UPDATE: Sebastian Ghiţă, cercetat pentru noi fapte penale

24 Iun 2015
UPDATE: Sebastian Ghiţă, cercetat pentru noi fapte penale

Deputatul Sebastian Ghiță, urmărit penal în dosarul Herțanu, este cercetat de procurorii DNA Ploiești pentru noi fapte de corupție. Surse judiciare au declarat astăzi că anchetatorii au dispus extinderea cercetărilor față de Ghiţă.

Conform surselor citate de Agerpres, Sebastian Ghiță va veni la sediul DNA Ploiești unde anchetatorii îi vor comunica decizia de extindere a cercetărilor față de el pentru noi fapte penale, care au fost comise atât în perioada în care acesta a fost parlamentar cât și înainte de alegerea sa ca deputat, ca urmare a unor probe care apar la dosar, anchetatorii urmând să dispună totodată și extinderea sechestrului pe averea parlamentarului.

La intrarea ]n sediul DNA, Ghiță a declarat că a fost citat săptămâna trecută pentru a se prezenta în fața procurorilor, el arătând că nu cunoaște motivul pentru care a fost chemat.

Întrebat în ce mod l-ar afecta o eventuală suspendare din Parlament, el a arătat că aceasta este posibilă doar cu "voia" Camerei din care face parte. "E o întreagă dezbatere în societate acum dacă nu cumva împotriva membrilor Camerei Deputaților, Senatului, Guvernului, Administrației Locale, există un fel de plan și de idee de a ne scoate practic din joc", a declarat Ghiță.

Întrebat la ce se referă, acesta a explicat că e "surprinzător" faptul că au început să apară dosare după ce "o zonă din eșicherul politic" a pierdut alegerile prezidențiale. "După cum se vede, împotriva primului ministru au apărut acuzații, a familiei sale, a mea, a cercului său relațional. Nu știu de ce se întâmplă acest lucru. (...) E puțin surprinzător că imediat cum o zonă din eșicherul politic pierde alegerile, împotriva ei apar dosare", a adăugat Sebastian Ghiță.

Deputatul Sebastian Ghiță este urmărit penal sub control judiciar în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, el fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Pe 18 iunie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins o plângere depusă de Sebastian Ghiță, prin care acesta solicita să fie scos de sub control judiciar. Ghiță, urmărit penal în dosarul Herțanu, este cercetat de procurorii DNA Ploiești pentru noi fapte de corupție.








Alte stiri din Actualitate

Ultima oră