Directiva 2014/60/UE are ca obiectiv concilierea principiului fundamental al liberei circulații a mărfurilor cu protecția bunurilor aparținând patrimoniului național.
Ea contribuie la reducerea exodului ilegal de bunuri culturale și le permite țărilor UE să ceară mai ușor restituirea bunurilor aparținând patrimoniului național, care sunt adeseori importante pentru identitatea lor națională.
Noile norme ar fi trebuit să fie transpuse în legislația națională până la 19 decembrie 2015. Cipru, Finlanda, Franța, Spania, Lituania, Polonia, Portugalia și România încă nu au comunicat Comisiei Europene transpunerea integrală a directivei în dreptul național.
Statele membre în cauză au acum la dispoziție două luni pentru a notifica transpunerea completă a directivei; în caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a UE.
Prin pachetul lunar de decizii referitoare la acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile care le revin în temeiul legislației UE.
Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al companiilor.