Peste 150 de meşteri populari din toată ţara îşi dau întâlnire, între 14 şi 16 august, la Muzeul ASTRA cu tot ce au ei mai bun în materie de pictură (pe lemn vs sticlă), ţesături, sculpturi şi suveniruri (opinci, ouă încondeiate, miniaturi etc.). Iubitorii de frumos care trec pragul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului vor fi surprinşi de splendoarea obiectelor realizate cu migală şi bun gust de meşterii populari. Totul va fi posibil cu ocazia celei de-a XXXII-a ediţii a Târgului Creatorilor Populari din România, eveniment care se desfăşoară în paralel cu Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare.
“Acest Târg, cunoscut şi sub denumirea de Târgul de Sfânta Maria, adună laolaltă creatori populari de diferite etnii. Aceşti meşteri populari vin din toate zonele etnografice ale ţării, iar acest fapt conturează o tipologie diversă şi diversificată a meşteşugurilor tradiţionale. Păstrătorii şi continuatorii tuturor acestor valori care ne definesc și ne conferă unicitate sunt supranumiți Tezaure Umane Vii.”, a declarat Ciprian Ştefan, managerul general al C.N.M. ASTRA.
Târgul Creatorilor Populari din România continuă astfel seria manifestărilor sub egida „Tezaure Umane Vii”, dar şi o tradiţie împământenită de peste un sfert de veac în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.