UPDATE. Zboruri pentru repatrierea românilor din Turcia

16 Iul 2016 | scris de Istvan Deak
UPDATE. Zboruri pentru repatrierea românilor din Turcia

 

Restul cetățenilor români care nu vor putea fi îmbarcați cu zborul numărul RO264 vor putea fi preluați cu zborul umanitar al companiei TAROM RO2264, care va decola începând cu ora 02:15 (oră pentru care a fost acordat culoarul de zbor de către autoritățile locale turce) și care va putea prelua un număr maxim de 131 de cetățeni.
Echipele mobile ale Consulatului General al României la Istanbul se află în continuare în Aeroportul Internațional Ataturk împreună cu reprezentanții TAROM Istanbul și oferă asistență cetățenilor români aflați în incinta acestuia, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe român (MAE).
Punctele de întâlnire pentru cetățenii români au fost stabilite în două locații — zona de check-in la poarta G17, iar în zona de tranzit — în proximitatea ghișeului central de informații, lângă Cafe Nero și Magazinul Old Bazaar.
Pentru acordarea corespunzătoare a asistenței consulare și preluarea operativă a solicitărilor cetățenilor români, MAE a pus la dispoziția cetățenilor interesați în mod suplimentar și linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim de gratuitate), precum și adresa de e-mail: callcenter@mae.ro. Cetățenii români aflați în Turcia au în continuare la dispoziție numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

În continuarea informațiilor în sprijinul cetățenilor români din Turcia, Ministerul Afacerilor Externe face cunoscut că, în conformitate cu detaliile furnizate de Frontex, a fost redeschis traficul prin toate punctele de control ale frontierei turco-bulgare.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe informează că pe toate canalele de comunicare instituite de către Celula de criză (Call Center MAE, telefoanele de urgență ale tuturor misiunilor diplomatice ale României din Turcia), încă de la debutul evenimentului, au fost gestionate un număr de aprox. 1500 de apeluri telefonice primite din partea cetățenilor români.

Celula de criză coordonează demersurile pe linie de asistență de consulară și suport pentru cetățenii români aflați în Turcia.

Având în vedere situația încă fluidă, Ministerul Afacerilor Externe menține recomandarea adresată cetățenilor români care se află pe teritoriul Turciei să evite deplasările care nu sunt necesare și să rămână în casele sau locurile de cazare, iar cetățenilor care au intenția de a tranzita sau de a călători spre Turcia recomandăm să evite aceste deplasări.

Guvernul turc deține controlul în proporție de 90% în urma tentativei de lovitură de stat militară, deși mai sunt comandanți militari ținuți ostatici de către puciști, a afirmat sâmbătă ministrul turc pentru afaceri europene Omer Celik, potrivit canalului particular de televiziune NTV.
O facțiune din cadrul forțelor armate turce a încercat, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, să îndepărteze de la putere guvernul turc, folosind tancuri și elicoptere de atac. Rebelii au fost opriți după ce populația a ieșit pe străzi în sprijinul președintelui turc Tayyip Erdogan.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră