SOACRA la DNA Piteşti, GINERELE Vlad Moisescu la Înalta Curte. Flavia Ciocodei, audiată de procurori în calitate de martor

24 Iun 2015
SOACRA la DNA Piteşti, GINERELE Vlad Moisescu la Înalta Curte. Flavia Ciocodei, audiată de procurori în calitate de martor
Soacra fostului trezorier al PNL Vlad Moisescu, Flavia Ciocodei, a venit astăzi  la DNA Ploieşti, unde a fost citată ca martor, după ce procurorii ar fi găsit, în urma unei percheziţii făcute la locuinţa lui Moisescu, un document prin care Ciocodei îşi împrumuta fiica cu 670 de milioane de euro. Pe de altă parte, Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, a declarat la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu a luat niciun leu şpagă şi că dacă procurorii aveau probe că a primit mită pentru a face trafic de influenţă, le aduceau. 

Care sunt acuzaţiile procurorilor 


Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, şi Ioana Costescu, consilierul personal al primarului Andrei Chiliman, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar Andrei Chiliman şi consilierul local din Sectorul 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă într-un dosar privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care primeau "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, vineri noapte, ca Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar, în acest dosar. Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu a afirmat, luni după-amiază, la DNA Ploieşti, că procurorii au pus sechestru pe bunuri în valoare de trei miliarde de lei in dosarul în care este cercetat alături de primarul Andrei Chiliman, de consiliera acestuia, Ioana Costescu, şi de consilierul local Ion Brad. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră