Un taximetrist a făcut infarct chiar în timpul cursei, maşina izbindu-se de un pom. Ce s-a întâmplat cu cei doi pasageri

04 Iul 2015
Un taximetrist a făcut infarct chiar în timpul cursei, maşina izbindu-se de un pom. Ce s-a întâmplat cu cei doi pasageri
Un taxi în care se aflau doi clienţi s-a izbit puternic de un pom, după ce şoferul a pierdut controlul volanului pe o porţiune de şosea fără probleme. Medicii cred că bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a facut infarct în timpul  cursei  fără ca pasagerii să-şi dea seama, şi a decedat, potrivit Pro tv.  Până când legiştii le vor confirma banuielile, singurii care le pot da lămuriri poliţistilor sunt cei doi pasageri, răniţi.

Anchetă în desfăşurare

Din primele informaţii, pe scaunul din dreapta era o femeie, iar - în spate - un tânăr de 17 ani, despre care martorii spun că ar fi fost luat la ocazie. Se indreptau spre localitatea Saveni, când, dintr-o dată, pe o porţiune dreapta de drum, maşina a ieşit de pe şosea si s-a izbit puternic intr-un pom. La sosirea echipajului de la ambulanţă, şoferul era deja mort.  Pasagera de pe scaunul din dreapta a fost transportatp la spital, iar tânărul luat la ocazie a plecat la spital singur, fiind rănit uşor. Anchetatorii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră