Într-o altercație petrecută într-o stație de alimentare cu carburanți de pe DN 7, un şofer la lovit cu un pumn în zona feţei pe un altul, cu care avusese o dispută în trafic. Victima agresiunii a căzut inconştientă pe asfalt.
”Este vorba de o altercaţie pe DN7. Cei doi conducători auto au oprit, apoi, într-o staţie de carburanţi. Din păcate conflictul verbal a degenerat. În urma unei lovituri un tânăr din judeţul Hunedoara, comuna Beriu, a suferit un traumatism cranio-cerebral”, susţin poliţiştii hunedoreni.
Prezumtivul autor este un bărbat din Alba, oraşul Cugir. Acesta a fost oprit în trafic, identificat şi audiat în legătură cu acuzaţiile care i se aduc. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub infracţiunea de loviri sau alte violenţe.
Tânărul lovit are 21 de ani, a fost transportat la spital, iar potrivit medicilor viaţa lui nu este pusă în pericol. Agresorul se numeşte Nacu Marin şi este unul dintre membrii grupării ”talibanilor” din Cugir, care terorizează de peste 10 ani oraşul din Alba.
”În cauză s-a întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. Se fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei. Prezumtivul autor a fost identificat, la câteva străzi distanţă, cu sprijinul unui echipaj de Poliţie Rutieră. Urmează ca victima să depună certificatul medico-legal”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Victima a fost transportată la Spitalul din Orăştie. „Pacientul a suferit un traumatism cranio-facial, cu pierderea pentru scurtă durată a stării de conştienţă. Avea un hematom la nivelul ochiului stâng, durere la nivelul maxilarului şi escoriaţii la nivelul mâinii stângi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.