Un clujean printre victimele atacului din Las Vegas

02 Oct 2017 | scris de Magda Marincovici
Un clujean printre victimele atacului din Las Vegas

UPDATE. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că printre persoanele rănite în urma atacului armat din Las Vegas a fost identificat şi un român, care a fost transportat şi internat la un spital din regiune.

Potrivit MAE, Consulatul General al României la Los Angeles este în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară.

Statul Islamic revendică atacul. În schimb, FBI a anunţat că atacul n-are nicio legătură cu vreo grupare teroristă ”internaţională”.

 

Luca, un român, se află printre sutele de victimele atacului armat din Las Vegas.

Mama lui Luca a postat un mesaj și o fotografie, cerând cunoscuților să se roage pentru fiul ei care este în spital. ”Vă rog să vă rugați pentru fiul meu Luca, împușcat în timpul atacului din Las Vegas. Acum el este supus unei operații în condiții critice și aș aprecia rugăciunile voastre”, transmite mama lui Luca. 

Luca, un clujean de 23 de ani, a participlat la festivalul ”Route 91 harvest”. El este stabilit cu familia în Nevada de mai mulți ani.

Mama lui Luca lucrează chiar în complexul Mandalay Bay, de unde a tras atacatorul.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră