 de metri care oferă o priveliște spectaculoasă asupra orașului. Evident că merită o vizită și casa lui Vlad Dracul, contele groaznic cunoscut drept Contele Dracula. Acolo unde a trăit vampirul suprem acum se află un restaurant.
Când e cel mai bine de vizitat Transilvania? Aici domnește o climă continentală cu ierni blânde și veri calde. Sighișoara este foarte îndrăgită de turiști. Dar și în extrasezon este la fel de frumoasă”, scrie GEO, într-un articol intitulat ”Așa colorat a locuit Contele Dracula”.