Uniunea Nationala a Judecatorilor (UNJR) nu este de acord cu propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind modificarea legilor justitiei. Judecătorii consideră că altele sunt priorităţile în domeniu de care ar trebui să se preocupe CSM, cum ar fi examenele pentru promovare în funcţii, discriminarea existentă între procurori şi judecători sau revocarea membrilor CSM.
Conform UNJR, propunerile CSM prevad posibilitatea de a deveni judecator sau procuror fara examen, prin numire pe baza unui simplu interviu si schimbarea modalitatii de sustinere a examenului de promovare in functii de executie in sistemul de justitie, prin instituirea ca proba a unei asa numite evaluari a activitatii profesionale a judecatorilor si procurorilor pe ultimii 3 ani.
"Amintim ca justitia trebuie facuta pentru oameni, dreptul acestora la un proces echitabil presupunand implicit dreptul de a fi judecati de judecatori foarte bine pregatiti profesional, independenti si integri. Propunerile CSM, daca vor fi adoptate, reprezinta o intoarcere in timp ce va conduce la un regres in justitie, cu efecte negative ce vor fi resimtite in mod direct de catre cetateni. Prima problema cu aceste modificari este ca accederea in functia de judecator sau procuror doar pe baza unui <interviu> in fata CSM nu prezinta garantii de obiectivitate si nu asigura criterii suficiente pentru a asigura cetatenilor o selectie a magistratilor bazata pe profesionalism si integritate", susţin judecătorii într-un comunicat.
Ei spun că aceste modificari permit reintoarcerea in magistratura a persoanelor cu probleme de integritate, care au ales sa demisioneze pentru a evita riscul unei sanctiuni disciplinare, dar şi a celor care au plecat si au ales cariere diferite, fara nici o verificare preliminara, sub singura conditie a existentei unor locuri vacante. Aceasta propunere a CSM permite inclusiv unei persoane care a devenit politician sa redevina judecator sau procuror, fara o evaluare prealabila, mai spun judectorii.
UNJR reproşează CSM a lansat aceste propuneri fără consultarea magistraţilor, fără un studiu de impact, fara o dezbatere publica prealabila, cu implicarea societatii civile si a presei. Judecătorii reamintesc CSM ca, in ciuda avertizarilor din sistem din ultimii sase ani, evaluarea magistratilor a ramas un proces pur formal, deşi ar fi trebuit să fie o preocupare prioritara a CSM.
Judecătorii consideră ca demersul Consiliului este cu atat mai inexplicabil cu cat exista chestiuni importante privind statutul magistratilor pe care CSM refuza sa le abordeze.
"De exemplu, an de an examenele de promovare in functii de conducere in justitie sunt criticate de catre magistrati, ca fiind netransparente si lipsite de obiectivatate, fara ca CSM sa manifeste interes in rezolvarea deficientelor.Mai mult, se perpetueaza in continuare discriminarea intre judecatori si procurori, prin acordarea in mod direct – fara concurs – a gradului de procuror de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie unor procurori din structurile specializate, in timp ce pentru judecatori accesul la cel mai inalt grad de jurisdictie se face exclusiv prin concurs, urmand toate treptele ierarhiei, asa cum este de altfel firesc", precizează UNJR .
Ei reamintesc că procedura revocarii membrilor CSM a ramas un vid legislativ ce dureaza de aproape doi ani, şi, care, în opinia lor, deşi este o chestiune fundamentala nu se află pe lista de prioritati a actualului Consiliu Superior al Magistraturii. UNJR consideră că lipsa unei proceduri de revocare permite membrilor CSM sa isi exercite functia fara nici un fel de responsabilitate atat fata de membrii corpului de magistrati, pe care ii reprezinta, cat si fata de cetateni, care sunt afectati de deciziile lor asupra justitiei.
"UNJR solicita Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sa nu isi insuseasca propunerile de modificare a legilor justitiei, acestea necesitand, fata de consecintele pe termen lung asupra intregului sistem judiciar, dezbateri de amploare si o asumare ce nu poate fi facuta in mod real, la final de mandat, de catre membrii actuali ai Consiliului.
Asumarea de catre CSM a acestor modificari a legilor justitiei este o intoarcere in timp si ar produce un regres, punandu-se astfel in pericol progresul facut in justitie in ultimii ani", conchid judecătorii.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!