Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de senatorul PNL Lucian Iliescu, primar al municipiului Giurgiu la data faptelor, și deputatul UNPR Marin Anton, într-un dosar privind fapte de corupție.
Conform unui comunicat al DNA, Lucian Iliescu este acuzat de abuz în serviciu şi conflict de interese, în formă continuată, şi instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
"În perioada 2010 – 2011, suspectul Iliescu Lucian, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, împreună cu fiul său, Iliescu Ștefan-Adrian, a întreprins demersurile necesare pentru a favoriza firmele controlate de acesta din urmă, în contextul organizării de către Primăria Giurgiu a două licitații ce aveau ca obiect vânzarea unei suprafețe de 2.200 mp teren și concesionarea lucrărilor de construcție a unui imobil cu destinația “Piață Agroalimentară„ pe un alt teren în suprafață de 3.200 mp. Ambele suprafețe de teren sunt situate în zona centrală a municipiului Giurgiu", se arată în comunicatul DNA.
În acest dosar mai sunt urmăriţi penal, fostul senator Cezar Mircea Măgureanu, pentru trafic de influență, Ştefan Adirian Iliescu, fiul senatorului PNL, pentru complicitate la abuz în serviciu şi la conflict de interese, în formă continuată, şi cumpărare de influență, precum şi Pavel Marin director în cadrul primăriei municipiului Giurgiu – Administrația Domeniului Public, la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu şi la conflict de interese, în formă continuată.
În cazul deputatului UNPR, Marin Anton, procurorii DNA îl acuză că, în calitate de președinte al organizației județene a PNL, şi-a folosit influența şi autoritatea pentru a obţine pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
"Suspecții Anton Marin și Măgureanu Cezar-Mircea și-au folosit influența și autoritatea pentru a determina mai mulți consilieri locali să voteze favorabil proiectele de hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Giurgiu care aveau ca obiect trecerea din domeniul public în domeniul privat și ulterior vânzarea prin licitație publică a suprafeței de 2.200 mp teren.
Ca urmare a acestor demersuri, firmele controlate de suspectul Iliescu Ștefan-Adrian au câștigat cele două licitații, deși în cadrul uneia nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în documentația de calificare.Pentru ajutorul acordat, suspectul Măgureanu Cezar-Mircea a pretins de la suspectul Iliescu Ștefan-Adrian suma de 50.000 de euro din care a primit suma de 10.000 de euro", se mai arată în comunicatul DNA.