Nimic mai fals. Spre deosebire de un card bancar obişnuit, cardul de sănătate nici măcar nu intră în bancomat. Aşadar, nici nu ar fi putut rămâne blocate.
Costel Lupaşcu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Botoşani, a precizat pentru gândul.info că nu a primit nicio sesizare oficială în acest sens, din partea reprezentanţilor băncilor.
Sute de botoşăneni s-au dus la bancomate şi au încercat să scoată bani folosind cardul de sanatate, a scris un cotidian central. Informaţia ar fi fost făcută publică de Costel Lupaşcu, şeful Casei Judeţeane de Asigurări de Sănătate Botoşani. Acesta a dezvăluit pentru presa locală că, din informaţiile lui, câteva sute de oameni din judeţ au recurs la această metodă.
Însă, Costel Lupaşcu, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate din Botoşani, a precizat pentru gândul.info că nu a primit nicio sesizare oficială în acest sens, din partea reprezentanţilor băncilor.
Mai mult, reprezentanţii BCR au precizat că, în privinţa bancomatelor pe care le deţin nu au avut, până acum, nu au fost găsite blocate carduri de sănătate: „Avem o reţea de aproximativ 2.000 de bancomate în toată ţara. În niciun bancomat nu am găsit carduri de sănătate, nici măcar unul.