Cunoscutul portal de filme serialepenet.ro a fost închis de autorități, acesta făcând obiectul unei cauze penale.
Serialepenet.ro era unul dintre cele mai accesate site-uri cu filme din România. În prezent, dacă încercați să accesați site-ul se menţionează că domeniul a fost ”sechestrat în conformitate cu dispozițiile art.249 din Codul de procedură penală.”
Serialepenet.ro nu este la prima astfel de confruntare cu autoritățile, o acțiune similară având loc în anul 2012. Atunci, cei de la MediaPro au sesizat Consiliul Național al Audiovizualului în legătură cu nu mai puțin de 42 de site-uri care difuzau conținut online fără a respecta anumite legi. Printre acestea se numărau și Vplay.ro și Serialepenet.ro.