Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a emis, în primul semestru al anului 2015, un număr de 1179 avize de muncă/ detașare cetățenilor străini care desfășoară activități lucrative sau sunt detașați pe teritoriul României, cu 10 % mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2014.
Astfel, conform unui comunicat al IGI, din totalul de 1331 cereri depuse 1179 au fost aprobate, 140 au fost respinse iar 12 se află în curs de soluționare. Avizele au fost emise pentru lucrători permanenți, înalt calificați și detașați. Cei mai mulți cetățeni străini sunt din state precum Turcia (193), China (175), Filipine (144), Republica Coreea (86) Sri Lanka (70) și Ucraina (55).
De asemenea, în primul semestru al anului 2015, a fost asigurat managementul șederii legale pe teritoriul țării pentru un număr de 107.716 cetățeni străini, dintre care 59.716 din state terțe și 48.000 din state membre ale Uniunii Europene (UE), Spațiului Economic European (SEE) și Confederația Elvețiană.
Pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de ședere, au fost emise 862 decizii de returnare de pe teritoriul României.
Citiţi mai multe ştiri din Actualitate!