Suspendarea înfiinţării unui liceu catolic în Tg.Mureş a determinat Ungaria să treacă la represalii. Guvernul de la Budapesta a anunţat că şi-a retras sprijinul acordat României pentru aderarea la OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), unul dintre principalele obiective de politica externă ale Bucureştiului. MAE român califică gestul inadecvat, inamical şi contraproductiv.
Ambasadorul român la Budapesta a fost convocat de Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior al Ungariei pe tema Liceului Romano-Catolic de la Târgu-Mureș.
MAE român precizează însă că înființarea și funcționarea acestui liceu reprezintă o chestiune ce ține de resortul instanțelor române, cu ale căror decizii nu se poate interfera, conform principiului independenței justiției.
"Autoritățile române regretă transformarea acestui subiect, care nu afectează în nici un fel asigurarea dreptului la educație pentru minoritatea maghiară din România sau pentru persoanele de confesiune romano-catolică din România, în subiect de campanie electorală în Ungaria și sacrificarea, în numele unor interese politice, a dreptului elevilor la un învățământ de calitate, omologat conform normelor relevante aplicabile", se arată într-un comunicat MAE.
Ministerul mai afirmă că orice încercare de prezentare a situației de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureș drept o nerespectare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este contrară realității.
"În ceea ce privește conexarea situației Liceului Romano-Catolic de la Târgu-Mureș de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală și contraproductivă. România îndeplinește criteriile pentru aderarea la această organizație, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenția de a susține candidatura României. În același timp, România respinge orice fel de abordare condițională în relația bilaterală", se mai arată în comunicatul MAE.