Grupul american Eagles Of Death Metal a anunţat reprogramarea turneului european, ce va ajunge şi la Paris, în februarie, anul viitor. Jesse Hughes & Co au cântat în capitala Franţei şi pe 13 noiembrie, la Bataclan, unde extremişti islamişti au omorât 89 de oameni. După tragedie, EODM a anulat concertele următoare, ce au fost reprogramate în 2016.
The Nos Amis Tour revine la Paris, pe 16 februarie, la Olympia Theatre, Paris, unde toţi supravieţuitorii masacrului de la Bataclan au intrare liberă. Liderul grupului , Jesse Hughes, a declarat: “Oamenii din Paris au fost întotdeauna incredibili cu noi iar sentimentele noastre faţă de ei şi faţă de minunatul lor oraş au crescut de un million de ori, în ultima lună. Abia aşteptăm să ne întoarcem în februarie şi să ne continuăm misiunea de a bucura lumea cu rock'n'roll." Vezi aici unul dintre clipurile grupului EODM.