Un bebeluş în vârstă de nouă luni a căzut în lacul Herăstrău din Capitală, după ce bona care avea grijă de copil a scăpat căruciorul în apă. Mai multe persoane care erau în zonă au sărit în ajutor, au sunat la 112 şi au scos bebeluşul din apă. Copilul a fost scos imediat din apă şi dus de urgenţă, în stare stabilă, la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Momentan, bona este la spital cu copilul, părinţii acesteia fiind şi ei chemaţi de urgenţă. Poliţia a deschis o anchetă pentru a verifica circumstanţele în care s-a întâmplat incidentul.
Vom reveni cu informaţii.