Sorin Roşca Stănescu, PRIMELE DECLARAŢII, după eliberare:„Acolo unde vedeţi sârma aia ghimpată, există răufăcători, dar şi un număr alarmant de mare de oameni nevinovaţi“

25 Iun 2015
Sorin Roşca Stănescu, PRIMELE DECLARAŢII, după eliberare:„Acolo unde vedeţi sârma aia ghimpată, există răufăcători, dar şi un număr alarmant de mare de oameni nevinovaţi“
UPDATE. Sorin Roșca Stănescu a ieșit din penitenciar, după ce a ispășit nouă luni din condamnarea de doi ani și patru luni din dosarul Rompetrol. El a declarat că va face în continuare politică, dar că nu este interesat să revină în Parlament, așa cum este el acum.

 „În spatele meu, acolo unde vedeţi sârma aia ghimpată, există foarte mulţi răufăcători, dar şi un număr alarmant de mare de oameni nevinovaţi, care sunt victime voite sau din lipsă de profesionalism ale unor procurori şi judecători. Cred că primul semnal de alarmă care trebuie tras este să ne gândim cum să facem în viitor ca numărul acestor nevinovaţi, care sunt în spatele meu, după gratii, să scadă foarte mult. Ei sunt păziți de niște gardieni care au un comportament pentru mine surprinzător de corect și de frumos, dar care își riscă viața și sănătatea în condiții la fel de inumane, alături de deținuții pe care nu-i vedeți, sunt dincolo de sârma aia ghimpată. În spatele dumneavoastră e tot o sârmă ghimpată. Am avut posibilitatea să urmăresc cu foarte multă atenție tot ce se întâmplă în minunata noastră țară și și-n spatele dvs există foarte mulți răufăcători și foarte multe victime”, le-a spus el jurnaliștilor, la ieșirea din penitenciarul Jilava. Și acolo, în spatele camerelor dvs de luat vederi trebuie să vedem ce facem ca să fie cât mai puține victime, dar și cât mai puțini răufăcători. Cu gândurile acestea mă întorc după nouă luni”, a declarat, în faţa jurnaliştilor,  Sorin Roșca Stănescu.

Tribunalul Ilfov a decis definitiv, astăzi eliberarea condiţionată a lui Sorin Roşca Stănescu, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul "Rompetrol", fostul senator urmând să plece din penitenciar. Potrivit unor surse apropiate anchetei, Sorin Roşca Stănescu ar fi scris trei  cărţi de când se află în penitenciar, ceea ce i-a mai redus din pedeapsă. Instanţa Tribunalului Ilfov a respins astfel contestaţia procurorilor şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, dispunând ca Sorin Roşca Stănescu să fie eliberat condiţionat. Hotărârea Tribunalului Ilfov este definitivă, fostul senator Sorin Roşca Stănescu urmând să plece din Penitenciarul Jilava după ce la unitatea de detenţie vor ajunge documentele de la instanţă privind decizia de eliberare.


Condamnat în dosarul „Rompetrol“


În 15 mai, Judecătoria Sectorului 4 a decis ca fostul senator Sorin Roşca Stănescu să fie eliberat condiţionat, în dosarul "Rompetrol", în care a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare. Instanţa a admit atunci propunerea Penitenciarului Jilava, care a stabilit că Sorin Roşca Stănescu a executat o treime din pedeapsă şi întruneşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat. Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat, în 7 octombrie 2014, la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul "Rompetrol", pentru utilizare de informaţii privilegiate şi constituire a unui grup infracţional organizat. Fostul senator a fost încarcerat în aceeaşi zi şi a executat până în prezent aproape nouă luni. În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru complicitate la manipularea pieţei de capital şi constituire a unui grup infracţional organizat. În cazul lui Dinu Patriciu, instanţa a constatat încetarea procesului penal, ca urmare a decesului acestuia. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au lăsat nesoluţionată partea civilă legată de Patriciu.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră