Cristian Mandeal, Liviu Prunaru, Gabriel Croitoru, Ruxandra Donose, Dan Grigore, câteva dintre cele mai importante nume de interpreți români contemporani, le dau întâlnire iubitorilor muzicii bune la sesiunile de autografe pe discurile Editurii Casa Radio, prin care Radio România pune la dispoziția publicului larg comorile din Fonoteca Radio, cea mai importantă arhivă audio românească. Sesiunile de autografe vor avea loc la Ateneul Român și Sala Mare a Palatului, în serile concertelor susținute de artiști în cadrul ediției 2015 a Festivalului Internațional George Enescu.
Concertul de deschidere a Festivalului George Enescu este programat în 30 august 2015 la Sala Mare a Palatului. Orchestra Română de Tineret pregătită de Cristian Mandeal este în prim-plan, prilej pentru Editura Casa Radio de a-l invita pe binecunoscutul dirijor român la o sesiune de autografe pe cele două discuri apărute recent, ce-i poartă semnătura: Trans-European Express, cu dirijorul Cristian Mandeal la pupitrul Orchestrei Române de Tineret și discul care cuprinde înregistrarea Simfoniei Alpilor de Richard Strauss, realizată în timpul concertului susținut de Orchestra Națională Radio condusă de Cristian Mandeal, în ediția 2014 a Festivalului Orchestrelor Radio RADIRO, organizat de Radio România. Sesiunea de autografe va avea loc la standul Editurii Casa Radio din foaierul Sălii Mari a Palatului, după concert.
În 31 august la Ateneul Român este programat concertul susținut de ansamblul Tharice Virtuosi, alcătuit din muzicieni de calibru internațional, foști studenți ai Academiei Menuhin de la Gstadt. Unul dintre aceștia este violonistul Liviu Prunaru, concert-maestru al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam și profesor la Conservatorul din Amsterdam, foarte cunoscut în România datorită turneului național “Duelul viorilor” organizat de Centrul Cultural Media Radio România. Liviu Prunaru “s-a duelat” în acest turneu cu Gabriel Croitoru, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București. După concertul din 31 august, Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru vor oferi autografe în foaierul Ateneului Român pe cel mai recent CD al lor, Duelul viorilor - Tango, apărut la Editura Casa Radio, pe care se regăsesc tangouri celebre înregistrate în 2015, alături de pianistul Horia Mihail.
În 16 septembrie, renumita mezzosoprană Ruxandra Donose va fi solistă pe scena Ateneului Român într-un concert alături de Orchestra Filarmonică din Monte Carlo, dirijor Cristian Mandeal. După concert, Ruxandra Donose va oferi autografe în foaierul Ateneului Român pe discul său Romance apărut în 2014 la Editura Casa Radio, înregistrat alături de Orchestra Națională Radio condusă de Tiberiu Soare, cu un repertoriu care reunește arii celebre franceze sau care au avut premiera în Franța.
În 17 septembrie, pe scena Ateneului Român va urca pianistul Dan Grigore pentru a interpreta un concert de Mozart alături de Camerata Mozarteum din Salzburg; după concert, Dan Grigore este așteptat la o sesiune de autografe în foaierul Ateneului Român pe un disc apărut recent la Editura Casa Radio. Albumul, intitulat Dan Grigore – Maestro!, reunește înregistrări realizate de Dan Grigore pe parcursul a mai bine de patru decenii, în studiourile Radio România.