Studiu: Fiecare al treilea student român provine dintr-o familie de oameni cu studii universitare

29 Iun 2015
Studiu: Fiecare al treilea student român provine dintr-o familie de oameni cu studii universitare
Teoria că în România zilelor noastre doar cine nu vrea nu devine absolvent de facultate, pare să fie confirmată de un studiu dat publicității recent. Cei de la Eurostudent2015 au analizat starea socială a studenților din 29 de țări europene.  

Conform studiului, în România doar fiecare al treilea student provine dintr-o familie de oameni cu studii universitare (32%). Cu acest rezultat, țara noastră se află în coada clasamentului, devansând doar Italia și Malta (ambele 28%). Vecine de clasament sunt și Austria (33%) Norvegia (37%) și Slovacia (40%).

La polul opus, cu un număr ridicat de studenți proveniți din familii de persoane cu studii universitare, se află Georgia și Danemarca (ambele 74%), urmate de Armenia (73%) și Germania (70%). În vederea realizării studiului s-au luat în considerare nu doar studenții de universități, ci și cei înscriși la școli profesionale și facultăți pedagogice, notează cotidianul austriac Die Presse.

În ceea ce privește studenții ai căror părinți dețin cel mult diploma de bacalaureat, România se înscrie în pluton, alături de cele mai multe țări cu un procentaj de 1-5%. Cei mai mulți studenți care provin din astfel de familii sunt în Malta (54%), Irlanda (23%), Italia și Norvegia (ambele 17%). Cei mai puțini sunt în Georgia (0,3%) și Ucraina (0,4%)

O altă concluzie în urma studiului este că în toate țările nivelul de studii al părinților influențează absolvenții de liceu în alegerea unei facultăți. (I.D)

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră