Agresivi, furioşi, frustaţi sau stresaţi la volan. Sau, dimpotrivă, calmi, echilibraţi, răbdători, atenţi şi siguri pe noi. Ce oare ne determină comportamentul şoferului la volan şi care sunt cauzele? Ei bine, stresul şi gestionarea emoţiilor sunt factorii determinanţi ai comportamentului la volan.
Dominique Vallaeys-Beffara, psiholog şi formator în cadrul prevenţiei rutiere a explicat pentru ziarul „Le Figaro“ că, la ora actuală, publicul este mai bine informat şi mai avertizat asupra pericolelor, iar conducătorii auto au mai multe cunoştinţe prin intermediul media. „Dar, din păcate, în afara greşelilor produse din cauza neatenţei - vorbitul la telefon sau oboseala- apar şi alte greşeli făcute în mod intenţionat:„ Este acea infracţiune voită: şoferul nu suportă lentoarea vehiculului din faţa lui, pe care îl depăşeşte. Sau, pe autostradă, nu înţelege că există o limită de viteză şi pentru a-şi calma agresivitatea şi frustarea, rulează cu 160 km/h“, susţine psihologul francez.
De ce preferă bărbaţii maşinile sport
În plus, potrivit unui studiu efectuat în 2009, de Departamentul de Marketing al unei Universităţi din Canada a relevat faptul că bărbaţii cumpără maşini sport deoarece acestea ridică temporar nivelul testosteronului şi îi fac să se simtă mai atrăgători. Deşi atractia pentru maşini puternice a barbaţilor era deja evidentă, se pare că o persoană care conduce un model sport înregistrează o creştere temporara a nivelului testosteronului, care aduce de la sine un sentiment pozitiv, potrivit automarket.ro. Astfel, cercetătorii au adunat 39 de voluntari de sex masculin, care au fost lăsaţi să conducă două modele, pe două şosele diferite. Una dintre şosele era un drum gol în pustietate, iar cealaltă era o şosea aglomerată, unde puteau fi văzuţi de către persoane de sex opus. Unul dintre modelele de test era un Porsche 911 Carrera Cabrio, pe când celalalt era un Toyota Camry. După o oră de la parcurgerea fiecarui traseu cu fiecare maşină, cercetatorii au prelevat proble de salivă de la voluntari. Nivelul de testosteron a rămas ridicat la subiecţii care au condus modelul Porsche, indiferent de situaţie, pe când a rămas neschimbat faţă de normal în momentul în care s-au urcat la volanul unui Toyota Camry.
Şoferii româini agresivi la volan
Un studiu realizat în 2010 de Institutul de Prevenire şi Psihosociologie arată că 80% dintre şoferi sunt agresivi la volan. Studiul arată şi că 50% dintre românii cu carnet de conducere recunosc că au abuzat de flash-uri şi de claxoane, 21% că au agresat verbal pe altcineva în trafic, iar 13% spun că au recurs la gesturi obscene. Nici la condus nu se descurcă foarte bine. Aproape 60% dintre români vorbesc la telefon fără hands-free, jumătate dintre ei nu respectă distanţa regulamentară dintre maşini, iar peste 40% conduc obosiţi sau mănâncă la volan.