Sorin Blejnar a apărut astăzi, din nou, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul în care este acuzat că a sprijinit o grupare mafiotă să aducă ilegal motorină în ţară. Fostul şef al ANAF(Agenţia Naţională de Administrare Fiscală) este acuzat că a sprijinit o grupare care a importat nu mai puţin de 90.000 de tone de motorină, iar prejudiciul s-ar ridica la peste 53 de milioane de euro, potrivit România TV.
De ce este acuzat Sorin Blejnar
Concret, Sorin Blejnar este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Secăreanu, de soţii Radu şi Diana Nemeş şi de mai mulţi administratori de firme. Fostul şef al ANAF este acuzat de procurorii DNA că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
Radu Nemeş, considerat de procurori coordonatorul grupului infracţional organizat, şi Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, sunt acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală. Diana Nemeş a fost extrădată din SUA în 7 mai, iar soţul acesteia a fost adus în ţară în 15 mai. Instanţa a confirmat, în zilele în care au fost aduşi, mandatele de arestare preventivă emise pe numele lor în iulie 2012.
Soţii Nemeş au fost aduşi în ţară după ce Curtea Districtuală Washington a dispus extrădarea lor. Anterior, aceştia au fost arestaţi de autorităţile judiciare din SUA, în baza cererii de extrădare transmisă, prin intermediul Biroului Interpol din cadrul Poliţiei Române, în localitatea Yelm, statul american Washington.
Pe numele soţilor Nemeş a fost emis, în 11 iulie 2012, un mandat de arestare preventivă în lipsă. Tot atunci a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă şi pentru Codruţ Marta, acuzat de complicitate la evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat, acesta fiind dispărut din 25 mai 2012 şi dat în urmărire internaţională din 30 mai.
Cum era achiziţionată motorina
Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, în referatul prin care a cerut arestarea mai multor persoane în acest dosar, că Marta a plecat din ţară în mai 2011, dar că până în aprilie 2012 a ţinut constant legătura cu omului de afaceri Radu Nemeş, cu Sorin Blejnar şi ANAF. Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 - iulie 2012, Radu Nemeş, Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist care a vizat sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare. În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate. Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi. În referat, anchetatorii anticorupţie arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori "palierul de protecţie".
Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (dat dispărut din 25 mai şi dat în urmărire internaţională din 30 mai) şi Viorel Comăniţă.