SEX ŞI BANI PENTRU NOTE ŞI DIPLOME. Ce au dispus procurorii Parchetului General în cazul profesorilor acuzați de corupție de la Universitatea „Eftimie Murgu“

17 Aug 2015
SEX ŞI BANI PENTRU NOTE ŞI DIPLOME. Ce au dispus procurorii Parchetului General în cazul profesorilor acuzați de corupție de la Universitatea „Eftimie Murgu“
Procurorii Parchetului General  au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a celor patru cadre didactice de la Universitatea "Eftimie Murgu" - Reșița și a unui student, acuzați de corupție privind promovarea unor examene. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Caraș-Severin.

Potrivit unui comunicat al PÎCCJ, citat de agerpres.ro,  procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică i-au deferit justiției pe Florin Franț, arestat preventiv, pentru trafic de influență și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual; Irina Oriol, arestată preventiv, pentru trafic de influență (7 acte materiale) și două infracțiuni de luare de mită, Ruxana Mariana Lavinia Ghiță și Mihai Vișan, aflați sub control judiciar, pentru luare de mită și trafic de influență, și Alexe Ilici, pentru dare de mită și cumpărare de influență.

Ce au decis procurorii Parchetului General 

Parchetul General arată că Florin Franț, Irina Orio, Ruxana Ghiță și Mihai Vișan, atât personal, cât și apelând la alte cadre didactice au promovat sau sprijinit promovarea unor studenți (printre care și un investigator) la materiile la care ei sau alți colegi erau titulari. Anchetatorii susțin că au existat situații în care lucrările de an erau aduse gata făcute de către studenți sau erau date în biroul de lucru al cadrului didactic, într-un cadru privat, fiindu-le permis studenților favorizați să copieze.

„În unele situații, se acordau note mari pentru menținerea de către studentul favorizat a unei medii care să-i permită rămânerea pe locurile fără taxă sau dobândirea unei poziții mai bune pentru care să nu mai plătească taxă în anul următor de studii, toate acestea ca urmare a cointeresării materiale a cadrelor didactice sau pentru favoruri de natură sexuală — ca în cazul inculpatului Franț- ori pentru dobândirea/menținerea unei protecții (juridice, economice, sociale) din partea celor favorizați, ca urmare a poziției pe care aceștia o dețin în rândul comunității", se spune în comunicat.

PÎCCJ precizează că atât Florin Franț, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Științe Sociale, specializarea Drept european și internațional și decan (în 2014) al universității, precum și Irina Oriol, cadru didactic la aceeași disciplină și decan al aceleiași facultăți, au lăsat impresia investigatorului că-și pot trafica influența pe lângă alți profesori pentru promovarea studentei în anul I (investigator) și, totodată, i-au acordat note de 10 nejustificate acesteia din urmă, în schimbul unor sume de bani, bunuri (parfumuri) sau favoruri sexuale (cazul primului profesor).

În ceea ce-i privește pe Ruxana Ghiță, Mihai Vișan și Irina Oriol, probele administrate au relevat că aceștia, contra unor sume de bani (cuprinse între 150 — 300 euro), au oferit unor studenți sau masteranzi lucrări de licență/disertație, gata elaborate, în format digital. Aceștia au lăsat, conform procurorilor, impresia beneficiarilor lucrărilor că au influență și o vor trafica asupra membrilor comisiilor de examinare (din care unii făceau parte- cazul inculpatului Vișan care a pretins și primit bani de la inculpatul Ilici) sau asigurându-i că în calitatea unora de profesor coordonator le vor asigura promovarea (cazul inculpatei Oriol).

„De altfel, în rândul studenților era cunoscut faptul că obținerea unei lucrări de licență/master contra cost de la cadrul didactic, titular al cursurilor și membru al comisiei de licență sau care are influență pe lângă membrii comisiei de examinare asigura și o notă corespunzătoare de trecere. Demn de remarcat este și modul de operare a inculpaților, care denotă o specializare și o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea sau tragerea la răspundere penală a lor sau a cadrelor didactice cu care relaționau (se fereau să pretindă bani — de exemplu cazul inculpatei Oriol cu martora C.R. sau cu investigatorul; ori prin luarea unor măsuri de autocontrol prin care se testa interlocutorul, ca în cazul inculpatului Franț care a solicitat investigatorului favoruri sexuale sau prin evitarea de către inculpați a unor discuții telefonice și alegerea unor locuri pentru întâlnirile cu studenții favorizați, situate în afara universității cum ar fi: hoteluri, restaurante sau parcuri)", se mai menționează în comunicat.  Sursa citată susține că inculpații au obținut diferite sume de bani, procurorii dispunând sechestru asupra celor identificate în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile sau birourile unora dintre aceștia (ce însemnau cca. 10.000 lei).

Doina Frunzăverde, soția lui Sorin Frunzăverde, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu“  explicaţii în faţa procurorilor 

Doina Frunzăverde, soția lui Sorin Frunzăverde, a ajuns şi ea la Parchetul General pentru a da declaraţii în faţa procurorilor în legătură cu corupția din „ograda“ instituției pe care o conduce. La intrarea în sediul Parchetului Doina Frunzăverde a spus jurnaliștilor că nu știa despre corupția din universitatea pe care o conduce. „Nici nu îmi imaginez ca cineva să ceară favoruri sexuale pentru note“. Reamintim că, la data de 9 iulie 2015, a avut loc un număr de 18 percheziții la UEM Reșița şi la locuinţele unor profesori de la această unitate de învăţământ, suspectaţi că au luat între 300 şi 400 de euro de la studenţi pentru promovarea unor examene.

Favoruri sexuale pentru diplome şi note

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis atunci un comunicat în care preciza că: "Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică (...) efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită şi dare de mită săvârşite de către cadre didactice universitare şi studenţi, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi în condiţiile în care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi în tranzacţionarea unor lucrări de licenţă elaborate/susţinute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse între 300 – 400 euro pe lucrare."

Investigatoare sub acoperire în cazul Reşiţa

Prodecanul Facultăţii de Stiinţe Sociale i-a promis unei studente, investigatoare sub acoperire, că o va ajuta să promoveze examenele în schimbul unor favoruri sexuale. Senatul Universității "Eftimie Murgu" din Reșița s-a întrunit în ședință extraordinară pentru a se lua o hotărâre cu privire la soarta instituției de învățământ. Totodată, Senatul a luat la cunoștință de demisiile din UEM Reșița, "prezentate membrilor Senatului de doamna rector, prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, a următoarelor patru cadre didactice: prof. univ. dr. Marian Mihăilă, conf. univ. dr. Florin Franț, conf. univ. dr. Irina Oriol și lector univ. dr. Mihai Vișan."

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră