„Considerăm că este oportună construirea a două penitenciare noi, cu o capacitate de cazare de 1.000 de locuri. (...) Astfel, prin prezenta Hotărâre a Guvernului se autorizează Ministerul Justiției, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, să efectueze cheltuieli pentru achiziția a două studii de prefezabilitate destinate construirii a două penitenciare în Comuna Berceni, județul Prahova și în Municipiul Caracal, județul Olt”, se menţionează în același document.
Iniţiatorii proiectului de act normativ invocă, în argumentaţia de susţinere a acestui proiect legislativ, sancţiunile dictate de CEDO împotriva statutului român, în cauzele ce reclamau condiţiile de detenţie.
„Infrastructura sistemului penitenciar dezvoltată înainte de 1989 nu corespunde standardelor prevăzute de Consiliul Europei. Aducerea sistemului penitenciar românesc la aceste standarde implică un proces de durată, realizat cu costuri semnificative. Un factor determinant şi extrem de îngrijorător îl constituie faptul că Administraţia Naţională a Penitenciarelor a primit, prin intermediul Ministerului Finanţelor, un total de 139 hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva statului român, al căror obiect îl constituie condiţiile de detenţie. Până în prezent, statul român a fost obligat la plata a 1.142.154 euro şi 10.000 franci elveţieni”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern.