Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost protagonista unei dezbateri tensionate în Parlamentul European, marcată de acuzații dure, huiduieli și o moțiune de cenzură care, deși fără șanse reale de a fi adoptată, a reușit să expună fisurile tot mai vizibile din așa-numita „coaliție Ursula”. Grupurile de stânga au acuzat-o pe von der Leyen de complicitate cu dreapta radicală și de trădarea angajamentelor privind tranziția ecologică, în timp ce conservatorii și suveraniștii au denunțat autoritarismul birocratic al Comisiei și lipsa de transparență în scandalul „Pfizergate”. Fostul consens centrist pare să se clatine, iar șefa executivului european, vizibil afectată de criticile în cascadă, nu a mai găsit cuvintele pentru o replică finală, scrie European Conservative
Șefa Comisiei a încercat să manipuleze opinia publică, afirmând că doar „extremiștii conspiraționiști” vor „să rescrie istoria” cerându-i să respecte hotărârea Curții.
Împreună cu moțiunea de cenzură de joi, dezbaterea parlamentară din 7 iulie va rămâne în istoria Parlamentului European nu pentru că ar avea șanse reale să dărâme Comisia — nici măcar inițiatorii nu cred cu adevărat în asta — ci pentru că a scos la iveală fisurile din zidurile imperiului în declin al Ursulei von der Leyen. Un imperiu pe care, fără îndoială, va încerca să-l consolideze prin și mai mult autoritarism, dar, cel puțin pentru o clipă, întreaga Europă a putut vedea că „împărăteasa este goală”.
Așa cum am explicat anterior, moțiunea de cenzură a fost inițiată de 75 de eurodeputați, în principal conservatori naționaliști din grupurile ECR, PfE și ESN — fiind pentru prima dată în peste un deceniu când cineva reușește să adune numărul necesar de semnături pentru declanșarea procedurii.
Motivul principal invocat de semnatari a fost decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) împotriva președintei Comisiei, în scandalul „Pfizergate”. În ciuda hotărârii, von der Leyen refuză în continuare să publice mesajele text schimbate cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, prin care ar fi negociat cea mai mare parte a achiziției - peste zece doze de vaccin pentru fiecare cetățean european. O operațiune denumită de unii „cel mai mare scandal de corupție din istoria omenirii”.
Pe lângă Pfizergate, moțiunea mai acuză Comisia de ingerințe ilegale în alegerile naționale prin cenzură partizană pe rețelele sociale, facilitată de Regulamentul DSA, precum și de „utilizarea abuzivă” a clauzei de urgență pentru a ocoli Parlamentul și a grăbi implementarea schemei comune de reînarmare SAFE, în valoare de 150 miliarde euro, susținută prin împrumuturi — o decizie pentru care Parlamentul a votat în unanimitate să dea în judecată Comisia luna trecută.
„Concentrarea nedemocratică a deciziilor în mâinile președintelui Comisiei Europene contravine principiilor separației puterilor în stat”, a declarat eurodeputatul român Gheorghe Piperea (ECR), fost profesor de drept și autor al moțiunii, în discursul său de deschidere. „Vocea poporului e clară. (...) Am fost aleși să facem curățenie în această instituție. Așa cum spunea Churchill, acesta este începutul sfârșitului.”
„Anti-vaxxeri” și „putinofili”: un caz școală de manipulare
Von der Leyen a urcat la tribună cu un aer vizibil arogant, conștientă că șansele taberei conservatoare de a atinge pragul de două treimi necesar pentru a o demite sunt aproape nule — asta dacă votul va mai avea loc. Surse parlamentare vorbesc despre o presiune uriașă din partea conducerii pentru ca semnatarii să-și retragă sprijinul, fiind suficient ca doar patru eurodeputați să facă acest lucru pentru ca votul de joi să fie anulat.
Chiar și așa, von der Leyen a venit la Strasbourg însoțită de întregul Colegiu al Comisarilor, atât pentru sprijin moral, cât și ca avertisment politic: dacă votați împotriva mea, toți cei 27 de comisari — inclusiv cei propuși de guvernele voastre — vor cădea, iar responsabilitatea va fi a voastră.
Șefa Comisiei nu a început prin a răspunde obiecțiilor din moțiune, ci prin a încerca să discrediteze semnatarii acesteia.
„Este o tactică clasică a extremiștilor: polarizează societatea și subminează încrederea în democrație cu acuzații false privind fraudarea alegerilor și încercări de a rescrie istoria despre cum Europa a depășit cu succes pandemia globală”, a declarat von der Leyen în discursul său.
"Avem de făcut o alegere: putem să-l urmăm pe domnul Piperea în lumea sa a conspirațiilor și a presupuselor comploturi sinistre puse la cale de ceea ce el numește „Bruxelles”, sau putem să spunem clar ce este această moțiune cu adevărat: o nouă tentativă grosolană de a crea o prăpastie între instituțiile noastre, între forțele pro-europene și pro-democratice din această Cameră. Și nu trebuie niciodată să permitem așa ceva."
După această adevărată lecție de manipulare, șefa Comisiei a trecut la a repovesti „adevărata istorie” a pandemiei. De la primele imagini cu „camioane militare pline cu cadavre care traversau noaptea orașul Bergamo”, până la spectaculoasele realizări politice și științifice care au dus la „vaccinurile salvatoare de vieți” și la „certificatele digitale” care, în viziunea ei, au pus capăt pandemiei.
„Aceasta este Europa solidarității, pe care o iubesc – și pe care extremiștii o urăsc!”, a declarat von der Leyen. „Aceasta este adevărata poveste a pandemiei. Ar trebui să fim mândri de ea și nu trebuie să-i lăsăm pe extremiști să rescrie istoria.”
Tensiunea plutea în aer încă de la începutul ședinței, iar în acel moment huiduielile și strigătele de „Mincinoaso!” venite din partea dreaptă a sălii au devenit atât de puternice încât șefa Comisiei nu a mai putut continua. A fost nevoie de aproape un minut până când președinta Parlamentului a reușit să calmeze mulțimea recalcitrantă. Dar momentul a lăsat urme vizibile asupra Ursulei von der Leyen, care probabil nu s-a imaginat niciodată într-o asemenea postură; toată siguranța de sine afișată anterior părea să se fi evaporat într-o clipă.
În ceea ce privește acuzațiile concrete din scandalul „Pfizergate”, ea a menționat doar că „bineînțeles” a fost în contact cu „cele mai importante” companii, dar nimic nu s-ar fi convenit în secret, iar sugestia că ar exista nereguli în contracte este „pur și simplu falsă”. Totuși, nici măcar nu a încercat să răspundă la marea întrebare: decizia CJUE. Dacă Ursula von der Leyen este într-adevăr campioana transparenței, așa cum susține, atunci de ce refuză să dezvăluie mesajele text chiar și după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene îi cere acest lucru?
A încheiat cu partea cea mai importantă a discursului ei: un apel de mobilizare împotriva celor pe care îi consideră dușmanii Europei:
„Am intrat într-o epocă a confruntării dintre democrație și iliberalism... susținut de păpușarii din Rusia și din alte părți.”
Soluția ei pentru a salva Europa de această „mișcare alimentată de conspirații, de la antivacciniști la apologeții lui Putin” este simplă: să continuăm să ne concentrăm pe ceea ce își doresc cel mai mult cetățenii europeni, adică apărarea „valorilor europene”, a spus von der Leyen. Cu alte cuvinte, pregătiți-vă pentru noi concentrări de putere în numele democrației și împotriva „extremismului”.
Sfârșitul „coaliției Ursula”
Discursul a fost întâmpinat cu aplauze stânjenitoare în picioare din partea propriului ei grup PPE, dar eurodeputații s-au așezat repede când au realizat că sunt singurii care o fac. Și nu întâmplător, pentru că momentul a scos la iveală cele mai adânci resentimente dintre partidele de centru-stânga ale așa-numitei „coaliții Ursula”, care erau gata să se sfâșie reciproc în dezbaterea care a urmat.
„Domnule Weber, permiteți-mi să fiu foarte clară: această moțiune este rezultatul direct al eșecului strategiei dumneavoastră complet greșite”, a declarat Iratxe García, președinta grupului socialist S&D, adresându-se liderului PPE, pe care l-a acuzat că s-a aliat cu „extrema dreaptă” ECR și uneori cu PfE în ultimul an, deși așa-numitul „centru-dreapta” votează în continuare în peste 90% din cazuri alături de stânga.
„Cum puteți apăra Uniunea Europeană dacă vă aliați cu cei care neagă schimbările climatice, atacă Agenda 2030, disprețuiesc știința, reduc femeile la tăcere, apără nazismul sau se aliază cu Putin și Netanyahu pentru a demonta dreptul internațional și a distruge Ucraina și Gaza?”, a continuat García fără să respire.
Apoi s-a întors către președinta Comisiei. „Și dumneavoastră, doamnă von der Leyen, nu vă întoarceți privirea!”, a spus García aproape strigând, acuzând-o pe șefa Comisiei de partizanat în retragerea legislației privind greenwashing-ul, în urma presiunilor venite din partea PPE. „Dacă vă veți trăda din nou cuvântul, să știți că social-democrații vor conduce rezistența.”
Sentimentul puternic anti-PPE a fost împărtășit și de celelalte grupuri de stânga, precum liberalii din Renew și Verzii, care au avertizat-o și ei pe von der Leyen că trebuie să „aleagă” cu cine dorește să colaboreze: cu PPE-ul trădător, care cedează din când în când extremei drepte în chestiuni precum migrația și clima, sau cu stânga, care este singura ce mai reprezintă cu adevărat democrația.
La rândul lor, partidele conservatoare par să se fi bucurat de criza nervoasă de pe partea mainstream, deși intervențiile lor au fost la fel de serioase, chiar dacă mai puțin dramatice.
„Europa merită mai mult decât tăcere, operațiuni opace și autoritarism birocratic”, a declarat Fabrice Leggeri, din grupul Patrioților, fost director al Frontex, care a anunțat că grupul său va vota în favoarea moțiunii, nu din opoziție, ci ca un „act de responsabilitate”.
„Europa noastră este Europa libertăților: Europa care respectă identitatea, suveranitatea și alegerea democratică; Europa care protejează, construiește și ascultă – nu una care impune”, a spus Leggeri. „Oamenii nu au nevoie de o Comisie atotputernică; au nevoie de o Europă în care să se poată regăsi.”
Singurii care par să se fi confruntat cu o dilemă în privința moțiunii de cenzură au fost cei din ECR, al căror copreședinte, Nicola Procaccini, a început aproape cerându-și scuze pentru colegul său, Piperea, cel care a inițiat moțiunea. A explicat rapid că două treimi din grupul ECR consideră moțiunea o „greșeală” care nu va face decât să împingă din nou PPE în alianța sa tradițională cu stânga, pentru doar „cincisprezece minute de glorie”.
Poate că este adevărat că PPE va trebui să meargă de acum înainte mai cu băgare de seamă dacă vrea să-și păstreze flexibilitatea, dar măcar dezbaterea a ilustrat perfect intoleranța Stângii: orice nu este complet aliniat cu linia lor ideologică este automat etichetat ca extremism de dreapta. Nu că PPE s-ar fi dovedit un aliat de încredere pentru conservatori în ultima vreme; puținele sale gesturi înspre dreapta au fost motivate exclusiv de dorința de a se menține la putere, în fața unor așteptări electorale în schimbare, nu de vreo intenție reală de a rezolva criza migrației sau pe cea energetică.
Cel mai important este însă faptul că dezbaterea a expus cât de fragilă este în realitate „coaliția Ursula”, semnalând că ar putea fi aproape de final monopolul autodeclarat al acesteia asupra definirii noțiunii de „democrație”.
Cearta dintre grupurile politice probabil ar fi continuat ore întregi dacă ar fi fost o dezbatere adevărată, deschisă. Dar participarea a fost limitată la un singur vorbitor per grup politic – ceea ce contravine regulamentului intern al Parlamentului. Eurodeputata AfD Christine Anderson a denunțat acest lucru chiar înainte de începerea dezbaterii, susținând că este o bătaie de joc la adresa democrației faptul că nici măcar inițiatorii moțiunii nu au voie să ia cuvântul. Președinta PE, Roberta Metsola, nici măcar nu a răspuns criticii.
Desigur, motivul pentru această limitare a fost acela de a o proteja pe Ursula von der Leyen de cât mai multă umilință posibilă. Cireașa de pe tort a fost la final, când Metsola s-a uitat spre ea și a întrebat-o dacă dorește să revină pentru un ultim cuvânt, așa cum este obiceiul. Dar von der Leyen doar a dat din cap în semn de refuz tăcut, iar cu asta „dezbaterea” s-a încheiat.
Acum nu ne rămâne decât să așteptăm încă doi ani pentru decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene privind apelul său, ca să avem parte, poate, de o urmă de responsabilitate și de un minim act de închidere a scandalului „Pfizergate”.
