Aeroportul din Budapesta construieşte un nou terminal pentru pasagerii liniilor aeriene low-cost

29 Sep 2019
Aeroportul din Budapesta construieşte un nou terminal pentru pasagerii liniilor aeriene low-cost

Budapest Airport Zrt., operatorul aeroportului Ferenc Liszt International din capitala Ungariei, construieşte un nou terminal dedicat pasagerilor de pe liniile aeriene low-cost, informează News.ro.

Noua clădire urmează să înlocuiască incomodul ”terminal de containere” care a fost mult timp supus reclamaţiilor pasagerilor, scrie publicaţia Hungary Today.

Aeroportul din Budapesta a confirmat un articol apărut în cotidianul pro-guvernamental Magyar Nemzet, afirmând că dezvoltarea noului terminal low-cost este într-adevăr în curs de desfăşurare, dar că detaliile exacte vor fi anunţate abia mai târziu.

Construcţia va avea un singur etaj pe locul terminalului 2C planificat anterior.

Aripa va fi accesibilă pasagerilor prin actualul terminal 2B. Potrivit publicaţiei Magyar Nemzet, spre deosebire de actualul ”terminal de containere” pentru low-cost, noua clădire va oferi confort, va avea toalete şi magazine, în timp ce pasagerii nu vor trebui să meargă 15 minute până la aeronava lor deoarece autobuzele aeroportului îi vor deservi.

Hungary Today a amintit că, în august, Antal Rogán, şeful Cabinetului premierului ungar, a dezvăluit în cadrul unei reuniuni că guvernul a încercat să cumpere Ferenc Liszt International, dar a eşuat. Rogán a vorbit atunci despre condiţii inacceptabile din partea aeroportului.

Ziarul pro-guvernamental a amintit, de asemenea, că guvernul a anunţat la sfârşitul lunii iulie că managementul aeroportului va reconstrui terminalul din containere, aşa-numitele „porţi de îmbarcare de bază” care deservesc zborurile cu buget redus, lipsite de scaune, toalete şi sunt permanent criticate de pasageri.

Gergely Gulyás, ministrul responsabil al oficiului primului ministru, a declarat într-o informare guvernamentală anterioară că guvernul a emis un ultimatum aeroportului din Budapesta şi că utilizarea „terminalului de containere” pentru low-cost va fi interzisă prin decret începând cu 1 ianuarie 2020, cu excepţia cazului în care există o schimbare.

Noua clădire va fi finalizată până la sfârşitul anului, a informat Magyar Nemzet.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră